Viziuni INCREDIBILE şi înspăimântătoare. Adevărul despre Big BROTHER | VIDEO

Viziuni INCREDIBILE şi înspăimântătoare. Adevărul despre Big BROTHER | VIDEO

Mulţi sunt cei care astăzi ştiu chipul din imagine, dar aproape nimeni nu ştie cine se află în spatele lui.

Un bărbat anonim a reuşit să devină una dintre cele mai emblematice figuri din istorie. Este vorba despre imaginea Big Brother- faţa care  reprezintă controlul total. Imaginea apare atunci când oamenii îşi simt drepturile ameninţate, a fost pe posterele Anti-Acta din 2012, este pe tricourile adolescenţilor şi nu numai, pe zidurile din diverse ţări ale lumii, este peste tot pe internet. În trei state "Big Brother"- fratele mai mare care trebuie să ştie totul, care vede totul şi  controlează mintea. Când regizorul britanic Michael Radford lansa pe piaţă filmul “1984”,  declanşa o adevărată isterie în lume, deoarece imaginea "Big Brother",  inventată de scriitorul George Orwell în cartea "1984" (scrisă în 1948), apărea pentru prima dată la cinema şi TV. Filmul pune “în scenă” viziunile incredibile şi înspăimântătoare ale lui Orwell despre o societate viitoare totalitară în care un bărbat a cărui datorie de zi cu zi este aceea de a rescrie istoria şi care alege dragostea, plătind scump pentru alegerea sa. Pelicula lui Michael Radford este considerată una dintre cele mai reuşite ecranizări şi a doua transpunere pe ecran a romanului “1984”. Pe scurt: după Războiul Atomic, lumea este împărţită în trei state, iar Londra este capitala Oceaniei, fiind condusă de un partid care are control absolut asupra tuturor cetăţenilor săi. Winston Smith (John Hurt) este unul dintre birocraţii de aici şi face parte dintr-un department important, datoria acestuia fiind de a rescrie istoria. În vreme ce colegul său, Pearsons (Gregor Fisher) pare destul de mulţumit să respecte aceste legi aberante, Smith comite “crima” de a se îndrăgosti de Julia (actriţa Suzanna Hamilton), care lucrează pentru Ministerul Adevărului, iar cei doi găsesc o modalitate de a scăpa de sub control, însă asta este o iluzie pentru că, în realitate, nimeni nu este cu adevărat liber. Dar, curând se află despre idila lor, iar Smith ajunge să fie interogat şi torturat de către fostul lui prieten, O’Brien (actorul Richard Burton)… Au comentat   Faţa lui Big Brother a ieşit la iveală în urma unei discuţii înverşunate pe forumul newspeakdictionary.com., din 2005. Forumiştii se contraziceau atunci cu privire la cine se află în spatele binecunoscutului chip care a făcut istorie, că au aflat că este de fapt faţa unui actor obscur, pe nume Bob Flag, dar nu există nici o informaţie despre el,prin urmare nu există! “Nici nu a existat un chip”, spuneau forumiştii. “Faţa Big Brother este, de fapt, un compozit de caracteristici ale mai multor tirani pentru a reda mai bine ideea de conducere a omenirii de către o minte nebună”. Plus că unii au mers mai departe, comentând că de fapt pare a fi imaginea “contrafăcută” a însuşi scriitorului cărţii “1984”, George Orwell! Alţii au comentat că atunci când a fost produs filmul, nu exista un software de editare foto la un asemenea nivel încât să creeze o astfel de “compoziţie”, şi că aceasta ar fi fost o sarcină dificilă. Până când unul dintre participanţii la discuţia de pe forum i-a scris un mail lui Bob Flag. Iar acesta nu numai că i-a răspuns, dar a şi relatat cum a ajuns dintr-un anonim, imaginea Big Brother.   Un om simplu Flag era un om simplu din Londra, angajat la cabaret, care trimisese două fotografii ziarului The Guardian pentru a câştiga un casting. La începutul filmărilor pentru “1984”, Michael Radford avea tot castingul stabilit, dar îi mai lipsea o faţă…O figură înfioratoare. Şi atunci “a intrat în scenă” chipul lui Bob Flag, omul de la cabaret, care mai jucase în rolul unui pianist de bar într-un serial fără importanţă. “Am fost ales să joc în filmul 1984 de către Mike Radford ca faţă a lui Big Brother după ce am trimis două poze pentru un casting. Lucram la cabaret atunci, prima poză era mai în glumă: eu imitându-l pe generalul Jaruzelski, a doua era mai serioasă pşsi am fost chemat apoi pentru o sesiune foto alături de alţi candidaţi”, povesteşte cel care a ajuns celebru din întâmplare.  "Ţin minte că la acea sesiune foto mi-au cerut să port perucă şi mustaţă. Mi-au spus că trebuie să inspire sentimentul că îmi place să ucid”. Flag a câştigat castingul, apoi chipul lui a apărut în film. “Mai târziu a fost folosită pentru postere, tricouri, reclame şi aşa mai departe”, spune Bob. “Chipul meu se perpetuează” După apariţia în film, mulţi au încercat să afle cine e este omul din spatele imaginii Big Brother. "După film, Richard Burton a vrut să mă vadă. A zis: Trebuie să-l văd, apare în fiecare nenorocită de scenă. Când m-a văzut, nu i-a venit să creadă. Eram eu, fără mustaţă, fără perucă. A fost dezamagit, dar l-am înveselit când l-am imitat chiar pe el!”. Cea mai recentă apariţie a sa într-un film a fost în 2003, în “Calendar Girls”. Presa britanică notează că “pentru emisiunile TV şi nu numai a rămas în continuare un anonim”. Flag însă spune, cu ironie, că “atâta vreme cât chipul meu se perpetuează la nesfârşit pe posterele şi tricourile din întreaga lume, n-am rămas un anonim, ci un coşmar celebru!”.

 

Ne puteți urmări și pe Google News