Editura Evenimentul si Capital

Vladimir Putin merge în toamnă la Adunarea ONU unde se va discuta despre limitarea dreptului de veto al Rusiei

Vladimir Putin la tribuna ONU
Autor: | | 1 Comentarii | 324 Vizualizari

Preşedintele rus Vladimir Putin ia în calcul posibilitatea de a susţine un discurs în cadrul celei de-a 70-a Adunări Generale a ONU, care va avea loc în septembrie la New York şi la care unul dintre subiectele ce urmează a fi discutate va fi limitarea dreptului de veto al Rusiei în cadrul Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, scrie astăzi cotidianul rus Kommersant, citând sub rezerva anonimatului surse apropiate Kremlinului.

“Această deplasare este în curs de pregătire”, a declarat una din sursele citate de Kommersant, precizând că o decizie definitivă va fi luată la începutul lunii august. “Totul va depinde de situaţia internaţională”, a adăugat aceeaşi sursă. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, a confirmat că o astfel de posibilitate este în curs de examinare. “O decizie definitivă nu a fost încă luată”, a afirmat el. Vladimir Putin a susţinut discursuri în faţa Adunării Generale a ONU de trei ori - în 2000, 2003 şi 2005. În 2009 a fost prezent Dmitri Medvedev, la acea dată preşedinte al Rusiei, iar în ultimii ani la acest important for a participat ministrul rus de externe Serghei Lavrov. Una dintre temele ce vor fi puse în discuţie la Adunarea Generală a ONU din septembrie va fi propunerea avansată de unele state occidentale de a limita dreptul de veto al membrilor permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU, inclusiv al Rusiei.

Consiliul de Securitate are 15 membri, dintre care cinci - SUA, Marea Britanie, Franţa, China şi Rusia - au statut permanent. Cei cinci membri permanenţi au drept de veto asupra rezoluţiilor adoptate de organismul de securitate al Naţiunilor Unite.




Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate