Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este socotită de creștini cea mai neagră zi din istorie. Este ultima zi de vineri înaintea Paștelui, și astfel ultima vineri din Postul Mare. În această zi, în urmă cu 2000 de ani, a avut loc moartea lui Isus care a fost răstignit și a murit pe cruce pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul păcatului strămoșesc.

Este numită și Vinerea Paștelui, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră, Vinerea Seacă. Se numește Vinerea Paștilor pentru că este ultima vineri dinaintea Paștelui, Vinerea Patimilor, deoarece în această zi a pătimit și a fost răstignit Iisus Hristos, Vinerea Seacă, pentru că mulți români au obiceiul de a posti post negru. Este una dintre cele trei zile de sărbătoare religioasă creștină numite "Triduum Sacrum" din care face parte Joia Mare, Vinerea Mare și Sâmbăta Mare. După credința creștină, în această zi a avut loc moartea lui Isus care a fost răstignit și a murit pe cruce pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul păcatului strămoșesc.

În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mântuitoarele și înfricosatoarele Patimi ale Mântuitorului. Răstignirea nu era practicată de evrei. Cu exceptia crucificării a 800 de locuitori ai Ierusalimului de către regele Alexandru Ianeul în 87 i.Hr., în Palestina aceasta pedeapsa era aplicată doar de către autoritatea romană. Cel care primea condamnarea la moartea pe cruce era dezbracat de haine, biciuit și obligat să parcurgă drumul până la locul executiei, cu bârna orizontala a crucii în spate, legată de mainile întinse. Sentința era pronuntata de către conducătorul provinciei într-un loc public.

Din Scriptură aflam că după ce Hristos a fost biciuit, Pilat, spălându-se pe mâini, rostește sentința. Mântuitorul Hristos este trimis spre locul răstignirii, purtându-Și crucea.

Ajuns la locul execuției, brațul orizontal al crucii era fixat cu ajutorul cuielor de brațul vertical înfipt din timp în pământ, iar picioarele condamnatului puteau fi așezate pe un scăunel de picioare, ceea ce ușura durerile, dar lungea supliciul. Ele puteau fi și tintuite fără sprijin, ușor îndoite, cu tălpile lipite de stâlpul vertical. în vârful acestuia se fixa o scândură pe care era consemnată vina condamnatului, în cazul Domnului: "Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor".

Trupul mort, coborât de pe cruce, putea fi aruncat într-o groapă comună, impreuna cu instrumentele execuției sau putea fi încredințat oricui s-ar fi milostivit să-l îngroape.

Din Sfintele Evanghelii cunoastem că Iosif din Arimateea l-a coborât pe Domnul de pe Cruce și l-a îngropat împreună cu Nicodim, în mormântul său aflat într-o grădina din apropierea locului răstignirii.

Moartea biruita prin moartea lui Hristos

Moartea a intrat în creatie prin despărtirea omului de Dumnezeu. Din iubire față de om, Fiul Lui Dumnezeu S-a întrupat și a primit moartea de bună voie. A primit-o nu din curiozitate, ci pentru a o învinge. Astfel, Hristos întoarce rostul morții. În loc de mijloc de trecere la cel mai redus grad de viață, ea e folosită de El ca mijloc de biruire a ei,  afirmă parintele Dumitru Stăniloae. El a învins moartea nu numai pentru că a fost Dumnezeu, ci și pentru că umanitatea Lui a fost fără de păcat.

Pentru Hristos moartea nu era inevitabilă, deoarece El fiind străin de păcat, nu purta în Sine germenele mortii. Hristos nu moare de o moarte naturală, rezultat al unui proces ce culmineaza cu descompunerea fizică, nu este atins de vreo boală, ci primește moartea de bună voie. De aceea îndura moartea în toată grozavia ei, moartea prin excelență.

Moartea suportată de Hristos naște în noi, daca ne unim cu El, o stare nouă, de încetare a alipirii egoiste și pătimașe la cele ale lumii și de dăruirea vointei Lui de a ne iubi unii pe altii. Iar aceasta ne da puterea de a birui si noi moartea.

Spre deosebire de noi, care îndurăm moartea în mod pasiv, ca pe o consecință a păcatului, Hristos a întâmpinat-o în stare de maxima concentrare spre a o birui. În canonul pascal compus de Sfântul Ioan Damaschin se cântă:

"Prăznuim omorârea morții".

Din Sfintele Evanghelii aflăm că în momentul în care Hristos Și-a dat duhul, s-au arătat o serie de semne miraculoase: catapeteasma Templului s-a rupt, pământul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat și multe trupuri ale celor adormiti au înviat.

