VINDECĂ foarte multe boli, dar noi ne batem joc de el ZILNIC. Ce spune Teo Trandafir despre „minunea” pe care toţi o avem în casă

VINDECĂ foarte multe boli, dar noi ne batem joc de el ZILNIC. Ce spune Teo Trandafir despre „minunea” pe care toţi o avem în casă

Printre bogăţiile naturii se află şi morcovul, indicat în tratarea a numeroase afecţiuni.

Acesta este un adevărat medicament, întrucât conţine o mulţime de vitamine şi săruri minerale. Spre exemplu, vitamina C şi A din morcov îl recomandă celor care au diferite probleme de piele ori la ochi. Vitaminele B şi E, prezente şi ele în rădăcinoasa portocalie, au rol calmant şi funcţionează ca un antioxidant pentru cei care o consumă. Absolut toate părţile morcovului pot fi utilizate la ceva, chiar dacă noi folosim doar rădăcina. Important este ca morcovul să fie consumat în stare crudă, nu fiert, aşa cum cei mai mulţi dintre noi facem. Prin fierbere, morcovul ăşi pierde din prorpietaăţi şi astfel ne „batem joc de el”.

Este un remediu pentru gastrită. Dacă ai probleme cu gastrita, suferi de colită ori constipaţie, amestecă un pahar de suc de morcovi cu unul de spanac şi bea asta în fiecare zi. Asta va ajuta la reglarea nivelului microflorei şi va fi un bun aliat împotriva gastritei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Antianemic natural. Dacă suferi de anemie feriprivă, adică ai o lipsă de fier în organism, amestecă 100 ml suc de morcovi cu 200 ml apă minerală şi miere. Ia în fiecare zi câte o linguriţă din această compoziţie, timp de două săptămâni.

Luptă împotriva acneei. De data aceasta seminţele de morcov sunt cele care ne ajută, prin ueiul esenţial pe care îl conţin. Tot ce trebuie să faci este să pui câte o picătură pe coşurile de pe faţă şi vei vedea cum acestea dispar.

Hidratează pielea uscată. Uleiul din morcov, în combinaţie cu cel de argan, va ajuta la hidratarea pielii uscate. În plus, dacă amesteci ulei esenţial de morcov cu unul de muşcată, poţi utiliza asta în tratarea petelor brune cauzate de expunerea la soare.

Întăreşte sistemul imunitar. Sucul de morcovi nu trebuie să lipsească din curele de remineralizare. Consumă, aşadar, o cană de suc proaspăt de morcovi în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, timp de 10 zile. Vei observa cum imunitatea ta va creşte considerabil.

Luptă împotriva paraziţilor intestinali. Un pahar de suc de morcovi zilnic, timp de trei săptămâni, te poate vindeca de paraziţii intestinali. Pentru ca efectul să fie unul de durată, include şi câteva felii de lămâie, scrie Teotrandafir.ro