Victor Ponta: Guvernul va aproba un prim act normativ referitor la bunurile confiscate

Victor Ponta: Guvernul va aproba un prim act normativ referitor la bunurile confiscate

Guvernul va aproba în ședința de azi un proiect de act normativ privind confiscarea imobilelor supuse unui astfel de regim în urma unor hotărâri ale justiţiei, principala opţiune fiind ca acestea să fie date în proprietatea unor instituţii publice, a declarat premierul Victor Ponta.

"Astăzi vreau să adoptăm un prim act normativ referitor la bunurile confiscate. Înţeleg că Justiţia şi Finanţele v-aţi înţeles, da? Şi, bunurile imobile confiscate să fie valorificate, fie intrând în proprietatea instituţiilor publice, fie, dacă nu există nicio instituţie publică care să nu poată să folosească acele bunuri, să treceţi la partea de valorificare, care, însă, presupune mai mult timp", a afirmat premierul în şedinţa de Guvern, citat de Agerpres.

Ponta i-a reamintit secretarului de stat de la Ministerul Justiţiei Liviu Stancu, prezent la şedinţa de Guvern în locul ministrului Robert Cazanciuc, că până la finele lunii aprilie ministerul trebuie să prezinte forma finală a actului privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Confiscate. "Domnule secretar de stat, ştiu că domnul ministru a fost la Bruxelles, ieri (marţi - n.r.) şi foarte bine a făcut, la sfârşitul lunii aprilie aveţi termen să veniţi cu proiectul privind Agenţia Naţională de Recuperare (a bunurilor confiscate - n.r.). Să plece la Parlament şi să avem noul sistem implementat", a mai declarat premierul.

Ne puteți urmări și pe Google News