Vocea României se detașează de X Factor

Vocea României se detașează de X Factor

La nivelul întregii țări, Vocea României a sărit de două milioane de telespectatori pe minut

La cea de-a doua confruntare directă cu Vocea României, X-Factor, emisiunea de pe Antena 1 a fost depășită la o distanță mai mare.

Față de săptămâna trecută, când s-au suprapus pe tronsonul orar, X Factor a fost aseară mai lung cu aproape o oră decât emisiunea de pe ProTV. Pe tot intervalul emisiunii (20.30-23.20), media X Factor a fost de 1,48 milioane de români pe național (8 rating), 942.000 pe urban (9,4 rating) și 488.000 pe comercial (9,7 rating), conform paginademedia.ro.

La nivelul întregii țări, audiența show-ului Vocea României a sărit de două milioane de telespectatori pe minut. Emisiunea de pe Pro TV a avut un avans de 700.000 de telespectatori în fața Antenei 1, dublu față de săptămâna trecută. În minutul de aur, de la ora 22.18, Vocea României înregistra 2,73 milioane de români (14,8 rating), față de minutul de macimă audiență, înregistrat de X Factor la ora 22.47, de 2,34 milioane de telespectatori (12,6 rating).

Ne puteți urmări și pe Google News

Kanal D, cu Suleyman Magnificul rămâne pe locul trei în audiențe, păstrând un public fidel, cu aproape 1,1 milioane de telespectatori.