Iarnă. Iarnă cu multă zăpadă, cu geruri cumplite noaptea, cu flori de gheaţă la geamuri, cu lemne care trosnesc în sobă, cu ceaiuri de mentă, cu fum de Davidoff, cu drumuri blocate, cu bunici care spun poveşti.

Iarnă care îşi va cere, ca în fiecare an, tribut de vieţi. Iarnă în care există copii ce nu au Crăciun, există bătrâni fără lemne, există gravide care nasc în grajd sau în căruţe, din cauză că ambulanţa nu are cum să ajungă la ele, că, nah!, de unde să scoţi, în sărăcia asta, tu, ca stat, bani pentru deszăpezit orice cătun uitat de lume? Iarnă în care mulţi îşi pun lanţuri la jeep-uri şi pleacă în staţiuni de fiţe, să schieze. Iarnă în care piţipoancele rup Mall-urile, să-si cumpere căciuliţe şi fulărele, dacă se poate, Dolce Cabanos, cum am auzit eu o tută. Iarnă în care, ce să vezi?, se scumpeşte din nou gigacaloria, curentul, gazele, benzina. Iarnă în care oraşele sunt împodobite cu luminiţe, pentru a ascunde mizeria, pentru a prosti, din nou, turma. Iarnă în care ni se va servi aceeaşi vrăjeală cu care ne-am obişnuit de câţiva ani, atunci când întrebăm de ce dracu drumurile arată cum arată, de ce dracu e atâta gheaţă pe trotuare, de ce naiba nu sunt parcări, de ce haitele de câini mai există pe străzi, că doar există lege care reglementează situaţia lor, de ce, de ce , de ce...? Foarte multe întrebari şi aceeaşi prosteală pe faţă ca răspuns, aceeaşi nepăsare din partea unor autorităţi votate de toţi cei care acum îşi ţin murăturile în găleţile electorale. Chiar, de ce au toţi prostanii drept de vot? Iarnă în care ajung, după multe riscuri pe drumurile pentru care plătesc bani grei, în faţa dispensarului. Pe horn iese fum. Abia aştept să intru, să mă aşez cu picioarele pe sobă, să beau un ceai de mentă, să îmi aprind un Davidoff şi, apoi, să încerc, aşa cum fac în fiecare zi, să iau în cap problemele tuturor. Nu am unde parca. E plin de zăpadă. În faţa primăriei sunt 5 oameni. Îi recunosc. Sunt beneficiari de ajutor social. Oameni în floarea vârstei, buni de muncă, dar care preferă beneficiile de asistaţi. Că e dreptul lor, nu? - Domnilor, văd că aveţi lopeţi. Vă rog, ajutaţi-mă să fac loc în fata dispensarului, să pot parca. - Nu putem acum. Aşteptăm să vină primarul, să vedem ce avem de făcut. Îmi răspunde unul dintre ei. Îl ştiu. Am fost pe la el de multe ori, că are 4 copii mici şi, când se îmbolnăvesc, vine, cu căciula în mână, să mă roage să fac vizite la domiciliu, că nu are cu ce să-i aducă la dispensar. Nevastă-sa stă acasă, nu lucrează. O duce bine. Şi el şi familia lui. Cu ajutor social, cu 2 ore de muncă obligatorii, cu alocaţia copiilor, cu asigurări de sănătate, cu o mulţime de drepturi, că doar statul ocroteşte necăjiţii şi cultivă statul degeaba, cu tot ce trebuie. Normal, copiii ăia au un mare viitor. Pe el, dacă-l cauţi în buzunar, are un celular şi un pachet de ţigări. Când merge acasă, mai mult sau mai puţin beat, cară o plasă cu mâncare, o sticlă de suc, câteva beri şi un pachet de cafea, dar urlă la mine când îi spun că are de achitat o diferenţă de bani la reţeta compensată: „ Cum?! Nu e gratuit?! Eu am asigurări! Degeaba plătesc!!!!.” În rest, munceşte cu ziua prin sat. Fără chitanţă, că doar nu e prost să-si facă PFA şi să piardă ajutorul şi să mai dea şi bani la stat. Dar toarnă plozi împreună cu consoarta lui, o doamnă deosebită, asistată şi ea. - Bun, fac eu calm. Cu voi, îmi lua 5 minute. Singur, îmi va lua 20. Vă mulţumesc. Şi mă scuzaţi că v-am întrerupt din fumat. O zi bună să aveţi. Plec. Dau la lopată. Nu mi-e ruşine