CAMPANIA EVZ "Mapă de președinte". Carmen Iohannis, discreta primă doamnă a Sibiului

CAMPANIA EVZ "Mapă de președinte". Carmen Iohannis, discreta primă doamnă a Sibiului

Prezenţă elegantă, profesoara de engleză o admiră pe Michelle Obama, deşi femeile din familia regală sunt cele care o inspiră.

Împlinirea a 25 de ani de la căsătoria cu prezidenţiabilul Alianţei Creştin- Liberale a prins-o pe Carmen Iohannis în plină campanie electorală, alături de soţul său. Mai mult, chiar când împlinea 54 de ani, tot doamna Iohannis i-a făcut un cadou inedit soţului, unul care a intrat direct în urna de vot, pentru că ziua sa de naştere a coincis cu primul tur al alegerilor prezidenţiale. În schimb, a primit un buchet de flori, la ieşirea din secţia de votare. Rolul asumat public este unul extrem de discret, aşa cum a fost în cei 14 ani de când Klaus Iohannis conduce oraşul lor natal, Sibiu, aşa cum a fost întreaga viaţă privată, limitată la un cerc restrâns de prieteni. Nu are pagină de Facebook, nu are blog şi, exceptând câteva declaraţii de presă, nu pare dornică să dea interviuri presei.

Consilierul de încredere

Deşi liderul liberal spune că, fără voia ei, a devenit personajul principal al cărţii autobiografice „Pas cu pas”, nici măcar în acest volum (lansat în prima zi a campaniei electorale) nu apar prea multe detalii despre viaţa celor doi. Aflăm totuşi că s-au cunoscut când aveau 22 de ani, pe vremea studenţiei, prin intermediul unor prieteni sibieni şi s-au căsătorit şapte ani mai târziu. „Dacă se întâlnesc doi oameni care se plac şi se înţeleg, restul devine irelevant”, povesteşte soţul. De altfel, liderul liberal a susţinut că ea este motivul pentru care a decis să rămână în România, în vreme ce părinţii şi sora sa au emigrat în Germania, în anii ,90. Cei doi nu au copii. „Am trecut de pragul celor 25 de ani de când suntem căsătoriţi şi cred că pot să spun că arta nu este de a te îndrăgosti, ci de a menţine dragostea vie pentru mult timp”, spune liberalul, adăugând că soţia este principalul consilier. „M-a sprijinit sută la sută în tot ce am făcut în viaţa mea publică şi politică”, mai spune el, adăugând că este bucuros că poate discuta cu persoana cea mai apropiată, fără să simtă vreo presiune din partea ei în luarea deciziei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe lângă „chimia” invocată în autobiografie, cei doi au împărtăşit aceeaşi profesie- cea de dascăl. După ce au lucrat la diferite şcoli din judeţul Sibiu, au ajuns să predea la licee între care există o rivalitate tradiţională, din cauza competiţiei pentru primul loc: Klaus Iohannis la Liceul Samuel Brukenthal, ea la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr. Spre deosebire de soţ, a preferat ştiinţele umaniste, fiind profesoară de limba engleză.

Viaţa lor nu are nimic „spectaculos”, îşi planifică toate concediile, merg împreună peste tot. „Când avem ceva de sărbătorit, o facem simplu, cu câţiva prieteni. Nu am organizat niciodată petreceri fastuoase”, spune Iohannis, adăugând că ies foarte rar în oraş. Există însă şi excepţii: presa locală a surprins-o pe Carmen Iohannis dansând la un concert, împreună cu prietenele, pe muzica Vondei Shepard, devenită celebră datorită serialului Ally McBeal.

Pasionată de teatru şi gastronomia franceza

Este pasionată de teatru şi, alături de soţul său, este prezentă la toate spectacolele Teatrului „Radu Stanca”, cei doi obişnuind să stea de vorbă cu actorii, după fiecare reprezentaţie. Recent, a început să studieze limba franceză, mai mult de dragul gastronomiei, detestând bucătăria englezească, deşi este mare iubitoare a culturii britanice. Cântă la pian şi, potrivit mărturiilor unor prieteni citaţi de Adevărul, este perseverentă în privinţa cursurilor de gimnastică de întreţinere. Tot prietenii spun că este o fire caldă, afabilă şi de o „eleganţă fără stridenţe”. O altă pasiune pe care o împărtăşeşte cu soţul este legată de excursii, cu toate că nu au călătorit foarte mult în tinereţe. Carmen Iohannis mai este preocupată de modă, preferând, potrivit presei, mărcile din Franţa.

 

 

Citiţi şi celelalte articole din Campania EVZ - "Mapă de preşedinte:

CAMPANIA EVZ "Mapă de președinte". Iohannis, „premierul Grivco” cu șase case

CAMPANIA EVZ "Mapă de președinte". Ponta, „candidatul James Bond”

CAMPANIA EVZ "Mapă de președinte". Ponta a intrat în turul doi cu „popcorn și băutură răcoritoare”

CAMPANIA EVZ "Mapă de președinte". Iohannis, „Profesorul Ghinion” și gafele sale

CAMPANIA EVZ. "Mapă de președinte". Victor Ponta, premierul care vrea să ajungă cel mai tânăr președinte

CAMPANIA EVZ. "Mapă de președinte". Klaus Iohannis, pas cu pas spre politica mare

CAMPANIA EVZ "Mapă de președinte". Candidații, prin ochii susținătorilor. Teodorescu, despre Ponta: „Nu este în stare să urască”

CAMPANIA EVZ "Mapă de președinte". Candidații, prin ochii susținătorilor. Rebengiuc, despre Iohannis: „România are nevoie de un neamț”

CAMPANIA EVZ "Mapă de președinte". Daciana Sârbu, la brațul soțului în drumul spre Cotroceni

 

REZULTATE TURUL 2 ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014 și EXIT POLL turul 2 alegeri prezidențiale 2014

Află ușor și rapid, pe evz.ro, rezultatele sondajelor EXIT POLL realizate la ieșirea de la urne în al doilea tur al alegerilor prezidențiale 2014. EVZ.Ro prezintă în timp real REZULTATE EXIT POLL ALEGERI 2014, dar și REZULTATE VOT TURUL 2 ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014

REZULTATE ALEGERI PREZIDENȚIALE: De asemenea, pe evz.ro poți afla cel mai simplu si rapid rezultatele votului din turul 2 de scrutin al acestor alegeri prezidențiale. Află pe evz.ro cum s-a votat în fiecare județ.

Rămâi pe evz.ro în 15 și 16 noiembrie pentru a afla și cele mai importante știri ale acestor zile, declarațiile candidaților, incidentele electorale și rezultate alegeri prezidentiale 2014.

EVZ.RO vă prezintă cele mai importante știri despre ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2014.

CITIȚI pe EVZ.RO sondaje, prezența la urne, rezultatele exit-poll-urilor și rezultatele la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2014 în timp real.