Au crescut presiunile asupra procurorilor

Au crescut presiunile  asupra procurorilor

Preşedinţia exercită o mai mare presiune asupra magistraţilor decât membrii Guvernului, iar numărul magistraţilor care susţin că au fost influenţaţi politic a crescut.

Acestea sunt concluziile unui studiu realizat de organizaţia Transparency International, la cererea Consiliului Superior al Magistraturii, dat astăzi publicităţii.

Raportul a urmărit percepţia magistraţilor asupra sistemului judiciar din România. Astfel că, aceştia consideră că principalul factor care aduce atingere independenţei justiţiei este mass-media. Studiul arată că ziariştii se pronunţă în multe cauze înainte ca acestea să fie soluţionate.

Peste 10% dintre procurori şi 14% din judecători cred că Preşedinţia exercită cea mai mare presiune, mai ales prin declaraţiile publice făcute prin intermediul mass-media. Membrii Guvernului se situează pe locul patru, iar majoritatea presiunilor venite de aici se manifestă indirect.

Ne puteți urmări și pe Google News

Studiul, realizat pe anul 2007, arată şi că încrederea judecătorilor şi procurorilor din România într-un sistem judiciar independent a scăzut cu 7% faţă de 2006. De asemenea, presiunile politice exercitate asupra procurorilor sunt în creştere. Jumătate din aceştia au declarat că uneori oameni politici încearcă să intervină în soluţionarea cauzelor aflate pe biroul lor.

În total, în cadrul studiului, 6.000 de judecători şi procurori au răspuns la întrebări. 

(16:30)