Trei sunt evenimentele din ultimele zile care cred că trebuie dezbătute în spațiul public, fiindcă toate au fost de impact. Există însă, în fiecare dintre ele, niște...bizarerii (să le zic așa!) greu de înțeles, cu care nu sunt de acord și pe care cred că n-ar trebui să le acceptăm niciunul dintre noi.

Motivele sunt simple și exprimă năzuințele noastre pentru o altfel de societate: aceste așa zise bizarerii relevă niște acțiuni nedemocratice, incorecte, care nu țin cont de drepturile omului și ele pot fi un precedent care poate crea un altul. De aceea, trebuie să le avem în atenție.

Și ar mai fi ceva, extrem de important în opinia mea. Cred că trebuie să ieșim din tiparele impuse - pe nesimțite și din neglijența noastră - de către un Sistem care se perpetuează de 26 de ani. Incendiul de la Colectiv, simbolistic vorbind, ar trebui să pârjolească tot răul de jur-împrejurul acestui tragic caz, atât de complex prin numărul mare de instituții implicate. Iar când totul va fi fost mistuit, să ne trezim cu o altă față a României. Un deziderat... O dorință pe care mi-a tuflit-o... o bizarerie, două, trei.

Știți tot scandalul de la IGSU și ISU București-Ilfov în legătură cu preveniea incendiilor, cu legislația autorizărilor, dacă știau pompierii sau nu de concertele de la Colectiv, ce decizii au luat premierul Cioloș și Raed Arafat. Aici apare și ”bizareria”, o decizie, de fapt,  pe care o consider total incorectă.

În dorința de a găsi rapid niște vinovați, au fost decapitați șefii de la ISU București-Ilfov. Printre ei și Orlando Șchiopu, șeful de la Intervenții, omul care efectiv se ocupa de anihilarea focului și, împreună cu echipele lui, salva vieți și bunuri atinse de incendii. Comandantul Șchiopu a fost și la Colectiv, în acea vinere neagră și a intrat împreună cu pompierii lui în iadul din club. Și-a făcut datoria. Habar n-avea dacă clubul e autorizat, dacă pe acolo trecuseră colegii lui de la Prevenire.

El și ai lui erau departe de activitățile acestea. Din luna mai 2015, de când venise la conducerea departamentului de Intervenții, Orlando Șchiopu încerca să pună ceva ordine în sistemul moștenit, să-i remedieze fisurile și să-l facă performant. Le știa pentru că, până când a fost  nominalizat șef,  lucrase în operativ. De ce atunci au aruncat anatema șefii cei mari, inclusiv premierul și secretarul de stat Arafat , asupra unui om fără vină?!

O altă ”bizarerie” m-a frapat în cazul primarului Piedone, când am citit motivarea judecătorului care a decis că edilul nu are nicio vină penală în ceea ce s-a întâmplat la Colectiv. 

La începutul procesului, desfășurat cu ușile închise, avocatul primarului a cerut să fie acceptată depunerea unor înscrisuri, respectiv declaraţiile a 5 martori, funcţionari din cadrul Primăriei Sectorului 4 Bucureşti (secretarul Primăriei, secretara de Cabinet a primarului, şefa Serviciului Juridic, directorul în subordinea căreia se afla Serviciul Autorizări Comerciale şi viceprimarul Primăriei Sectorului 4 Bucureşti ), date cu o zi înainte la DNA şi care nu se regăseau  la dosarul de urmărire penală, dar și extrase din legislația care arăta cui revine responsabilitatea autorizarii PSI pentru un local ca al clubului Colectiv.

Surprizător, procurorul de ședință, s-a opus depunerii acestor documente cu privire la legislație, invocând că ”la actele normative pe care apărătorul doreşte să le depună,  acesta poate face referire la ele, nefiind necesar să le depună, întrucât se poate avea acces la aceste dispoziţii la care face referire apărătorul”.  Judecătorul de la Curtea de Apel a considerat, însă, că trebuie să consulte actele normative, s-a uitat peste ele și, în final, l-a eliberat pe Cristian Popescu Piedone fără niciun fel de măsuri restrictive. Motivarea sa sună așa: ”Primarul nu emite autorizaţia de prevenire şi stingere a incendiilor, aşadar nu intră în atribuţiile sale să verifice dacă agentul economic îndeplineşte măsurile stabilite printr-o astfel de autorizaţie”.

Ultimul caz la care mă voi referi nu are legătură direct cu celelalte două decât prin prisma apărării drepturilor omului și a deciziilor de la CEDO, pe care magistrații, politicienii, formatorii de opinie și unii jurnaliști le invocă doar când le convine.  E vorba de decizia de a fi băgată în arest Codruța Dumitrean, fosta șefă de la ANRP, însărcinată în 28 de săptămâni - după cum a declarat un medic de la Maternitatea Polizu, unde a fost dusă incuplata gravidă. Nu există niciun motiv să punem la îndoială ancheta procurorilor DNA cu privire la activitatea infracțională extrem de gravă  a Codruței Dumitrean.

Cu siguranță că, ceea ce a făcut la ANRP, împreună cu Ioan Oltean și alții, se va solda cu o condamnare la ani buni de închisoare.  Problema greu de acceptat este doar încarcerarea ei la ”Beciul Domnesc” în faza arestului preventiv. Chiar presupunerea că a rămas deliberat însărcinată, nu poate da dreptul nimănui să pună în pericol viața copilului nenăscut, care nu are nicio vină.

Dumitrean nu mai are ce să influențeze, câtă vreme din februarie (eliberata din arest!) și până acum a fost liberă. Instanța o poate tine arestată în spital, sub pază, sau la domiciliu, până când naște și să-i acorde postnatalul de câteva luni, pentru alăptare. 

Până atunci poate începe și procesul și condamnarea vine curând. Mama nu are cum să scape de pușcărie, dar s-ar aplica actul de justiție ca în țările democrate. Iar românii, martori la cercetarea în stare de libertate a unor tâlhari și violatori, nu vor discredita magistrații care au decis să nu condamne un prunc nenăscut la complicitate infracțională cu mama.  Micuțul e doar un vinovat fără vină…

Vă asigur că nimic din ce am scris aici nu este deasupra legii și că, dacă vom înțelege că ea, Legea, trebuie să ne guverneze, vom avea numai de câștigat. Reproduc  una dintre deciziile fundamentale ale Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), acolo unde România tot pierde procese, iar noi, cu toții, plătim despăgubirile.

Curtea a dezvoltat patru raţiuni fundamentale acceptabile pentru justificarea arestării preventive a unei persoane:

1) pericolul sustragerii de la proces a persoanei;

2) riscul ca persoana, odată lăsată în libertate, să aducă atingere bunei desfăşurări a procedurii;

3) pericolul comiterii de noi infracţiuni;

4) pericolul tulburării ordinii publice. Nu pot fi invocate de o manieră abstractă, ci trebuie să existe indicii factuale, temeiuri  veridice că se impune arestarea înainte de pronunțarea unei condamnări.