ACCIDENT GRAV în Bacău. 11 oameni au ajuns la spital după ce un microbuz s-a răsturnat

ACCIDENT GRAV în Bacău. 11 oameni au ajuns la spital după ce un microbuz s-a răsturnat

Cei 10 pasageri și șoferul microbuzului au ajuns la spital după ce conducătorul auto al microbuzului a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în afara șoselei, pe un drum din judeţul Bacău.

Din primele informații, accidentul s-a produs pe DJ 241A, în comuna Obărșia, iar microbuzul efectua curse regulate de transport. Din cei 11 răniți, doi sunt în stare gravă, toate victimele accidentului fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Bacău.

 "Unul dintre pasageri a rămas încarcerat, fiind nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare. De altfel, această persoană, în vârstă de 34 de ani, se afla în starea cea mai gravă, alături de un alt pasager din microbuz. La o primă evaluare la locul accidentului, victimele au suferit diverse fracturi, politraumatisme, traumatisme cranio-cerebrale", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu, citat de mediafax.ro.

Poliţiştii au deschis dosar penal pe numele șoferului, acesta fiind acuzat de vătămare corporală din culpă, din cauza neadaptării vitezei de către conducătorul auto la condițiile de drum.

Ne puteți urmări și pe Google News