PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Internaţional

Vladimir PUTIN: Doctrina militară a Rusiei este una DEFENSIVĂ

Autor: | | 5 Comentarii | 322 Vizualizari
Doctrina militară a Rusiei este una defensivă, iar Federaţia Rusă nu intenţionează să se implice într-o confruntare impusă de comunitatea mondială, a declarat, vineri, preşedintele rus Vladimir Putin.

„Arsenalele marilor puteri sunt dezvoltate şi perfecţionate. În timpul summitului din septembrie al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), conducerea organizaţiei a anunţat o viitoare creştere a capacităţilor militare ale Alianţei. În locul unei soluţionări colective şi civilizate a problemelor internaţionale se face apel la pârghii de forţă, la presiuni economice şi informaţionale”, a constatat şeful statului rus, în timpul unei reuniuni desfăşurate la Kremlin cu ofiţeri de rang înalt, cu ocazia numirii acestora în funcţii.

Putin a subliniat că „Rusia nu intenţionează să se lase angrenată într-o confruntare care îi este impusă cu forţa”. „Suntem deschişi pentru un dialog respectuos şi pe poziţii de egalitate pe marginea tuturor problemelor de pe agenda globală şi regională”, a spus preşedintele Rusiei, potrivit Tass, citată de Agerpres.

În condiţiile unei „situaţii internaţionale dificile”, Putin a îndemnat la „o perfecţionare fermă şi consecventă a forţelor militare ruse”.

„Lumea secolului al XXI-lea nu a devenit nici mai stabilă, nici mai sigură. Fostele ameninţări nu au dispărut nicăieri, iar într-o serie de regiuni situaţia s-a tensionat. Astfel, un serios focar de tensiune se menţine la graniţele ruseşti, în sud-estul Ucrainei”, a precizat şeful statului rus.

Vladimir Putin a ţinut să sublinieze că „doctrina militară a Rusiei are un caracter defensiv. Principalul obiectiv al realizării acesteia este de a asigura suveranitatea ţării, pacea şi liniştea cetăţenilor noştri”, a spus Putin.


Tag-uri: vladimir putin, rusia, nato, amenintare, europa, doctrina militara
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Vladimir PUTIN: Doctrina militară a Rusiei este una DEFENSIVĂ.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi