PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Internaţional

Zborul MH370. Avionul nu a căzut în locul unde au fost detectate semnale acustice

Autor: | | 3 Comentarii | 1777 Vizualizari
14-04/malaysia-465x390
Avionul Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines dispărut la începutul lunii martie nu s-a prăbuşit în zona din sudul Oceanului Indian unde au fost detectate semnale acustice, au anunţat joi anchetatorii.

Operaţiunea de căutare efectuată de către un robot submarin în locul în care au fost înregistrate emisiile - lăsând să se înţeleagă că provin de la cutii negre, nu a avut niciun rezultat potrivit Centrului de coordonare internaţional de cercetări (JACC), cu baza în Australia, relatează Agerpres.

"JACC poate informa că nici o urmă de rămăşiţe de la avion nu a fost descoperită de către vehiculul submarin autonom' şi Agenţia australiană de securitate a transporturilor a concluzionat că 'poate fi exclusă posibilitatea ca zona respectivă să fie cea în care s-a prăbuşit zborul MH370".

Zborul MH370 aparținând companiei Malaysia Airlines a dispărut de pe radarul civil pe 8 martie, la ora locală 01.19, la două ore după decolarea din Kuala Lumpur cu destinația Beijing.

La bordul avionului se aflau 239 de persoane, pasageri și membri ai echipajului. Deși au trecut aproape trei luni de la dispariția aeronavei, nu s-a recuperat nici măcar un obiect care să aparţină zborului.


Tag-uri: Zborul MH370, Malaysia Airlines, Kuala Lumpur, Beijing, australia, avion disparut, oceanul indian
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Zborul MH370. Avionul nu a căzut în locul unde au fost detectate semnale acustice.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi