PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Politica

Victor Ponta: Mi-aș da DEMISIA dacă ar trebui să semnez numirea lui Traian Băsescu ca premier

Autor: | | 197 Comentarii | 2831 Vizualizari
Victor Ponta
Premierul Victor Ponta a declarat, la România TV, că 45 de mii de oameni vor mai avea încă "o săptămână de emoții " deoarece proiectele privind amnistirea pensionarilor şi mamelor nu au mai fost supuse la vot, fiind amânate din cauză că senatorii PNL și PDL au ieșit din sală. El a spubliniat că garantează că, săptămâna viitoare, vor fi aprobate aceste proiecte, pentru că alianța de la putere se va "mobiliza mai bine". Pe de altă parte, Victor Ponta, a precizat că în varianta în care Traian Băsescu ar fi desemnat premier, iar el al fi președinte și ar trebui să semneze decretul de numire, și-ar da demisia din funcția de șef al statului. În plus, Ponta a precizat că, în decembrie, după alegerile la prezidențiale, PLR, partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu ar putea face parte din viitorul guvern.

"Eu vreau să le garantez tuturor că săptămâna viitoare, chiar dacă cei de la PNL-PDL vor face același joc în care refuză, ies din sală, ne vom mobiliza noi mai bine și vom trece legea. (...) Cred că erau cam 12.000 de mame care au beneficiat de indemnizații pentru creșterea copilului, cam 30.000 de pensionari și încă câteva sute sau mii de profesori, în special din zonele defavorizate, care așteptau să vadă că Senatul adoptă legile prin care erau scutiți de rambursarea unor sume pe care nu le-au obținut prin fraudă sau prin altceva, ci prin greșeala unor funcționari, deci ce rămâne la sfârșitul zilei este faptul că (...) oameni care nu de fapt au nicio legătură directă cu bătălia între putere și opoziție, vor mai avea încă o săptămână de emoții", a spus premierul.


Reducerea CAS, adoptată de Senat. Liberalii au protestat și au adus o coroană de flori în plen


PLR, în Guvern din decembrie

În privința partidului lui Călin Popescu Tăriceanu a declarat că în decembrie ar fi foarte bine să fie reprezentanţi PLR în Guvern. â

"Din punctul meu de vedere, guvernul care se va forma oricum în decembrie trebuie și ar fi foarte bine ca cel puțin până în 2016 să continue programul USL cu cât mai mulți dintre oamenii care au făcut Uniunea Social Liberală. Eu cred că în decembrie, în noul guvern, reprezentanți ai partidului domnului Tăriceanu, ar fi foarte bine să fie acolo", a spus Ponta.

Întrebat dacă se gândește la o împrospătare a guvernului până la alegerile prezidențiale, premierul a răspuns: "e târziu".

"De ce e târziu? Mai avem luna septembrie, practic, după care în octombrie toată lumea este în campanie electorală. Avantajul stabilirii datei de 16 noiembrie ca al doilea tur al alegerilor prezidențiale este acela că după 16 noiembrie ai o lună și jumătate până la anul nou în care noul guvern sau noua majoritate, în care intră și partidul domnului Tăriceanu, să vină să construiască bugetul pentru 2015-2016, să vină inclusiv cu o nouă formulă a guvernului", a explicat premierul.

Despre gluma cu popcorn-ul

Președintele PSD şi-a prezentat scuze pentru "glumă proastă" făcută după şedinţa conducerii partidului de la Tulcea, atunci când a spus că în turul 1 se va uită la TV cu popcorn şi cu suc cum se bat Udrea şi Macovei.

"A fost glumă proastă pe care am făcut-o şi pe care am regretat-o imediat. Îmi pare rău, am făcut o greşeală", a declarat Ponta.

Despre campania electorală

El a precizat că va participa la dezbateri electorale înainte de turul întâi, dar doar în emisiuni unde va fi un singur contracandidat, nu mai mulți.

