Vizita lui Merkel în Turcia, percepută ca un semn al sprijinului pentru Erdogan

Vizita lui Merkel în Turcia, percepută ca un semn al sprijinului pentru Erdogan

Cancelarul german a făcut o vizită, ieri, la Ankara, pentru prima oară de la tentativa de lovitură de stat din iulie 2016, de când președintele Recep Erdogan a luat măsuri în stil autocrat, și a șasea sa vizită din ultimii trei ani

Angela Merkel a fost primită de Recep Erdogan la palatul prezidențial, s-a întâlnit cu premierul Binali Yildirim și a vizitat Parlamentul pentru a vedea locul unde a fost lovit de o bombă în 15 iulie.

Cancelarul federal german i-a cerut președintelui turc să respecte libertatea presei și libertatea de opinie.

Măsurile de opresiune

Ne puteți urmări și pe Google News

Merkel și Erdogan au discutat despre sprijinul UE pentru acordul privind refugiații și a subliniat rezultatele pozitive de până acum. La final, într-o conferință de presă comună, oficialul german a cerut ca drepturile omului să fie respectate. „În timpul tentativei de puci, am văzut cum poporul turc a apărat democrația și regulile democrației în Turcia. Iată de ce, în această etapă decisivă, este important ca libertatea de opinie să fie respectată şi, în legătură cu aceasta, am discutat despre libertatea presei”, a spus Merkel.

Zeci de mii de politicieni din opoziție, profesori, jurnaliști, procurori, avocați au fost arestați. Ziarele critice au fost închise, alianța opoziției kurde a fost decimată prin închiderea mai multor deputați. Explicația autorităților este aceeași: au participat la lovitura de stat sau au legături cu clericul Fethullah Gulen, exilat în SUA.

Critici la adresa lui Merkel

Merkel a cerut ca observatori ai OSCE să fie trimişi în Turcia, pentru a monitoriza referendumul din această primăvară, privind reforma constituţională, prin care vor fi extinse puterile preşedintelui turc.

Politicienii germani din opoziție consideră, însă, că vizita cancelarului Merkel transmite un semnal greșit și are loc „într-un moment nepotrivit”, putând fi percepută ca un sprijin pentru Recep Erdogan