VOTAŢI-O pe Simona Halep!

VOTAŢI-O pe Simona Halep!

Federaţia Internaţională de Tenis a nominalizat-o pe Simona Halep, a treia jucătoare a lumii, la titlul de "cea mai bună jucătoare a anului".

Românca noastră a fost nominalizată alături de Serena Williams, câştigătoarea ultimelor două concursuri similare, Maria Şarapova, Petra Kvitova, Ana Ivanovic şi Na Li.

Fanii îşi vor putea vota favorita până joi, 20 noiembrie, la ora 23.59, pe site-ul WTA.

Simona Halep are opt titluri WTA în palmares, după ce a câștigat, anul trecut, competițiile de la Nurnberg, S-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova şi de la WTA Tournament Of Champions, de la Sofia, iar în acest an turneul de la Doha și cel de la București. De asemenea, Simona Halep a mai jucat cinci finale în competițiile WTA: la Fes, în 2010 şi 2011, la Bruxelles, în 2012, respectiv la Madrid și la Roland Garros în 2014.

Ne puteți urmări și pe Google News

 A treia româncă din istorie

În acest an, constănțeanca a ajuns în prima sa finală de Grand Slam, la Roland Garros, pierdută în fața Mariei Șarapova, și în semifinale la Wimbledon, unde a fost învinsă de Eugenie Bouchard. La Turneul Campioanelor, Simona Halep le-a învins, în faza grupelor, pe Eugenie Bouchard (locul 5 în lume), și pe lidera mondială, Serena Williams, în semifinale a trecut de Agnieszka Radwanska (poziția 6 mondială), dar a pierdut ultima partidă din grupe contra Anei Ivanovic (locul 7 WTA). În semifinale a trecut uşor de Agnieszka Radwanska, pentru a fi apoi învinsă fără drept de apel în finală, de Serena Williams.

Constănțeanca de 23 de ani a fost a treia româncă din istorie care participă la această competiție, dar prima care a ajuns într-o finală: Virginia Ruzici, actualul manager al Simonei Halep, a evoluat în acest turneu în 1977 şi 1978, fiind eliminată în ultimul tur, iar Irina Spârlea a jucat la Turneul Campioanelor în 1996 (eliminată în primul tur), 1997 și 1998, când a fost învinsă în semifinale Jana Novotna, respectiv Martina Hingis.