Victor Ponta candidează în 2016 pentru un nou mandat de parlamentar

Victor Ponta candidează în 2016 pentru un nou mandat de parlamentar

Fostul premier Victor Ponta a făcut, marţi, un anunţ de ultimă oră. Aceasta a declarat că va candida, în 2016, pentru un mandat de parlamentar din partea PSD Gorj, potrivit România TV.

Ponta susţine că are sprijinul organizaţiei din Gorj şi că nu s-a aşteptat niciodată să fie trădat de colegii lui. Fostul premier Victor Ponta a mers, marţi, în Târgu Jiu, unde s-a întâlnit cu colegii săi social-democraţi din colegiul de la Gorj.

Luni, Victor Ponta şi foştii miniştri ai cabinetului său au avut o reuniune secretă. La întâlnire au participat şi Daniel Constantin, Rovana Plumb şi Nicolae Bănicioiu, potrivit unor surse politice.

Aceasta a fost prima reuniune, în această formulă, după demisia lui Ponta de la Guvern. În plus, ea a venit după mai multe săptămâni în care Victor Ponta a lipsit cu desăvârşire din spaţiul public şi din viaţa politică. N-a mai participat la nicio reuniune de partid şi nici în Parlament nu a mai venit.

Ne puteți urmări și pe Google News