Lucian Boia, lider la vânzări la Târgul Gaudeamus

Lucian Boia, lider la vânzări la Târgul Gaudeamus

Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus 2016, organizat de Radio România s-a încheiat duminică seară şi, potrivit organizatorilor, a fost vizitat în cele cinci zile în care s-a desfăşurat de peste 125.000 de cititori, cifră ce aproape egalează ediția precedentă.

 Printre cele mai vândute cărți ale târgului se numără Lucian Boia - „Un joc fără reguli - Despre imprevizibilitatea istoriei”, cea mai vândută de la editura Humanitas, cu peste 800 de exemplare, volumul „Ulysses 732. Romanul Romanului”, de Mircea Mihăieş, a fost cel mai vândut la Editura Polirom, iar „Zgomotul timpului” de Julian Barnes a fost cea mai cumpărată carte la editura Nemira. Duminică seară, la Romexpo, au fost decernate mai multe premii printre care: Trofeele Gaudeamus, ai căror câştigători au fost stabiliţi prin votul publicului, ce au fost acordate editurilor Humanitas (locul 1), RAO (locul 2) şi Nemira (locul 3). „Cea mai râvnită carte a târgului”, prin votul publicului, a revenit editurii Arthur, pentru seria „Harry Potter”, de J. K. Rowling. În ultima zi a târgului a fost oferit și Trofeul Miss Lectura pentru ediţia 2016, care i-a revenit Angelei Izvercian. Ediţia 2017 va avea loc în perioada 22 - 26 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo, şi va avea ca invitat de onoare Statele Unite ale Americii.