Vreme capricioasă. În Harghita ninge

Vreme capricioasă. În Harghita ninge

În staţiunea Băile Harghita a început să ningă luni dimineaţă, după ce temperaturile au scăzut, fiind înregistrate şi intensificări ale vântului, dar localnicii sunt obişnuiţi cu astfel de manifestări ale vremii.

Stratul de zăpadă depus la altitudine este de 1-2 centimetri, dar traficul rutier către staţiune se desfăşoară normal, drumul de acces fiind negru-umed, informează Agerpres.

Staţiunea Băile Harghita este situată la o altitudine de 1.350 de metri şi este localitate aparţinătoare municipiului Miercurea Ciuc, având o medie anuală de 150 de zile cu zăpadă.

Şi la Miercurea Ciuc temperaturile au scăzut luni dimineaţă, minima fiind de 2,7 grade Celsius. În municipiu a plouat duminică toată ziua, dar şi în timpul nopţii şi luni dimineaţă.

Ne puteți urmări și pe Google News