de muncă. Chiar îmi face bine efortul. Parchez Volvo şi intru în instituţie. Mă schimb. Consult cam 2 ore. Mă retrag în biroul meu şi aprind o ţigară. Asistenta mă anunţă că mă caută cineva. - Să intre. Să ia loc. Vin imediat. - Nu e un pacient. E o doamnă de la Protecţia Copilului. Deschid uşa. - Poftiţi doamnă. Sunt într-o mică pauză. Cu ce vă pot fi de folos? - Am venit să discutăm despre o situaţie delicată. - Sigur. Luaţi loc. Beţi o cafea? Sau un ceai? - Nu vă deranjaţi, vă rog. Nu spun nimic. Îi torn ceai de mentă. Îmi umplu şi eu cana. - Ştiţi că sunt doi minori, la familia X. Da? Cunoaşteţi situaţia? - Ah! Iar despre ei e vorba? Ştiu, doamnă. Mama minorilor are oarece probleme de sănătate. Nu vă pot da detalii. - Da, ştiu. Din ceea ce am văzut are un retard. E oligofrenă, săraca. - Doamna, nu ştiu. Eu am vrut să o trimit de multe ori la un specialist, dar, neavând asigurări de sănătate, nu se uită nimeni la ea. Iar o consultaţie la un cabinet particular costă. Şi nu-şi poate permite. - În fine. Avem o reclamaţie. Cum că minorii sunt murdari şi, se pare, sunt şi bătuţi uneori de mamă. Şi au şi tuberculoză. - Şi asta de unde a mai apărut? - Nu vă pot da nume, vă daţi seama. Am venit aici, să avem o discuţie neoficială. Noi, ca instituţie o să vă facem oricum şi o adresă. Ne puteţi spune ce ştiţi despre situaţia asta? - Pot să vă spun multe, doamnă. În primul rând, mama, aşa cum e ea, vine la cabinet cu minorii, dacă sunt bolnavi. Şi sunt convins că le dă şi tratamentul prescris de mine. În al doilea rând, chestia cu tuberculoza a fost astă vară. S- a rezolvat. Am colaborat cu un coleg pneumolog şi nu mai e cazul să discutăm despre asta. În al treilea rând, copiii ăia or fi ei murdari, dar nu cred că sunt bătuţi. Pe mine copiii nu mă mint. Îi ştiu de când s-au născut. La cel mare eu am asistat naşterea. În grajd, doamnă, că ambulanţa era plecată cu cineva la dializă. Au venit după 2 ore. Fără medic, normal. Eu îi întreb pe copii cum se simt, cum trăiesc. Stau mult de vorbă cu ei. Au încredere în mine. Dacă ar fi luat bătaie vreodată aş fi ştiut. Şi aş fi palmuit-o eu pe mă-sa. Să vadă cum e. Să vă mai spun, în schimb, altceva. Ce nu cunoaşteţi. În casa aia, unde locuiesc acum, a stat o bătrână. Bunica lor. Bunica avea o pensie frumoasă. Şi era bine îngrijită. Acum 2 săptămâni a murit. Bunica asta mai are o fată. Care stă la oraş. Ştiu că nu se înţelege cu sora ei. Nu cumva ea a pus reclamaţia? - Nu pot să vă spun asta. - Nici nu e nevoie. Mi-am dat seama. Deci, bunica a murit şi dobitoaca asta ce s-a gândit? Că o bagă pe sorsa la nebuni, iar pe copii îi dă în plasament. Şi ea rămâne cu casa. Dacă îi pasă aşa mult de copii, de ce nu i-a ajutat până acum, putoarea? Sau să-i ajute de acum încolo. Ei bine, ştiţi ceva? Asta nu se va întâmpla. Ştiu că aveţi nevoie de opinia mea pentru a lua nişte decizii oficiale. Şi mai trebuie acordul comitetului de sprijin din primărie. Unde sunt membru. Voi prezenta problema. Se vor găsi bani pentru încă un ajutor social. Mama asta chiar are nevoie de sprijinul comunităţii. Şi completez în gând: nu doar buhaii ăştia, buni de muncă, dar care se dau necăjiţi. Şi pleacă doamna. Şi mă uit pe geam. Şi ninge. Din ce în ce mai tare. Şi viscoleşte. Şi mai am foarte multe consultaţii. Nu ştiu dacă mai pot pleca spre casă la finalul programului. Rămân în dispensar la noapte. Nu e prima oară. Poate mai scriu ceva despre ţara asta de asistaţi, unde, dacă vrei să te vindeci, fără bani, mai bine îl cauţi pe Iisus. Sau pe Vindecător.