Punerea în mormânt a Domnului

De teamă că trupurile celor osânditi să nu rămâna pe cruce și a doua zi, cand se prăznuiau Paștile, iudeii cer permisiunea lui Pilat să se zdrobească fluierele picioarelor osândiților și apoi să fie coborați de pe cruce. Se folosea acest procedeu spre a grăbi moartea celor răstigniti. Dupa ce primesc acordul de la Pilat, ostașii zdrobesc fluierele picioarelor celor doi tâlhari, deoarece aceștia încă nu muriseră. Când au venit însă la Hristos, au constatat că El murise și atunci nu I-au mai zdrobit oasele. Spre a se convinge că Hristos a murit cu adevărat, un ostaș i-a împuns coasta cu sulița și îndată au tasnit sânge și apă.

Iosif din Arimateea și cu Nicodim iau trupul lui Hristos de pe cruce, îl ung cu aromate și îl înfășoară într-un giulgiu. Pe cap ii pun o mahrama, împlinind astfel, întru totul datina iudaică a înmormântării.

Evanghelistul Matei spune că mormântul în care Hristos a fost pus aparținea lui Iosif, iar de la Ioan aflăm că era "un mormânt nou, în care nu mai fusese nimeni îngropat" (19, 41).

Iudeii vor pecetlui piatra mormântului în nădejdea că uitarea avea să-L acopere definitiv pe Cel ce zăcea acolo. Dar ei nu vor putea opri astfel nici coborarea la iad și nici învierea lui lisus, urmată de răspandirea noii credințe.

Mormântul lui Hristos rămâne gol. Nu mai este cum spunem noi "locaș de veci". Acest mormânt ne vestește că și mormintele noastre vor rămâne goale.

Slujba Prohodului

Vinerea Mare este zi aliturgică, adica nu se săvarșește nici una dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principală din aceasta zi este scoaterea Sfântului Epitaf din altar și așezarea lui pe o masă în mijlocul bisericii. Prin scoaterea Sfântului Epitaf retrăim coborarea de pe Cruce a lui Hristos și pregătirea Trupului său pentru înmormântare.

Seara se cântă Prohodul și se înconjoară biserica cu Sfântul Epitaf. Este o procesiune de înmormântare. Epitaful pe care il poartă preotii ajutati de credincioși, simbolizează trupul Mântuitorului. După procesiunea din jurul bisericii, Sfantul Epitaf este asezat pe Sfânta Masa din altar, unde rămâne până la înalțare. Punerea pe Sfânta Masă reprezinta punerea Domnului în mormânt.

În Vinerea Mare este interzis a se face copturi. Există credinţă că dacă cineva se încumetă a coace în această zi face mare păcat iar coptură nu este mâncată nici măcar de peşti.

În Vinerea Mare, dimineaţă, înainte de răsăritul soarelui, oamenii alergau desculţi prin rouă sau se scăldau tainic în ape curgătoare crezând că, în felul acesta, vor fi sănătoşi pe tot parcursul anului. Seară, însă, întreagă suflare a satului bucovinean mergea la biserica pentru a participa la slujba de scoatere a aerului şi pentru a trece pe sub acesta. în scopuri terapeutice.

Sâmbătă Mare este ultima zi de pregătire a Paştilor, când femeile trebuie să pregătească marea majoritate a mâncărilor, să deretice prin încăperi şi să facă ultimele retuşuri la hainele noi pe care urmau să le îmbrace în zilele de Paşti. De obicei, în Sâmbătă Mare are loc şi sacrificiul mielului, din carnea căruia se pregătesc mâncări tradiţionale: drobul, numit în Bucovina cighir, friptură şi borşul de miel.

Spre deosebire de Crăciun, pentru Paşti nu se pregătesc prea multe feluri de mâncare, de unde şi zicerea: "Crăciunul este satul iar Paştele este fudul". Principala grijă a oamenilor, înaintea Paştilor, este aceea de a-şi primeni hainele, fiecare gospodină trebuind să aibă o cămaşă nouă, cusută în mod special, iar bărbaţii măcar o pălărie nouă.

Sâmbătă seară fiecare gospodină îşi pregăteşte cu grijă coşul ce urmează a fi dus la biserica, pentru sfinţire.

În el aşterne un ştergar curat şi aşează o lumânare albă, apoi ouă roşii, pască, cozonac,ouă încondeiate, o bucată de slănină, muşchi de porc, şuncă special preparată, zahăr, făină, salată de hrean cu sfeclă roşie fiartă, sare, câţiva căţei de usturoi, o ramură de busuioc, un fir-două de breabăn (numit brebanoc sau bărbănoc), cârnaţi, un miel din aluat copt într-o formă specială etc.

 

Totul se acoperă cu cel mai frumos ştergar pe care îl are gospodină, semn de preţuire a sărbătorii pascale dar şi de mândrie personală.