"Foarte posibil să intru în turul doi. Până la primul tur nu se poate spune că românii nu ştiu cine sunt. Candidatul Victor Ponta îşi va prezenta proiectul de ţară şi va participa la dezbateri. Şi înainte de primul tur voi participa la dezbateri, dar nu cu toţi ceilalţi candidaţi, ci doar în formula unul contra unul. Cred că nu ne înţelegem dacă suntem mai mulţi, de aceea cred că e bună această variantă. Iar în turul doi voi participa la orice dezbatere, voi merge la orice emisiune. În turul doi va fi o bătălie între cele două personalităţi”, a spus Ponta.

Despre viitorul premier

Victor Ponta a precizat că nu e obligatoriu ca viitorul premier să fie tot de la PSD, dar că acesta va trebui să fie pro-european, pro-atlantist şi susţinut de întreaga coaliţie de guvernare. Actualul premier a subliniat că trebuie să fie o persoană cu care să poată lucra, însă decizia desemnării viitorului premier nu o va lua singur.

"Important e să fie un premier care să continue programul actual, trebuie cineva care să aibă sprijinul nu doar al PSD, ci şi a PC, al UNPR, al PLR - dacă intră la guvernare, al UDMR", a spus Ponta.

Primul-ministru a precizat că a avut o discuţie în acest sens cu social-democraţii atât la CExN de la Orăştie, cât şi la reuniunea informală de la Tulcea.

"Există această înţelegere a fapt că în eventualitatea în care vom câştiga funcţia de preşedinte, premierul nu e obligatoriu să fie tot de la PSD", a punctat Ponta.

"E important ca viitorul premier să fie sprijinit de toată coaliţia, nu doar PSD, să fie pro-european, pro-atlantist convins, dar în acelaşi timp capabil să gestioneze Guvernul cu care să pot să lucrez", a spus Victor Ponta.

Despre varianta Băsescu premier, el președinte

În eventualitatea în care Traian Băsescu ar fi desemnat de Parlament ca premier și el ar ocupa fotoliul de la Cotroceni, Victor Ponta a spus că nu și-ar pune semnătura niciodată pe un astfel de decret de numire, ar predera să își dea demisia.

"Nu-l voi numi niciodată pe Traian Băsescu premier. Dacă va avea 50+1 în Parlament voi preferă să demisionez din funcţia de Preşedinte decât să-l desemnez pe Băsescu premier. Am fost până acum în funcții din care am încercat să fac cât mai multe lucruri bune, dar eu nu cred că trebuie să rămân toată viața într-o funcție. Rămâi într-o funcție atât timp cât poți să faci ceea ce crezi. Eu cred că un prim-ministru cu mentalitatea și cu gândirea domnului Băsescu este un coșmar, o catastrofă pentru România și nu voi semna niciodată cu mâna mea așa ceva", a spus Victor Ponta.

Atac la liderii PNL

Potrivit premierului liderii PNL, Teodor Atanasiu, Marian Petrache şi Ludovic Orban, sunt interesaţi doar de "bani şi afaceri".

"Atanasiu, Petrache şi Orban, sunt, iertaţi-mă, noi le spuneam în USL că ei sunt doar cu bani şi afaceri, iar Antonescu spunea 'Ştiu, dar să-I lăsăm în pace'. Acum l-au înjunghiat pe la spate", a povestit Ponta. 

"Cel mai mare tun (în transporturi, n.red.) al dlui Iordache a fost dat împreună cu Orban, faioasa Transalpina, peste 200 de milioane de euro", a adăugat premierul.

Despre alegerile prezidențiale

Victor Ponta a subliniat că cel mai puternic contracandidat al său la alegerile prezidențiale ar fi fost Crin Antonescu. Ponta a afirmat că există candidati cu care poate negocia și chiar a atras atenția că electoratul unora dintre aceștia, cum este cel a lui Dan Diaconescu, este compatibil cu al său.

Întrebat dacă va negocia cu alți candidați, Victor Ponta a răspuns: "Cu siguranță, da. Sunt oameni cu care pot negocia. Sau sunt oameni, electoratul lor, cu care sunt compatibil. Electoratul pe care Dan Diaconescu l-a reprezentat în 2012 l-am atras de partea noastră, e compatibil cu al nostru. Sunt oameni cu venituri mai reduse, au nevoi de protecție socială"

Despre legea retrocedărilor

"Am spus-o tot timpul și o spun în continuare din experiența mea politico-juridică. Cel mai mare rău care s-a făcut vreodată României s-a făcut prin Legea 247/2005, legea Macovei, prin care nu doar că am retrocedat foștilor proprietari, ceea ce până la un punct, sigur nu a făcut nimeni lucrurile astea în țările ex-comuniste, dar să zicem că până la un punct a fost în regulă. Am retrocedat școli, spitale, secții de Poliție, și am retrocedat teren în final cât de vreo două ori teritoriul României, 12 milioane de hectare în plus decât există în România. Din acest motiv, aici fac o paranteză, tocmai inițiatoarea legii de retrocedare a locuințelor, a proprietăților către foștii proprietari, doamna Macovei, a câștigat o casă a unui fost proprietar", a spus Victor Ponta, la România tv.

Premierul a adăugat că la începutul lui 2013, după câștigarea alegerilor de către USL, primul act normativ pe care și-a angajat răspunderea Guvernul Ponta "a fost Legea 165/2013 care a oprit definitiv orice formă de retrocedare".

"Drepturile litigioase și proprietățile au fost impozitate cu 85% și am încercat să oprim acest fenomen prin care România a fost jefuită. Nu l-am oprit cu totul, pentru că încă există procese în instanță, încă există decizii ale judecătorilor care trec peste această lege", a mai spus Ponta.

Premierul a susținut că "10%-15% din cele mai profitabile societăți, companii naționale gen Hidrolelectrica, Romgaz și Transgaz, au trecut pe degeaba la Fondul Proprietatea".

Întrebat cum vor răspunde cei implicați în retrocedările ilegale Ponta a spus: "Am să vă răspund astfel decât domnul Băsescu care a zis la un moment dat: toți trebuie să răspundă în fața legii. Nu, atenție, toți cei care încalcă legea trebuie să răspundă".

Premierul a mai afirmat că numai din ce a văzut că s-a întâmplat în cazul unei localități din Arad, Nadeș, în cazul căreia un judecător a dispus retrocedarea, relevă un adevăr și anume acela că "multe dintre retrocedările ilegale, cele mai mari și cele mai cusute cu ață albă, au fost prin hotărâri judecătorești".

"Au fost hotărâri definitive și irevocabile, care după aceea se intabulează. Deci, dacă m-ați întreba, și v-o spun, ca prim-ministru nu am voie, dar poate ca viitor președinte o să am voie în baza rolului președintelui de a media între Puterile statului, care e soluția. Soluția este ceea ce s-a întâmplat la Arad, acolo unde justiția, pentru că DNA face parte din sistemul de justiție, nu, a atacat exact zonele din justiție, un judecător, cazul de la Nadeș, dar mai sunt multe cazuri asemănătoare care au încurajat și au retrocedat în mod ilegal. Altfel eu nu pot să vin de la Guvern sau de la Președinție sau de la Parlament. Am venit în 2013 cu legea care a stopat, dar mai departe ceea ce s-a întâmplat în justiție doar ei pot să facă curățenie", a explicat Victor Ponta.

 


Tag-uri: Victor Ponta, prezidentiabil, PSD, amnistire, pensionari, mame, senat, pnl, pdl
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Victor Ponta: Mi-aș da DEMISIA dacă ar trebui să semnez numirea lui Traian Băsescu ca premier.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii