Zgonea vrea să rămână în topul „Cel mai plimbăreț parlamentar”

Zgonea vrea să rămână în topul „Cel mai plimbăreț parlamentar”

Că Parlamentul României are și rolul de „agenție de turism”, se știe. Aleșii pleacă, pe banii statului, în diferite deplasări externe, majoritatea doar pentru prezență.

Campionul anului trecut la deplasările pe banii statului a fost șeful deputaților, Valeriu Zgonea, care a încheiat seria plimbărilor cu o vizită de o săptămână în India. Pentru el și alți șapte colegi, Camera Deputaților a scos din buzunar nu mai puțin 140.000 de lei.

Președintele Camerei Deputaților vrea să se mențină pe primul loc în topul „Cel mai plimbăreț parlamentar” și anul acesta. El a început să muncească la acest lucru încă de la începutul lui 2015. În ianuarie, Zgonea a fost în Cehia, în februarie în Israel, iar în martie a vizitat Canada.

Ne puteți urmări și pe Google News

FOTO: În martie 2015, Zgonea a fost într-o vizită de cinci zile în Canada, la invitația președintelui Camerei Comunelor canadiene, Andrew Scheer

La Praga, Zgonea a fost însoțit de alți șase colegi, au stat două zile și jumătate, iar deplasarea a costat nu mai puțin de 26.152 de lei. Cei șapte au participat evenimentele de comemorare a Holocaustului, la Praga și Terezín. Pe site-ul Camerei, informarea despre această deplasare este și acum în curs de elaborare.

La sfârșitul lunii februarie a aterizat în Israel

Pe 19 februarie am aflat că Valeriu Zgonea a ajuns în Israel, în cadrul „primei vizite a unui președinte al Camerei Deputaților din România”. „Plimbându-te pe străduțele micii localități (Rosh Pina – n.r.) este imbosibil să nu simți, prin arhitectură, legătura cu orașele României din secolul al 19-lea”, a povestit Zgonea pe Facebook. La începutul lunii martie, șeful deputaților a ajuns în Canada. „Vizita pe care o efectuez în Canada a oferit ambelor părți ocazia dialogului direct și a găsirii unor noi oportunități de colaborare, iar în semn de prietenie, drapelul României a fost arborat, timp de trei zile, pe clădirea Parlamentului Canadian”, am aflat de pe pagina de Facebook a lui Zgonea, pentru că informațiile referitoare la deplasările efectuate în februarie și martie nu au fost publicate pe site-ul Camerei. Prin urmare, am putut vedea doar că în luna ianuarie un deputat a fost în Danemarca, nu am aflat ce a făcut acolo pentru că informarea este în curs de elaborare. A stat însă două zile și Camera a plătit 3.376 de lei. Tot în ianuarie, deputata PNL Alina Gorghiu a fost în Franța la o reuniune APCE, care a costat Camera Deputaților 3.461 de lei.

FOTO: Valeriu Zgonea, alături de colegii săi pe străzile orașului Rosh Pina

Tăriceanu nu este fan al plimbărilor

Dacă Zgonea pare a fi un fan al deplasărilor externe, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, nu par a fi foarte interesat de vizite. Tăriceanu a avut, anul acesta, o singură vizită de lucru, la Bruxelles, la sfârșitul lunii martie. Șeful Senatului a fost însoțit de Titus Corlățean (PSD), Ion Popa (PNL), Csaba Pataki (UDMR) și Petru Ehegartner (PLR). Cât a costat această delegație vom afla abia în luna mai. Nici anul trecut Tăriceanu nu a avut prea multe deplasări, fiind ocupat cu campania electorală pentru prezidențiale. În aprilie 2014, Tăriceanu a fost singur într- o vizită oficială în Franța, iar Senatul a plătit nu mai puțin de 8.011 lei.

Buget mai mic pentru deputați

În total, în 2014, deputații au cheltuit aproximativ 2,9 milioane de lei. Anul acesta, bugetul pentru deplasările externe a scăzut cu aproape un milion de lei. Mai norocoși sunt senatorii care au primit bani în plus, având un buget de 1.125.000 lei pentru deplasările de anul acesta. Parlamentarii și-au propus să ajungă, în 2015, la 400 de evenimente din străinătate.