Victor Ponta, mesaj de Ziua Europei: Proiectul european are forţa de a se reinventa

Victor Ponta, mesaj de Ziua Europei: Proiectul european are forţa de a se reinventa

Premierul Victor Ponta a transmis sâmbătă un mesaj de Ziua Europei, în care a afirmat că proiectul european are forţa de a se reinventa, de a construi o societate mai bună, mai corectă şi mai generoasă.

"Ziua Europei reprezintă nu numai momentul în care celebrăm punctul de pornire al proiectului european, ca urmare a curajoasei Declaraţii a lui Robert Schuman, ci şi momentul în care trebuie să realizăm potenţialul important pe care Uniunea Europeană continuă să îl aibă", transmite premierul.

"Cred în continuare că, în ciuda crizei de încredere cu care Uniunea se confruntă şi a retoricii tot mai agresive a unor actori politici care nu respectă valorile europene, proiectul european are forţa de a se reinventa, de a construi o societate mai bună, mai corectă şi mai generoasă. Trebuie să ne aducem aminte de acest lucru astăzi, nu numai ca români, ci şi ca cetăţeni europeni", se mai arată în mesajul transmis de Victor Ponta.

Premierul a mai spus că România este astăzi "un membru de încredere al Uniunii, dovedind un ataşament ferm pentru democraţie, consolidarea statului de drept, libertate, solidaritate, dreptate socială şi transparenţă".

Ne puteți urmări și pe Google News

"Sunt mândru de faptul că, în 2015, România este un membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, este un stat care se dezvoltă şi care a devenit mai puternic, o ţară care a reuşit să parcurgă drumul dificil al tranziţiei la democraţie şi la economia de piaţă", a mai spus Victor Ponta.