Violate, văduve, mutilate sau orfane. Femei din opt zone de război şi poveştile lor de groază | GALERIE FOTO

Autor: | | 0 Comentarii | 7751 Vizualizari


Vezi galeria foto:

“Ochiul” lui Nick Danziger a surprins durerea şi neputinţa sfâşietoare a victimelor violurilor, văduvelor, refugiatelor şi prizonierelor de război din opt zone de conflict.

11 ipostaze ale suferinţei, 11 poveşti dramatice ale unor femei a căror viaţă a fost profund afectată de războaie. Fotografiile au fost realizate în urmă cu 15 ani, ca parte a unui studiu iniţiat de Crucea Roşie care dorea să atragă atenţia asupra situaţiei femeilor din zonele de conflict. Danziger a fotografiat femei din Afganistan, Sierra Leone, Columbia, Bosnia-Herţegovina, Kosovo, Israel, Palestina etc. Zece ani mai târziu, fotograful a simţit o dorinţă de nestăvilit să afle ce s-a întâmplat cu eroinele din imaginile sale. Redăm mai jos câteva dintre cutremurătorele mărturii ale acestora.

Sarah, Sierra Leone, 2001: “Locuiesc într-un centru finanţat de o organizaţie umanitară care ajută victimele violurilor şi copiii acestora. Aveam 15 ani şi eram pe cale să mă căsătoresc cu băiatul pe care-l iubeam. Şi a izbucnit războiul. El a fost prins şi ucis. M-am întors în sat după mâncare. Am auzit pe cineva strigând “stai”. Era un bărbat înarmat. L-am implorat să-mi cruţe viaţa. El m-a violat şi o vreme m-a obligat să merg cu el peste tot. Când i-am spus că sunt însărcinată, mi-a spus că nu e el tatăl copilului”.

Sarah, Sierra Leone, în prezent: “M-am căsătorit cu un bărbat bun şi am mai născut o fetiţă”.

Zakiya, Fâşia Gaza, 2001: “Fiicele mele cresc fără tată, dar învaţă foarte bine. Le verific temele şi am grijă de casă. Sunt şi mamă, şi tată. Când îmi cer să le cumpăr anumite lucruri, le spun că nu avem bani. Iar ele îmi spun că nu sunt ele de vină că tatăl lor e la închisoare”.

Zakiya, în prezent: “Soţul meu e încă la închisore. Între timp, fetele mele au ajuns la universitate. Sunt cap de familie de peste 18 ani".

Mah-Bibi, Afghanistan, 2001: “Mă numesc Mah Bibi. Oamenii zic că am zece ani. Unul din fraţii mei are cinci ani, celălalt şapte. Eu sunt capul familiei. Părinţii noştri au murit. Oamenii zic că e război, dar eu tot ce îmi amintesc e o foame cumplită. Nu-mi amintesc când a murit mama. Mi s-a spus că a murit la naştere acum patru ani. Apoi l-am pierdut pe tata. A plecat să ne aducă de mâncare şi nu s-a mai întors”.

Qualam, Afganistan, 2001: “Au fost lupte în satul nostru. Am fost nevoiţi să fugim, să abandonăm totul. Locuiesc cu fiica şi cei doi fii ai mei într-un cort. Celaltă fiică a mea era gravidă şi nu a putut fugi din sat. Nu avem veşti de la ei. Am mers două zile şi trei nopţi până am ajuns în acest centru pentru refugiaţi. Tot satul meu e acum aici”.

Amanda, Columbia, 2001: “Mi-e dor de-ai mei. Surorile mele vin să mă vadă o dată sau de două ori pe an. Sunt încarcerată de opt ani. Am luptat alături de gherilele columbiene de când aveam 11 ani. Nu m-a obşligat nimeni. Am făcut-o pentru că aşa am vrut. Apoi am fost arestată. Cineva ne-a trădat. Urăsc acest loc”.

Mariatu, Sierra Leone, 2001: “Uneori mi se întâmplă să nu pot dormi chiar şi mai multe nopţi la rând. Mă gândesc la cele întâmplate şi plâng. Nu ştiam nimic despre război. Plecasem de la fermă şi mă îndreptam către casă când ne-au atacat. I-am implorat să nu-mi taie mâinile. Le-am spus mai bine să mă ucidă decât să mă lase fără mâini. Trăiesc într-un centru cu alţi 260 de persoane amputate. Sunt aici copii de doi, trei, cinci sau şase ani. Sunt şi tineri, şi bătrâni”.

 




Alte articole din categoria: Divertisment

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi