PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Opinii EVZ

„West Side Story” sau cum a reuşit o mână de tineri actori să îngenuncheze o sală de teatru plină ochi

Autor: | | 0 Comentarii | 1349 Vizualizari
E greu, dacă nu chiar imposibil să te preocupe cultura astăzi, aici, în România. Eşti privit cu ochi critic atunci când îţi dezvălui pasiunea pentru ceea ce îţi tulbură sufletul şi te hrăneşte cumva, acel ceva care-ţi dă speranţă că încă se poate trăi astfel. Se râde de tine, ţi se trântesc replici de genul „Dar ce ne interesează pe noi cultura, avem treburi mult mai serioase”, „Aşa eşti tu, crezi că tot ce zboară se mănâncă. Se apropie alegerile, oamenii sunt interesaţi de cine va conduce ţara şi ţie îţi arde de cultură”. Ei bine, da. Mă interesează aspectul acesta, pentru că fără cultură nimic nu suntem. Unii ştiu, alţii nu sunt conştienţi încă de acest lucru. Ceva însă s-a schimbat sâmbătă seară, pe 25 octombrie, şi nu mă refer la faptul că a căzut peste noi prima zăpadă a acestei ierni, care evident, ne-a prins complet nepregătiţi, ci la faptul că am avut şansa să asist la un miracol care a avut loc pe scena Teatrului Odeon.

Coregraful Răzvan Mazilu a demonstrat că imposibilul nu există şi că dacă lupţi cu toate armele de care dispui nu ai cum să dai greş. Ceea ce trebuia să fie doar un work-shop de trei săptămâni s-a transformat într-un spectacol sub egida Festivalului Naţional de Teatru. Aflată la conducerea festivalului pentru al treilea an consecutiv, Marina Constantinescu a decis că sunt prea mulţi actori tineri talentaţi şi că aceştia merită o şansă la celebritate. Astfel a venit pe lume diamantul numit „West Side Story”, la faţetele căruia au şlefuit îndelung 21 de actori sub îndrumarea lui Răzvan Mazilu, în colaborare cu Judith State, Adrian George Popescu, Mădălina Ene şi Liana Mareş şi dirijorul Orchestrei Naţionale Simfonice a României, Gabriel Bebeşelea. Costumele au fost create de Doina Levintza.

Tinerii despre care vorbesc au format din 18 august o echipă incredibilă şi au avut şansa unei experienţe intense, desluşind iţele şi tainele acestui musical ce a făcut istorie. „West Side Story” e spectacolul lor, e povestea lor, li se potriveşte de minune. Te inspiră, te motivează, te aduc la ordine, te îndeamnă să revezi ultimii paşi pe care i-ai făcut şi dacă au fost în conformitate cu ceea ce sufletul tău cere, îţi ordonă să nu mai faci compromisuri şi să-ţi susţii punctele de vedere. Cum să nu-i iubeşti pe aceşti tineri talentaţi, în care viaţa musteşte şi dă pe afară? Dar pe Răzvan Mazilu, care a fost călăuza lor în toată această perioadă?

De la Răzvan Mazilu am învăţat că dansul îţi dă liber acces pe tărâmul imaginaţiei, acolo unde totul este posibil prin improvizaţie, unde soluţiile la probleme îţi apar aproape imediat, iar stereotipurile şi blocajele se pierd în diversitatea posibilităţilor. Am aflat că dansul te ajută să te deschizi spre ceilalţi. Dansul este energie creatoare şi bucurie de a trăi în evoluţia ta către spiritualitate, către identificarea cu ceea ce este nemuritor.

Sus, la galerie, am stat literalmente în genunchi în faţa artei. De acolo emoţiile se văd şi se citesc altfel, iar când îngerii coboară pe scenă prezenţa lor este resimţită mult mai puternic. Am văzut actori la început de drum care pur şi simplu au fost născuţi să facă această meserie, care stăpânesc tainele dansului la modul perfect, care au voci incredibile şi care au trăit realmente povestea pe care o spuneau. Totul perfect ancorat în prezent, perfect drămuit astfel încât să nu agreseze, să nu deranjeze. Povestea de dragoste dintre portoricana Maria şi americanul Tony a fost readusă la viaţă pe scena de la Odeon, dar tot atât de bine putea fi un Tony din Dorobanţi şi o Maria din Pantelimon. Conflictul dintre cele două bande de tineri de pe străzile din New York a fost perfect credibil, tensiunea dintre membrii lor reală, ceea ce a spus totul despre modul serios în care au lucrat tinerii actori. Nu mi-aş fi imaginat că un musical atât de desăvârşit se poate monta în România aidoma.

Personajele şi-au început dialogul febril şi parcă ferestrele şi uşile şi pereţii se mişcau la rându-le. Scenografia a fost inexistentă, doar o scenă pe care membrii Orchestrei Naţionale Simfonice au cântat excepţional binecunoscuta partitură semnată Leonard Bernstein, după un libret de Arthur Laurents. Fascicule verzi, roşii, albe şi albastre au luminat actorii imprevizibil, ba chiar uneori i-au acoperit într-un mod bine gândit. Momentele de vibraţie şi energie fantastică, specifică tinereţii au alternat cu cele romantice, iar cele crude cu cele neliniştitoare. Fiecare cântec a fost livrat spectatorilor, care au umplut sala la refuz, deşi biletul era 100 de lei, impecabil. Puternici, ambiţioşi, cu o poftă nebună de viaţă, tinerii n-au precupeţit niciun efort, au îndurat zile întregi de repetiţii fără să se plângă, s-au revăzut mereu şi mereu având un singur scop, acela de a cuceri lumea cu spectacolul lor. Şi au reuşit. Au ars intens, aidoma magneziului, au dat viaţă visului lor. S-au împlinit. S-au maturizat. „Dansează! Dansează! Altfel suntem pierduţi”, le spunea binecunoscuta coregrafă Pina dansatorilor ei şi această replică mi-a revenit în minte în timpul spectacolului. Aceşti tineri au dansat ca şi cum viaţa lor ar fi depins de acest lucru, ca şi cum ziua de mâine nu exista, ca şi cum centrul lumii lor era scena. Şi mai impresionant a fost modul în care au înţeles să comunice cu membrii orchestrei, nu am sesizat o intrare târzie sau vreo notă aruncată la întâmplare în altă parte decât unde trebuia. Emoţiile inerente nu le pot pune la socoteală. Sunt prea necesare, prea frumoase, prea importante...

M-a impresionat faptul că respectul pentru scenă este într-atât de dezvoltat la Răzvan Mazilu şi Judith State încât doar tălpile lor goale îl puteau oferi cu adevărat. Scena putea fi la fel de bine asfaltul încins al metropolei, iarba moale a parcului, o stâncă de la marginea unei prăpăstii, un câmp pustiu sau cenuşa unui trecut ce-şi doreşte să o ia de la capăt. De la galerie, acolo unde urmăream cu sufletul la gură spectacolul, am pătruns sensul adânc al stropilor de sudoare a dansatorilor şi dorinţa lor ca arta să fie iarăşi privită cu bucurie, la adevărata ei valoare. Răzvan Mazilu a recunoscut că musicalul acesta a fost parcă anume scris pentru tinerii cu care a lucrat, fiind parcă adunată la un loc toată nevoia lor de  a da şi a primi iubire. Proiectul lui Răzvan Mazilu mai are o miză, aceea de a situa musicalul ca gen major între formele variate ale fenomenului teatral contemporan.  Şi da, se poate. Teatrul Odeon a fost deschizător de drumuri, oferind acestui proiect spaţiul în care el să poată fi desfăşurat, demonstrând că este deschis cu asupra de măsură tinerilor actori din această generaţie pe care îndrăznesc să o numesc de aur.

Luptă, dans, mişcare, nebunie, frumuseţe, iubire, muzică, tinereţe, toate la un loc, atât de necesare, atât de minunat îngemănate de Ana Bianca Popescu (Anca Florescu şi Ioana Maria Repciuc), Lucian Ionescu (Emilian Mârnea), Alina Petrică (Aylin Cadîr, Alexandra Duşa, Sânziana Tarţă), Petre Ancuţa ( Silviu Mircescu), Rareş Florin Stoica, Idris Clate, Andreea Şovan, Gabriel Sandu, Daniela Tocari, Eugeniu Cozma, George Albert Costea, Alexandru Ştefănescu, Simona Pop şi Nicholas Caţianis. Am vrut să-I amintesc pe toţi  deoarece munca lor trebuie apreciată, cu atât mai mult cu cât ceea ce au reuşit ei este cu adevărat unic în peisajul teatral românesc. Au beneficiat de colaborarea unei generaţii mai experiementate din care fac parte Constantin Cojocaru, Ionel Mihăilescu, Mircea Constantinescu, cărora li se adaugă Istvan Teglas şi micuţa Elisa Andreea Mazilu în rol de înger, cântând absolut minunat.

Într-o vreme când românilor prea puţin le pasă de ce se întâmplă cu ei înşişi, darmite semenilor lor, refuzând aproape cu obstinaţie să-şi pună chiar şi un minimum de întrebări legate de ceea ce sunt ca fiinţe umane, când doar stomacul şi dările către statul de la care încă aşteaptă să primească pomană sunt pe primul plan, când hrana invizibilă, dar atât de fundamental necesară pentru suflet numită cultură pur şi simplu nu intră în calculele acestora, iată că  o mână de tineri a scris istorie pe scena Teatrului Odeon aducându-ne aminte că lumea în care trăim este aşa cum vrem noi să o vedem. Chiar am tresărit la replica lui Constantin Cojocaru: „Urâtă lume reuşiţi voi să creaţi!”, iar răspunsul celor din bandă a venit aproape instantaneu: „Aşa am găsit-o!”

Haideţi să nu lăsăm o astfel lume copiilor noştri! Haideţi să ne reamintim că putem să supravieţuim în orice condiţii pe pământ, dar trăim cu adevărat doar dacă avem parte de iubire! Faptul că sala a aplaudat în picioare minute în şir şi a ovaţionat fiecare tânăr actor în parte mă îndreptăţeşte să cred că nu sunt singura care a privit spectacolul ca pe un miracol.


 




 
 

 


Tag-uri: west side story, razvan mazilu, judith state, orchestra naţionala simfonica, doina levintza, teatrul odeon, festivalul national de teatru
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „West Side Story” sau cum a reuşit o mână de tineri actori să îngenuncheze o sală de teatru plină ochi.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii