Videanu vrea să meargă la Carrara pentru negocieri cu cumpărătorii de marmură: “Cultura arabilor este una de natura tribală, până nu se văd liderii afacerea nu se face”

Videanu vrea să meargă la Carrara pentru negocieri cu cumpărătorii de marmură: “Cultura arabilor este una de natura tribală, până nu se văd liderii afacerea nu se face”

Avocatul lui Adriean Videanu a declarat ieri că a cerut încuviinţarea instanţei ca clientul său să părăsească ţara pentru a merge la Târgul de la Carrara să poarte negocieri cu cumpărători de marmură, el fiind singurul exportator din România. Avocatul lui Adriean Videanu a depus înscrisuri, el arată că Videanu este singurul care poate încheia contracte. De altfel, avocatul arată că acesta a primit distinctia “Maestru în arta pietrei” și are trei invitații de la Târgul de profil de la Cararra. Videanu vrea înlăturarea controlului judiciar deoarece nu ar mai fi motive, iar toți ceilalți inculpați au scapat mai usor.

Avocatul arată că Videanu a mai vrut sa se deplaseze in Arabia Saudită dar nu s a putut si a pierdut contractul. Controlul judiciar este din 5 februare 2015. Marmura de Rușchița este exportată pe piața arabă. Nevasta lui Videanu, ca orice femeie, nu ar avea succes la negocieri. La Cararra a fost solicitat pentru renegocierea unor contracte. Invitatia este trimisă doar pe numele lui Adriean Videanu. De asemenea, în decembrie 2014 societatea a luat un credit si are datorii la stat, și pentru prima dată a cerut o reesalonare.

“Vrem ridicarea controlului judiciar si, in subsidiar, permiterea parasirii tarii pentru targul de la Carrara”, arată avocații  

Ce spune Videanu

Ne puteți urmări și pe Google News

“Am pierdut 14 milioane de euro, contractul cu Arabia Saudita. Nu mă  intereseaza sa o influentez pe doamna Bica. Videanu nu pleaca din tara că i-a expirat pasaportul. Avem 700 angajati si probleme financiare pentru prima data. Miorita Videanu se ocupa de afacerile din tara, Adriean Videanu de contractele externe. Avem nevoie de cele 5 zile pentru a pastra exportul de marmura”, a arătat Adriean Videanu.

Vrea să plece la Carrara în perioada 17 -22 iunie.

DNA se opune, arată că Marmosim are 3 persoane administratori, inclusiv fiul acestuia, iar dificultatile financiare sunt anterioare luarii masurii.

Videanu: “Cultura arabilor este una de natura tribala. Până nu se văd liderii afacerea nu se face. Am facut afaceri de 67 milioane de dolari fara contract. Marfa este pe stoc. De aici problemele financiare. Femeile nu sunt agreate in business mi-au spus elegant. Le- am explicat ca din motive personale nu pot parasi tara, nu le am zis ca am probleme penale. In Simeria sunt 2 mari angajatori. Marmosim este in pragul falimmentului. Interesul statului ar trebui analizat. Ma consider complet nevinovat. Cat am detinut funcții publice nu am incheiat contracte. Aveam intalniri la targuri informale”. Cazul a rămas în pronuntare.

 

Acuzațiile DNA

 

În acest dosar, Alina Bica, Dorin Cocoş, Alin Cocoş, Ionuţ Mihăilescu şi fostului ministru al Economiei Adriean Videanu au fost trimişi în judecată în 25 februarie.

 

În cazul uneia din acuzații, pocurorii DNA i-au trimis în judecată şi pe Ionuţ Florentin Mihăilescu, fost consilier al lui Alinei Bica, persoană apropiată lui Alin Cocoş, pentru complicitate la luare de mită (două fapte), şi pe Adriean Videanu, la data faptelor acţionar la o societate comercială, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

 

Estye vorba de abuz în serviciu pe care kl-ar fi făcut Alina Bica, în cazul lui Adriean Videanu, respectiv admiterea solicitării acestuia de ridicare a sechestrului asigurător de pe 80 de acţiuni, care fusese pus de procurorul care instrumentează dosarul Romgaz-Interagro. În acest dosar, Adriean Videanu este cercetat alături de alte persoane, pentru crearea unui prejudiciu de 11 milioane de dolari şi punerea în pericol a sistemului energetic naţional pe segmentul gazelor naturale.