Vremea întrebărilor cu Robert Turcescu. Daniel Fenechiu: „Candidez la Primăria Capitalei”

Vremea întrebărilor cu Robert Turcescu. Daniel Fenechiu: „Candidez la Primăria Capitalei”

Mărturisesc că nu mă așteptam să iasă un dialog spectaculos cu Daniel Fenechiu. Omul e prezent aproape în fiecare zi la televizor, vorbește bine, dar pare deja mult prea expus în fața camerelor de luat vederi. Dar, cum se întâmplă câteodată, știrile apar atunci când te aștepți mai puțin, iar în interviul de mai jos avem o știre: Fenechiu își anunță candidatura la Primăria Capitalei.

- Robert Turcescu: Nu v-ați plictisit să tot apăreți la televizor? Sunteți în fiecare zi prezent la un talkshow…

- Daniel Fenechiu: Niciodată nu m-au plictisit lucrurile pe care le fac cu pasiune. Ceea ce mă plictisește de cele mai multe ori la emisiunile TV la care particip este robotizarea mesajelor multora dintre colegii din politică, faptul că la baza opiniilor exprimate nu stau argumentele sau analiza onestă, ci instrucțiunile și clișeele de partid care omoară dezbaterea, plictisesc românii și amplifică decăderea clasei politice românești.

- Păreți un avocat bun și, oricum, bănuiesc că pe vremuri încasați onorarii mai mari decât salariul de parlamentar. Vă „jertfiți” pentru țară?

Ne puteți urmări și pe Google News

- Da, pierd bani în politică și da, câștigam mult mai bine ca avocat. Am făcut o alegere când am intrat în politică, onorând apelul unui om pe care l-am considerat prieten, dar care m-a dezamăgit. Cum însă niciodată în viață nu am abandonat lupta pentru lucrurile în care cred, am decis să continui. E adevărat, banii sunt importanți, însă nu reprezintă totul în viață. Or, chiar în condițiile diminuării semnificative a activității mele în firma de avocatură în care sunt partener, aceasta îmi asigură veniturile necesare unui trai decent. Mai ales în condițiile în care de când sunt în politică nu prea mai am timp de altceva.

- Ați făcut un partid, PND. Votați moțiunea de cenzură depusă de liberali?

- Sunt unul dintre cei mai vocali critici ai Guvernului actual și ai prim-ministrului Victor Ponta, iar pozițiile mele publice sunt cea mai bună dovadă a ceea ce cred în raport cu Guvernul și cu Premierul. PND susține cu toată tăria necesitatea înlocuirii urgente a lui Victor Ponta, deci PND susține cu toată tăria moțiunea de cenzură. Ce nu înțeleg însă este de ce liberalii s-au chinuit cu textul moțiunii și nu au luat rechizitoriul DNA, să fi pus o copertă pe care să scrie „Moțiune de cenzură” și să fi alăturat o adresă către Birourile Permanente! Eu, unul, așa aș fi făcut.

- Dăm deoparte PSD și PNL: dintre celelalte formațiuni politice parlamentare sau extra-parlamentare cu cine credeți că ați putea colabora cel mai bine în alegeri? Mă gândesc la o alianță, poate chiar la o fuziune….

- Nu intenționăm să ne lăsăm absorbiți de nimeni, deși stiu că există interes în acest sens. Când am început campania de strângere de semnături - suntem ultimul partid înființat cu minim 25.000 de semnături - le-am promis celor care au venit alături de mine că nu le vom juca opțiunea politică la barbut și că nu ne vom abate de la drumul pe care l-am stabilit împreună.

- În Parlament ați intrat pe „aripile” fenomenului PP-DD. Azi, Dan Diaconescu e la închisoare.

- Chiar dacă m-a dezamăgit, nu mă bucură situația lui Dan Diaconescu. Nici n-ar avea cum. Am fost avocatul lui peste 15 ani de zile. Și există și amintiri frumoase. În plus, i-am oferit cei mai frumoși ani ai mei din politică și zic frumoși tocmai pentru că erau primii.

- L-ați vizitat la penitenciar?

- Nu, nu am ajuns încă la el.

- Dacă nu existau Dan Diaconescu și OTV aveați vreun gând să intrați în politică?

- Nu cred ca aș fi intrat în politică dacă nu ar fi insistat Dan Diaconescu. Cu siguranță nu în 2012, deși am mai avut o ofertă și de la un alt partid parlamentar important, dar nu aveam cum să o accept. După ce am luptat doi ani prin instanțe să înregistrez PP-DD nu puteam accepta să candidez pe lista altui partid. Vreau totuși să ținem cont de un lucru: când am făcut pasul spre politică aveam o carieră, un nume, un mesaj și o viață profesională și personală de care sunt mândru.

- Exercițiu de sinceritate, dar vreau un răspuns ferm: candidați la Primaria Capitalei?

- Răspunsul este neechivoc: da!

- Ei, asta e o știre, cum ar zice Ion Cristoiu! Cum de v-ați hotărât?

- Cred că doar un avocat poate desluși ițele intereselor care au aservit activitatea Primăriei Generale și poate face ceea ce știu că își doresc bucureștenii. Bucureștiul are nevoie de o administrație care înțelege că este în slujba cetățeanului și care să nu confunde funcția publică cu ierarhia fanariotă.

- Va fi o competiție electorală dură, într-un singur tur de scrutin, aveți nevoie de un partid mare în spate. Ați refuza sprijinul PSD sau al PNL?

- Eu cred că am nevoie de votul bucureștenilor și nu de susținerea unui partid mare. Vremea în care postura de candidat al unui „partid mare” era premisa principală a succesului a cam apus și, veți vedea, anul 2016 va fi elocvent în acest sens. Mi-e greu să cred că PSD sau PNL mă vor susține- nu sunt de-al lor și aparțin unui alt mod de a face politică, dar sunt convins că voi fi votat de mulți bucureșteni care au votat în trecut PNL sau PSD. Pentru că- după câte observ- partidele mari sunt în criză de candidați, nu candidații sunt în criză de partide mari.

- Primarii, după cum se vede, nu-și prea duc mandatul până la capăt. Nu e riscant să vrei să fii primar azi?

- E foarte riscant, dacă ai gânduri necurate și vizezi funcția de primar pentru a te căpătui. Sau dacă, pentru a câștiga, accepți să devii marioneta grupurilor mafiote care domină din ’90 încoace administrația Bucureștiului. Însă dacă ești un om integru eu cred că nu ai de ce să te temi. Nu-ți bagă nimeni bani înseriați în buzunar fără să vrei și nu te poate obliga nimeni să faci lucruri împotriva voinței tale.

- Care a fost mai bun ca primar al Capitalei: Băsescu sau Oprescu?

- Între un primar care a ajuns apoi Președinte și un primar care a fost prins în flagrant și apoi se întreba pe la DNA dacă banii erau marcați, răspunsul este clar: Băsescu.

- Test fulger: ce era de profesie Pache Protopopescu și câți ani a fost primarul Capitalei?

- Pache Protopopescu a fost nu doar cel mai bun primar dintre avocați, ci și, cred eu, cel mai bun primar pe care l-a avut Bucureștiul. Chiar dacă mandatul său de la sfârșitul secolului al XIX-lea a fost scurttrei sau patru ani, parcă- el e cel care a introdus telefonul public și a extins iluminatul electric. Dar înainte de toate a fost un avocat de ispravă. Parafrazându- l pe Valeriu Zgonea, a fost „colegul” meu!