Violată sub pretextul că o va prezenta părinților

Violată sub pretextul că o va prezenta părinților

O adolescentă de 14 ani a fost forțată să întrețină relații sexuale cu cel pe care îl considera prietenul său. Vilatorul avea 22 de ani și i-a spus fetei să-l însoțească la el acasă pentru câă are de gând să o prezinte părinților.

O minoră de 14 ani, din municipiul Suceava, a reclamat, la Secția 2 Poliţie Rurală Ipoteşti, faptul că a fost victima unui viol, agresorul fiind un tânăr de 22 ani, din comuna Bosanci.

Potrivit publicației Monitorul de Suceava,polițiștii au stabilit faptul că sâmbătă după-amiază tânărul s-a dus la Suceava și a luat-o pe prietena sa, minora de 14 ani, pe care a condus-o la el acasă cu scopul de a o prezenta părinților săi.„Ulterior, în jurul orei 20.00, cu toate că victima s-a împotrivit, tânărul a violat-o, după care a ținut-o la domiciliul său până în dimineața zilei de 02.11.2014, în jurul orei 09.00”, se precizează în comunicatul poliţiei.

Părinții fetei au dus-o la Serviciului de Medicină Legală Suceava, concluziile legiștilor fiind acelea că fata spune adevărul. Tânărul de 22 de ani a fost reținut pentru 24 ore, urmând ca luni să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava și instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol și lipsire de libertate în mod ilegal.

Ne puteți urmări și pe Google News