Zegrean, înainte de dezbaterile pe legea privind securitatea cibernetică: "Eu mă gândesc că toate legile care se adoptă sunt indispensabile, că altfel nu le-am face"

Zegrean, înainte de dezbaterile pe legea privind securitatea cibernetică: "Eu mă gândesc că toate legile care se adoptă sunt indispensabile, că altfel nu le-am face"

Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Augustin Zegrean, a declarat, miercuri, înainte de dezbaterea sesizării în cazul Legii privind securitatea cibernetică, că nu simte niciun fel de presiune.

"Personal, nu simt niciun fel de presiune. M-am învăţat cu astea. De 25 de ani sunt obişnuit să se vorbească multe, vrute şi nevrute. Nu mă mai impresionează chestiile astea", a afirmat şeful CCR.

Despre posibilitatea ca o solicitare motivată să încalce dreptul la viaţă privată şi secretul corespondenţei în lipsa unui mandat de la judecător, Zegrean a subliniat că acest lucru îl vor stabili miercuri.

Întrebat dacă deţinătorii de infrastructuri cibernetice pot fi şi persoane fizice, şeful Curţii a precizat: "După cum am citit acolo, se pare că nu. Adică pot fi deţinători de structuri, dar legea nu se referă la persoane fizice. Chiar la început, în primul articol, spune cui se adresează această lege. Se adresează numai persoanelor juridice din domeniul public sau privat. (...) Nu le elimină, dar nu le prevede. Deci nu spune că se aplică şi persoanelor fizice, deci ce nu scrie nu există".

Ne puteți urmări și pe Google News

El a menţionat că a fost atacată toată legea şi cu precădere articolul 17.

Referitor la faptul că SRI susţine că este o lege indispensabilă, în contextul noilor ameninţări cibernetice, preşedintele CCR a menţionat : "Eu mă gândesc că toate legile care se adoptă sunt indispensabile, că altfel nu le-am face. Nu facem legi numai ca sa ne aflăm în treabă".

CCR dezbate miercuri sesizarea parlamentarilor Partidului Naţional Liberal (PNL) referitoare la Legea privind securitatea cibernetică.

În 23 decembrie, PNL a anunţat că a sesizat CCR pentru neconstituţionalitatea legii menţionate deoarece actul normativ încalcă principiul legalităţii, drept fundamental pentru buna funcţionare a statului de drept.