VIN AMERICANII la Ziua Forțelor Terestre

VIN AMERICANII la Ziua Forțelor Terestre

Pentru prima oară, miliatri ai armatei SUA vor fi prezenți în cadul manifestărilor pe care Statul Major al Forţelor Terestre le desfăşoară, începând cu 18 și până pe 23 aprilie, pentru sărbătorirea Zilei Forţelor Terestre.

Conform programului transmis de Forțele Terestre, miercuri, 22 aprilie, începând cu ora 10.00, se va desfăşura ceremonia militară de depuneri de coroane de flori la Monumentul Eroilor militari căzuţi în misiune în teatrele de operaţii şi pe teritoriul României, amplasat în faţa Palatului Naţional al Copiilor din Parcul Tineretului. Totodată, va avea loc şi decorarea Drapelului de Luptă al Statului Major al Forţelor Terestre cu Ordinul „Virtutea Militară” - în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari.

Tot miercuri, în Parcul Carol I, între orele 14.00 şi 18.00, se va organiza o expoziţie de echipamente, armament şi tehnică militară folosite atât în cadrul activităţilor curente de instruire, cât şi în misiunile din teatrele de operaţii. Vor fi prezentate exerciţii demonstrative de escaladă, supravieţuire şi intervenţie a specialiştilor genişti, precum şi exerciţii de mânuire a armamentului (drill-team) susţinute de militarii Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul”. Elevi şi studenţi militari vor prezenta oferta educaţională a instituţiilor de profil din compunerea Forţelor Terestre şi algoritmul procesului de recrutare, selecţie şi admitere în învăţământul militar.

Alături de militarii români se vor afla şi reprezentanţi ai Batalionului 2 din Regimentul 2 Cavalerie al Forţelor Terestre americane, aflaţi în ţara noastră pentru a participa la exerciţiul WIND SPRING.

Ne puteți urmări și pe Google News

În seara zilei de joi, 23 aprilie, se va desfăşura, între orele 20.00 şi 22.00, retragerea cu torţe, pe itinerarul: Cercul Militar Naţional – Opera Naţională Bucureşti – Palatul Cotroceni – sediul Statului Major al Forţelor Terestre.