Victor Ponta participă, în Deltă, la o reuniune cu premierii din regiune

Victor Ponta participă, în Deltă,  la o reuniune cu premierii din regiune

Premierul se află în Delta Dunării împreună cu omologii săi din Moldova, Georgia, Slovacia, Cehia şi Serbia, pentru o reuniune informală pe subiecte de actualitate de pe agenda europeană şi regională, în special cele legate de situația din Ucraina.

Obiectivul principal al reuniunii este, potrivit Guvernului, coordonarea poziţiilor, discutarea evoluţiilor recente din cadrul Parteneriatului Estic şi modul concret în care statele membre UE susţin parcursul european al ţărilor partenere.

Guvernul mai arată că va fi salutată pregătirea pentru semnarea Acordului de Asociere şi a celui de comerţ liber cu Republica Moldova şi Georgia, la 27 iunie, şi vor fi discutaţi şi paşii de implementare.

Ne puteți urmări și pe Google News