Vocația de a prostitua idei | DISTANȚE, DEMONI, AVENTURI

Bogdan Suceavă
Autor: | | 0 Comentarii | 668 Vizualizari

Observatorul cultural a avut buna idee de a realiza un grupaj de opinii despre starea criticii de întâmpinare.

 Discuția e binevenită și-mi dă prilejul să reamintesc că destinul și ierarhia tuturor specialităților nu se mai joacă doar la București. În urmă cu niște ani, când descopeream cum funcționează lumea editorială din afara României, tare mi-aș fi dorit ca vreunul dintre criticii români să consilieze vreun editor din Vest, sau să facă parte din comitetele editoriale ale unor edituri interesate de literatura în traducere. Am discutat cu editori occidentali care, deși puteau distinge Bucureștii de Budapesta, nu erau familiarizați cu marile cuceriri ale literaturii noastre, pentru că nimeni nu s-a gândit să le povestească vreodată ceva. Dacă prozatorii sau poeții români au făcut marele pas către afară și au publicat masiv în exterior, unde sunt eforturile similare făcute de criticii români? Unul dintre ei îmi explica dificultățile cu care textele teoretice se confruntă: cel mai greu e pentru critici, îmi zicea el. Cine să publice așa ceva în Vest? Dar pe Slavoj Žižek de ce-l publică, și de ce cărțile lui sunt discutate? Dar Doru Pop cum de-a publicat la McFarland acum doi ani o monografie dedicată noului val al cinematografiei românești? Se poate, dar pentru asta mai trebuie ceva: autorul în cauză să aibă ceva de spus, o idee nouă, o construcție, ceva. Dar criticul român ce face? El are cu totul alte probleme, o situație bine descrisă de Marius Miheț: „la noi rămâi stupefiat în faţa graţiei cu care un critic sau altul laudă cărţile prietenilor şi invers – autorii recenzaţi îşi laudă criticul“. Iată, așadar! Ce-i drept, unii dintre ei nici nu sunt în stare să poarte o conversație într-o altă limbă decât româna. Zidarii valahi se descurcă mai bine în afară decât unii profesioniști ai literaturii noastre. Cum o fi arătat oare în ochii audienței criticul acela care a avut nevoie de traducător atunci când a discutat despre literatură la Paris? Bine, dacă nu poate în franceză, atunci să sperăm că măcar în engleză...? Nu, nici aceea, din pricina dentiției nu poate pronunța th și nici nu ține minte cuvinte care nu se potrivesc cu ale noastre. Între cei care au răspuns întrebărilor grupajului din Observator cultural s-a aflat și Bogdan-Alexandru Stănescu, care a constatat lucid: „critica de întâmpinare rămâne pe mâna unor cititori neprofesionişti“, și care a concluzionat că „se pierde o meserie.“ Vedem, în schimb, cum un critic literar visează la final de carieră să devină ambasador (oare a fost însuflețit de patriotism când și-a dorit asta?), sau cum un altul, spre amuzamentul general, își oferă serviciile de bodyguard unui matelot aburcat în vreo funcție. Ajută asta cauzei? Acești critici sunt autori de păreri de închiriat, care visează să prindă o slujbușoară la bătrânețe, precum alții dau tot felul de semne de carierism de cum scapă din facultate. Mai pot astfel de prezențe inspira respect?

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor




Alte articole din categoria: Invitaţii evz

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro