Editura Evenimentul si Capital

Videanu s-a mutat din palatul de 1.400 mp, în celula de 15 mp

Adriean Videanu nu a vrut să facă declarații la ieșirea din sediul DNA și și-a ascuns cătușele cu haina FOTO: RĂZVAN PETRESCU
Autor: | | 35 Comentarii | 2654 Vizualizari

Unul dintre cei mai bogați și influenți oameni din guvernarea PDL a ajuns într-o celulă din arest. Adriean Videanu este acuzat de corupție.

Adriean Videanu (53 de ani), fost ministru al Economiei, a fost încarcerat aseară în arestul Capitalei. El a fost scos aseară cu cătuşe la mâini din sediul DNA, fiind reţinut de procurori pentru 24 de ore, după ce a fost pus sub acuzare pentru complicitate la abuz în serviciu. El a ajuns într-o celulă de doar 15 metri pătrați. Videanu a fost audiat mai multe ore de procurori, într-un dosar nou deschis pe numele procuroarei Alinei Bica, fost șef al DIICOT.

Acuzațiile DNA

Surse judiciare au explicat că Bica, în calitate de şef al DIICOT, ar fi ridicat la 25 februarie 2014 în mod abuziv sechestrul aplicat asupra unui număr de 80 de acțiuni deținute de Videanu la SC Titan Mar SA, care valorau 277.000 de lei.

Videanu era cercetat în dosarul DIICOT - Structura Centrală, alături de alte persoane pentru punerea în pericol a sistemului energetic naţional pe segmentul gazelor naturale. Potrivit surselor, exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu de Bica l-ar fi ajutat efectiv pe Videanu să-și pună la adăpost acțiunile sechestrate și să obțină foloase necuvenite prin înstrăinarea lor. Astfel, ar fi rămas fără obiect măsura asiguratorie dispusă de procurorul de caz şi care reprezenta garanţia recuperării prejudiciului cauzat în dosarul în care era cercetat.

Tot ieri, fostul ofițer de poliție judiciară Florentin Mihăilescu, care a consiliat-o pe Alina Bica în mandatul acesteia la șefia DIICOT, a fost reținut de DNA.

Aseară, la sediul DNA era audiat și Alin Cocoş, fiul omului de afaceri Dorin Cocoş. Acesta era cercetat într-un alt dosar disjuns din cazul Alina Bica. Era vorba despre o despăgubire acordată de ANRP pentru un teren supraevaluat. La intrarea în sediul DNA, Alin Cocoș nu a făcut nicio declarație.

A fost vicepremier

Adriean Videanu este pre ședinte interimar al organizației PD-L București. A deținut funcțiile de ministru al Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri între 2008 și 2010 și de vicepremier, ministru de stat responsabil cu coordonarea politicilor economice între 2004 și 2005. A fost ales de cinci ori deputat de Teleorman în Parlamentul României (1990 – 2004), iar în 2005 a fost ales primar general al Bucureștiului (2005 – 2008).

Dosarul „Alina Bica”

Alina Bica este arestată din 20 noiembrie 2014, și a fost trimisă în judecată pe 15 decembrie 2014. Potrivit procurorilor, Bica în calitate de reprezentant al Ministerului Justiției în comisia ANRP, i-a aprobat omului de afaceri Gheorghe Stelian despăgubiri pentru un teren supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro. Alături de aceasta au mai fost trimiși în judecată mai mulți demnitari, membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Procesul este pe rolul Curții Supreme.

Avere: „60 de milioane de euro”

Averea lui Adriean Videanu este estimată la minimum 60 de milioane de euro, conform sechestrului pus de procurorii DIICOT, în anul 2013. Doar palatul său de la Snagov a costat minimum cinci milioane de euro. Palatul său are nu mai puțin de 1.400 de metri pătrați, structurat pe mai multe niveluri: demisol, parter și două etaje. Imobilul numără patru apartamente mici și 12 camere. Cinci ani au muncit constructorii pentru a termina castelul. Videanu mai deține acțiuni la mai multe firme care se ridică și ele la câteva zeci de milioane de euro. În prezent, în dosarul de la DIICOT, el mai are sechestru pe vila din Snagov, trei apartamente în București, un apartament în Mamaia, acțiuni și conturi bancare.

Dosarul „Gaz ieftin pentru Niculae”

În urmă cu trei ani, procurorii DIICOT au început urmărirea penală față de Ioan Niculae (foto) într-un dosar fără precedent.

Prejudiciul adus în patrimoniul Romgaz era de 126.000.000 de USD şi a avut drept consecinţă punerea în pericol a sistemului energetic naţional. Pe scurt, combinatele chimice patronate de Niculae au primit gaze ieftine, din producție internă, în timp ce populația era era alimentată cu gaze din import. Acest lucru era interzis, deoarece Interagro avea datorii către Romgaz. Afaceristul s-a apărat și a susținut că a cumpărat gaze ieftine în baza unei legi votate de politicieni. La vremea respectivă, ministrul Economiei care a avizat aceste contracte era Adriean Videanu. În acest caz, averile ambilor milionari au fost puse sub sechestru. Ulterior, ei au încercat să scape de această măsură prin diverse „intervenții” la conducerea DIICOT.




Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




FACEBOOK
evz.ro