Victor Ponta intră astăzi în Camera Preliminară

Victor Ponta intră astăzi în Camera Preliminară

Primul judecător la care a fost distribuit aleatoriu cazul s-a abținut, pe motiv de incompatibilitate, deoarece magistratul a fost coleg de facultate cu premierul

Începând cu ora 12.00, premierul Victor Ponta (foto) este așteptat astăzi la instanța supremă pentru a participa la primul termen al procesului în care este judecat pentru spălare de bani, fals în înscrisuri și complicitate la evaziune fiscală în cazul „Șova - Rovinari”.

Potrivit unor surse judiciare, prima judecătoare la care a picat dosarul lui Ponta pentru a fi analizat în Cameră Preliminară a fost Cristina Rotaru. Ea s-a abținut pe motiv de incompatibilitate. Motivul pentru care Rotaru a cerut să nu fie implicată în acest caz este unul simplu: a fost colegă de facultate cu Victor Ponta.

Conform CV-urilor celor doi, Ponta și Rotaru sunt absolvenți ai Facultății de Drept, specializarea Drept penal, Universitatea București, anul 1995.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cazul se află în faza de Cameră Preliminară. Acest lucru înseamnă că procesul nu este public și că magistrații analizează dacă probele DNA au fost obținute legal. Teoretic, aceste verificări preliminare înainte de procesul propriu zis n-ar trebui să dureze mai mult de 60 de zile. Inculpatul Ponta are dreptul să nu vină și să-și trimită avocații. Judecătorul, dacă consideră prezența sa necesară, îi pune în vedere să vină sau emite mandat de aducere pentru următorul termen.

Premierul a fost trimis în judecată de DNA împreună cu alți patru complici. Conform DNA, premierul ar fi întocmit mai multe rapoarte de activitate care ar fi demonstrat, în fals, că a muncit pentru firma de avocatură a senatorului Dan Șova.