În noaptea de 28 spre 29 septembrie 2006 se stingea, la Paris, Virgil Ierunca, personalitate de seamă a exilului românesc, unul dintre marii luptători împotriva dictaturii comuniste.
Împreună cu soţia sa, Monica Lovinescu, au încercat timp de peste o jumătate de secol să menţină vii valorile culturii noastre naţionale. Din 1975 a devenit colaborator al postului de radio "Europa Liberă". În cronicile lui, Virgil Ierunca împletea cronica literară cu luări de poziţii politice împotriva regimului comunist, pâna la dispariţia acestuia.
Dinu Zamfirescu, altă personalitate a exilului românesc de la Paris, spunea la dispariţia lui Ierunca: “În ultimul volum publicat în ţară, "Trecut-au anii...", Ierunca scria că "supravieţuitorii devin rari", ceea ce este perfect adevărat cu privire la exil. Şi tot el spunea: "Starea de exil, chiar atunci când e permanentă, nu poate fi concepută şi suportată decât dacă o trăieţti ca pe un fragment". Aşa a fost si existenţa lui Virgil Ierunca; pentru el exilul nu a luat sfârşit decât odată cu petrecerea lui din viaţă.
Ierunca, pe numele său adevărat Virgil Untaru, s-a stins la 86 de ani, dupa o viaţă în care a desfăşurat o activitate culturală impresionantă, începând cu anii facultăţii pe care a absolvit-o la Bucureşti, unde şi-a obţinut diploma în litere şi filosofie.
Ne puteți urmări și pe Google News
A debutat în ziaristică, în 1939, la ziarul Timpul, unul din cele mai importante cotidiane bucureştene din acea vreme. Între 1940 şi 1944 colaborează la principalele reviste literare şi la săptămânalul Vremea, cu o rubrică intitulată "Caiete franceze", în care îi prezintă pe scriitorii francezi din rezistenţa împotriva ocupaţiei naziste. Din anul 1943 deţine o rubrică asemănătoare în ziarul Ecoul şi colaborează la revistele Kalende şi Preocupări literare. În 1942, propria sa revistă literară, Albatros, este suprimată de cenzură pentru tendinţele ei democratice. După război, Virgil Ierunca scoate revista Agora împreună cu Ion Caraion, revistă de cultură internaţională, care este suprimată deja după primul număr de cenzura comunistă, din cauza unui articol al lui Titus Ştefănescu-Priboi intitulat Echinox, în care dădea ca exemple de platitudine a gândirii pasaje din scrierile lui Stalin.
Virgil Ierunca părăseşte ţara în 1947, primind o bursă din partea guvernului francez. Bursa purta numele cunoscutului scriitor anticomunist Arthur Koestler, autorul cărţii "Zero şi Infinit". Din 1951 şi până în 1974 este redactor al emisiunilor în limba română ale Radiodifuziunii franceze şi lucrează în acelaşi timp la "Centre national de la recherche scientifique" (CNRS), la secţia de filozofie şi estetică. Colaborează la două emisiuni culturale ale postului de radio "Europa Liberă": "Actualitatea Culturală Românească" şi "Povesta vorbei" (Pagini uitate, pagini cenzurate, pagini exilate). În denunţarea dictaturii comuniste din România, Ierunca ia parte activă ca secretar de redacţie la apariţia ziarului Uniunea Română, editat la Paris de generalul Nicolae Rădescu, la care colaborează şi Grigore Gafencu. Scrie numeroase articole în publicaţiile româneşti din exil, în special în revista România, organul Comitetului Naţional Român de la Washington, editat de Constantin Vişoianu. În volumul Piteşti (1981) denunţă experienţa comunistă a terorii, folosită ca instrument de distrugere psihică. De când se află în Franţa, Virgil Ierunca a redactat o serie de reviste literare, ca Luceafărul (1948-1949), al cărei director a fost Mircea Eliade, Caiete de dor (1951-1957), Fiinţă românească (1963-1968), Ethos (care apare din anul 1973). Într-o serie de publicaţii din exil, a deţinut rubrica intitulată „Antologia ruşinii”, în care erau daţi la iveală intelectuali din România aserviţi slugarnic regimului comunist.
Recomandările noastre
