Zgomot de cătușe la Ministerul Justiției. Șpăgi penibile pentru achitarea unui evazionist de top

Zgomot de cătușe la Ministerul Justiției. Șpăgi penibile pentru achitarea unui evazionist de top

Un înalt funcționar și judecător a fost ridicat, ieri, de polițiști și adus la DNA, într-o nouă anchetă care vizează corupția în magistratură. Ovidiu Puțura lucrează în Ministerul Justiției din 2009.

Un nou scandal de corupție zguduie magistratura din România. Judecătorul Ovidiu Puțura (41 de ani), fost secretar de stat în Ministerul Justiției (mai 2012-februarie 2014), este acuzat de dare de mită și trafic de influență. În dosar sunt cercetați mai mulți judecători de la Bistrița. Puțura este magistrat la Tribunalul Bistrița, și detașat la Ministerul Justiției, din 2009, în funcția de șef al Direcţiei Contencios. DNA urma să ceară aseară, de la Consiliul Superior al Magistraturii aviz de reținere și arestare în acest caz.

Mita: un costum de vânătoare

Potrivit anchetatorilor, în 2013- 2014, Puțura a primit mai multe șpăgi derizorii, în total aproximativ 30.000 de euro. E vorba de cheltuieli pentru partide de vânătoare, sejururi la mare, un costum de vânătoare şi suma de circa 30.000 de lei. În schimbul bunurilor și banilor, el trebuia să intervină la judecători pentru soluționarea favorabilă a unui dosar aflat pe rolul Curții de Apel Constanța. Cel pentru care trebuia să intervină Puțura este Laurențiu Țăranu, acuzat de evaziune fiscală, spălare de bani și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni. Acesta era acuzat de procurorii DIICOT de un prejudiciu de 1,5 milioane de lei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Țăranu contesta o condamnare cu de trei ani şi jumătate de închisoare executare primită, în februarie 2013, la Tribunalul Constanța. Pe 16 octombrie 2014, Curtea de Apel Constanța a respins apelul lui Țăranu și l-a trimis în pușcărie.

A rezolvat până și dosarul soției

O altă parte a anchetei privește modul în care Puțura a reușit să „rezolve” favorabil un dosar al soției sale, Alina- Ofelia. Miza: un teren de aproape 1.000 de metri pătrați în Bistrița. Totul începe pe 29 aprilie 2014, atunci când Judecătoria Bistriţa a respins acţiunea formulată de Alina-Ofelia. În faza de recurs, la Tribunalul Bistrița-Năsăud, dosarul a ajuns la un complet format din trei magistrați, din care făcea parte și judecătoarea Corina Iacob.

Filmul traficului de influență

Pe 4 noiembrie, Puțura a avut o întâlnire cu Iacob, în restaurantul unui hotel din București, și au discutat despre acest proces. Misiunea judecătoarei era să convingă pe una din colegele de complet să dea o sentință favorabilă. Convorbirea are loc după două zile de la alegerile prezidențiale, iar Puțura era convins că va ocupa, din nou, funcția de conducere în MJ: „O să mă întorc din nou în funcția de secretar de stat”.

Iacob și Puțura au discutat și despre faptul că Gheorghe-Titus Iacob –fiul judecătoarei, nu a promovat concursul de notar stagiar la care a participat la data de 22 septembrie.

Fostul secretar de stat a lăsat să se înţeleagă că prin intermediul unui funcţionar, care avea influenţă la comisia de examinare a Camerei Notarilor Publici Cluj, Gheorghe- Titus va promova examenul în 2015. Tânărul fusese respins, în 2014, în urma unui incident petrecut în sala de examen ce a contribuit la „sancționarea disciplinară” a acestuia de către comisia de examinare- prin acordarea notei 3,63. La finalul discuției, Iacob s-a angajat să dea o soluţie favorabilă şi să o convingă şi pe cel puţin una din colegele de complet. Potrivit unor surse judiciare, pe 27 noiembrie, Puțura i-a contactat pe judecătorii din complet, în mod direct, dar și prin intermediul președintei Tribunalului Bistrița, judecătoarea Liliana Elisabeta Preda. S-a întâmplat fix în ziua procesului pe 27 noiembrie.

Misiune îndeplinită

Potrivit unor interceptări, Puțura susținea că el este cel care a sprijinit- o pe președinta instanței pentru ocuparea funcției de conducere.

Completul a amânat pronunțarea pentru data de 4 decembrie 2014, atunci când a dat o soluție favorabilă Ofeliei-Alina.