"Ziua NATO în România". Ce MESAJ a transmis Klaus Iohannis

"Ziua NATO în România". Ce MESAJ a transmis Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, un mesaj cu ocazia sărbătoririi în România a Zilei NATO. El a afirmat că ţara noastră îşi va respecta angajamentele pe care şi le-a asumat.

''Astăzi, 2 aprilie 2017, sărbătorim, ca în fiecare primă duminică a lunii aprilie, "Ziua NATO în România". Momentul marchează aderarea ţării noastre la cea mai puternică alianţă politico-militară din istorie şi la o comunitate de valori şi principii, dintre care se disting respectul faţă de democraţie şi statul de drept. Astfel, de aproape un deceniu şi jumătate, cetăţenii români se bucură de cele mai puternice garanţii de securitate şi apărare din istoria noastră naţională modernă. Pentru România, NATO a devenit parte a identităţii noastre ca naţiune şi, în acelaşi timp, calea de materializare a intereselor naţionale de securitate. Alianţa a oferit României democratice şansa de a-şi valida ireversibil vocaţia democratică şi pro-occidentală'', precizează şeful statului în mesajul transmis.

„Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii, apartenenţa la NATO şi la Uniunea Europeană sunt fundamentele politicii noastre externe, iar construcţia României puternice în Europa şi în lume este strâns legată de acestea. Apărarea colectivă aliată înseamnă, astăzi, mai mult decât oricând, conștientizarea faptului că securitatea fiecărui stat poate fi asigurată mai eficient împreună decât separate”, adaugă Iohannis.

El reaminteşte că, la Summitul NATO de la Varşovia, s-a luat decizia consolidării capacităţii de apărare colectivă pe Flancul Estic al Alianţei.

Ne puteți urmări și pe Google News

''La Summitul NATO de anul trecut de la Varşovia, am decis să consolidăm capacitatea noastră de apărare colectivă pe Flancul Estic al Alianţei, astfel încât să fim mai bine pregătiţi în a genera simultan descurajarea şi apărarea, în paralel cu asigurarea deschiderii către dialog şi parteneriate cu statele care împărtăşesc valorile şi principiile comunităţii euroatlantice. Foarte curând, la reuniunea la nivel înalt NATO de la Bruxelles din luna mai a acestui an, vom evalua, împreună cu ceilalţi şefi de stat şi de guvern din statele membre, progresele din ultimul an şi vom urmări îndeaproape consolidarea relaţiei transatlantice în scopul păstrării unui mediu de securitate stabil pentru toţi cetăţenii noştri'', subliniază preşedintele Klaus Iohannis.

De asemenea, el spune că “România va continua să-şi întărească profilul credibil strategic în interiorul NATO. Alocarea, începând cu acest an, a 2% din Produsul Intern Brut pentru apărare, cea mai mare creștere bugetară de la aderarea efectivă, garantează faptul că suntem determinaţi să ne respectăm angajamentele recent asumate. Suntem și vom fi alături de aliații noștri în teatrele de operații, în structurile de comandă și în centrele de pregătire, precum și în structurile politico-militare unde se pun bazele securității colective a tuturor cetățenilor din țările aliate și partenere.

“Vom fi acolo pentru a putea spune cu mândrie nu doar că «România este în NATO», ci şi că «NATO înseamnă și România»”, conchide şeful statului.