Viktor Orban: Ungaria vrea să îmbunătățească UE, nu să o părăsească

Viktor Orban: Ungaria vrea să îmbunătățească UE, nu să o părăsească

Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, chemat în mod regulat la ordine de către Bruxelles pentru luările sale de poziție neortodoxe, a dat asigurări, ieri, că exclude o ieșire a țării sale din Uniunea Europeană (UE), dar că își revendică dreptul de „a o ameliora.

„Sunt gata să critic UE pe marginea tuturor subiectelor, însă mă opun ferm și cred că trebuie să combatem pe oricine ar dori să scoată Ungaria din UE”, a declarat Orban în timpul unui discurs la Budapesta, scrie AFP, citată de Agerpres.

„Pentru noi, ungurii, este vorba de casa noastră. Este în interesul nostru să o ameliorăm, nu să o părăsim”, a subliniat Orban, cu ocazia împlinirii a cinci ani de la venirea sa la putere.

Ne puteți urmări și pe Google News