Vizita lui Isar la DNA a scos la iveală războiul Ponta-Antonescu

Lucian Isar
Autor: | | 3 Comentarii | 2356 Vizualizari

Economistul Lucian Isar, fost ministru delegat pentru relaţia cu mediul de afaceri în Guvernul Ponta, a fost audiat, ieri, la DNA peste două ore.

 Isar a fost citat ca martor într-un dosar privind fapte de corupţie, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres.

Acuzații

Între timp, pe Facebook, fostul premier Victor Ponta a scris că, în aproape patru ani cât a condus Executivul, o singură dată a primit direct „informare de la instituțiile specializate ale statului despre o tentativă clară de corupţie din partea unui ministru - Lucian Isar (care a cerut avantaje personale de la un mare investitor american, în schimbul sprijinului pentru implementarea unui proiect important în România)!”. Ponta susține că l-a informat atunci pe Crin Antonescu de situaţie, care a înţeles și în câteva ore l-a înlocuit pe Isar cu Mihai Voicu. „Probabil că cei care m-au informat pe mine au sesizat și DNA”, a susținut Ponta.


FOTO: Crin Antonescu și Victor Ponta, pe vremea când erau liderii USL



În replică, fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu a declarat că Ponta nu i-a arătat nicio informare în legătură cu Isar şi că a formulat doar acuzaţii. Antonescu a mai spus că Isar a fost înlocuit la acea dată din Guvern din motive politice, nefiind agreat de Ponta.

„Este adevărat că, la un moment dat, a formulat asemenea acuzații, mi-a spus mie că asta consideră domnia sa că s-a întâmplat. Nu mi-a dat niciun indiciu, nu mi-a spus, cu atât mai puţin nu mi-a arătat că este vorba de vreo informare din partea unei instituţii a statului. Pur şi simplu, acuzaţii”, a mai spus Antonescu. La ieșirea de la DNA, Lucian Isar a fost întrebat de jurnaliști cum comentează acuzațiile lui Ponta. „Lăsați-l să dezvolte”, a răspuns Isar. Ulterior, acesta a anunțat că-l va da în judecată pe Ponta pentru calomnie. „Domnul Isar va face o plângere în instanță împotriva domnului Ponta”, a reacționat și co-președintele PNL Alina Gorghiu, soția lui Lucian Isar.

Pe 6 august 2012, a fost publicată, pe surse, știrea că Lucian Isar va demisiona din funcția de ministru după o discuție cu Ponta. În aceeași zi, vicepreşedintele liberal Mihai Voicu anunța că Isar și-a depus mandatul din motive personale şi va fi înlocuit chiar de el.

Ieri, contactat de Evenimentul zilei, deputatul liberal Voicu a precizat că Isar a fost schimbat din Guvern în maniera descrisă de Antonescu: din pricina neînţelegerior politice cu Ponta. „Ponta a tot încercat schimbarea lui Isar, pe motiv că neînţelegerile de optică politică făceau imposibilă colaborarea guvernamentală. Eu sunt convins că lucrurile au stat astfel, așa cum a spus și Antonescu, întrucât, la plecarea din Guvern, discuțiile au fost politicoase și foarte amiabile. De fapt, atunci nu am auzit deloc, şi nici înainte de acest moment, de o ceartă cu Ponta, sau de faptul că i s-ar fi imputat lui Isar ceva nepolitic, orice”, a spus Voicu.




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
loading...