Corespondenţa dintre dictatorul român şi cel libian, prezentată în premieră de EVZ, vorbeşte printre rânduri despre obsesiile celor doi lideri.

În decembrie 1973, Orientul Mijlociu fierbea: cu două luni în urmă, Siria şi Egiptul atacaseră Israelul, iar forţele israeliene traversaseră Canalul Suez. În spatele celor două tabere se aflau, ca de obicei, Uniunea Sovietică şi SUA. Nebăgaţi în seamă, liderii de la Bucureşti şi de la Tripoli căutau să strângă rândurile şi să reacţioneze pe o singură voce.

Într-o scrisoare trimisă pe 12 decembrie 1973, Nicolae Ceauşescu îi propunea lui Muammar Gaddafi ca ţările lor să se implice în instaurarea unei "păci juste şi trainice" în Orientul Mijlociu. "Am fi bucuroşi ca în realizarea acestui obiectiv ţările noastre să conlucreze în mod util", scria liderul român. La acea vreme, România era singura ţară din blocul răsăritean care menţinea relaţii diplomatice cu Israelul, ca parte a "independenţei" faţă de Uniunea Sovietică.

Pe atunci tânărul Gaddafi răspundea pe un ton înverşunat. Era evident că cei doi lideri vedeau cu totul diferit des invocata pace. "Domnule Preşedinte, noi, arabii suntem popoarele care acordăm cea mai mare atenţie cauzei păcii mondiale şi suntem cei mai îndârjiţi apărători ai ei; dorind-o cu ardoare, respingem ideea ca popoarele arabe să fie singurele care să suporte preţul acestei păci. (...) Este exclus ca pacea mondială să fie menţinută prin încurajarea agresorilor sau prin continuarea ignorării drepturilor popoarelor. Trebuie respins acest argument la care recurg cei puternici pentru a impune popoarelor mici sau dominate soluţii nedrepte. (...) Este de datoria noastră să ne mobilizăm eforturile pentru apărarea păcii, pentru lichidarea imperialismului şi a subdezvoltării care ameninţă lumea întreagă", arăta colonelul într-o scrisoare din 30 ianuarie 1974.

Cadoul care l-a înmuiat pe Gaddafi

Ceauşescu şi Gaddafi aveau ocazia să-şi armonizeze opiniile două săptămâni mai târziu, la Tripoli. În timpul vizitei din 12-14 februarie 1974, una presărată cu gesturi simbolice, micile nepotriviri de caracter dintre cei doi se topeau într-o mare "frăţie". Iar asta ducea în următorii ani la schimburi economice importante: petrol libian pentru România, ingineri şi muncitori români pentru şantierele libiene.

În "Orizonturi roşii", Mihai Pacepa relatează un episod ce ar putea reprezenta adevăratul început al acestei relaţii: în a doua zi a acelei vizite, Ceauşescu deschidea în faţa lui Gaddafi o cutie mare, de argint. Înăuntru era o carte foarte veche, scrisă de mână. "Acesta este manuscrisul original al primei traduceri în limba română a Coranului, făcută în urmă cu sute de ani. Avem numai un singur exemplar, dar şi eu am un singur frate adevărat. Păstrează-l, frate!", i-ar fi spus Ceauşescu. Vizibil emoţionat, Gaddafi i-ar fi răspuns: "Fratele meu! Eşti fratele meu pentru tot restul vieţii mele!", şi l-a îmbrăţişat cu putere. Scena fusese atent regizată.

Peste cinci ani şi jumătate, Ceauşescu i se adresa lui Gaddafi cu formula: "Stimate prietene şi frate". Era după o nouă vizită în Libia, la Benghazi, iar liderul de la Bucureşti părea extaziat. "Bilanţul convorbirilor noastre fructuoase a constituit o etapă nouă, superioară în întărirea şi dezvoltarea relaţiilor de strânsă prietenie şi colaborare româno-libiene, a reprezentat o contribuţie preţioasă la întărirea luptei noastre comune împotriva imperialismului, colonialismului şi neocoloniasmului, pentru o lume mai dreaptă şi mai bună. (...) Sunt fericit să constat că şi Dumneavoastră, stimate prietene Gaddafi, acordaţi aceeaşi statornică atenţie îndeplinirii înţelegerilor la care am ajuns, înfloririi continue a relaţiilor frăţeşti care ne leagă şi cărora dorim să le asigurăm permanenţă", scria dictatorul român.

Dezamăgirea nucleară

Entuziasmul ambelor părţi avea să se înmoaie în anii următori. Ceauşescu continua să vorbească despre "politica de pace, destindere, independenţă şi cooperare". De cealaltă parte, Gaddafi înfiera planurile alianţei "americano-israeliene în zona arabă" de a crea "un imperiu pe baze religioase pe pământul palestinian şi arab" şi "metodele naziste" ale Israelului. Niciun răspuns de la Bucureşti.

În urma deplasării în Libia din 21-25 septembrie 1983, consilierul prezidenţial Florea Dumitrescu prezenta un raport strict secret. Textul făcea referire la "unele probleme ale relaţiilor economice româno-libiene". Un capitol special îl reprezenta cooperarea în domeniul energiei nucleare: România trebuia să devină o interfaţă pentru ambiţiile în domeniu ale Libiei, însă planurile se împotmoliseră. Florea Dumitrescu scria:

"După ce am prezentat secretarului pentru energia nucleară posibilităţile noastre privind cooperarea bilaterală în acest domeniu, el a relatat următoarele: colonelul Muammar Gaddafi, când mă întâlneşte, mă întreabă care este stadiul cooperării cu România în domeniul folosirii energiei nucleare în scopuri paşnice. Când am fost primit de preşedintele României în timpul vizitei mele la Bucureşti (1981), am reţinut cu mare atenţia dorinţa domniei sale de a realiza o cooperare cu Libia. Cu toate acestea, deşi eram foarte optimist, din programul de cooperare stabilit la indicaţia conducătorilor celor două ţări nu s-a realizat nicio acţiune. Libia, a spus interlocutorul, a dorit să realizeze cooperarea cu România în operaţia de concentrare a uraniului, în producţia de apă grea şi în construirea de termocentrale nucleare. Am dorit să construim centralele într-o cooperare în care România să fie al treilea partener. Aveam în vedere să realizăm cu partenerii români întregul complex, inclusiv pregătirea cadrelor (construirea şi dotarea unui institut de pregătirea cadrelor medii pentru care Romproiect a prezentat documentaţia). Ne-am gândit atunci chiar să acordăm României un credit pentru procurarea din Canada a 5 reactoare nucleare necesare Libiei şi să realizăm construcţiile şi alte completări şi utilităţi cu partea română. Pentru aceasta am trimis o delegaţie de specialişti în România care s-a întors dezamăgită de modul cum s-au purtat convorbirile, de felul în care a decurs vizita". În situaţia dată, reprezentantul Libiei arăta că ţara sa şi-a găsit un alt partener – un nenumit stat socialist – care s-o ajute în realizarea acestor planuri.

De cealaltă parte, în martie 1985, Ceauşescu îi cerea "prietenului său" să-şi plătească datoriile strânse, pentru ca întreprinderile româneşti să-şi poată continua activitatea în Libia. În plus, îi explica lui Gaddafi de ce n-a putut să-l primească la Bucureşti, în octombrie 1984: se afla într-o vizită în China şi Coreea de Nord. În rest, transmitea Libiei urări de pace, progres şi prosperitate.

ENTUZIAST. Ceauşescu remarca, în octombrie 1979, "înflorirea continuă a relaţiilor frăţeşti" dintre România și Libia FOTO: ARHIVELE NAŢIONALE

AMBIŢIILE LUI GADDAFI

O nouă Zi a Muncii, un alt sediu O.N.U.

• Pe 1 septembrie 1979, Gaddafi sărbătorea un deceniu de la "Marea Revoluţie" care îl adusese la putere. Cu câteva luni înainte, le ceruse ajutorul şefilor de state, de partide muncitoreşti şi conducătorilor de sindicate ale muncitorilor să schimbe Ziua Muncii după "calendarul" libian. "Între ceea ce s-a întâmplat la 1 Mai 1886 în America şi ceea ce s-a petrecut în septembrie 1969 este o mare şi profundă deosebire. Ceea ce au realizat muncitorii la 1 Mai 1886 a fost o grevă terminată printr-un eşec, dar ceea ce au realizat muncitorii la 1 Septembrie 1969 a fost o revoluţie paşnică, care s-a încheiat cu realizarea stăpânirii depline a muncitorilor din toate colţurile Libiei asupra tuturor fabricilor şi locurilor de muncă", susţinea el. Chemarea sa a rămas fără răspuns.
• Colonelul Gaddafi avea gânduri mari: voia să mute sediul Organizaţiei Naţiunilor (O.N.U.) de la New York (SUA), într-un stat mic, neutru. "Jamahiria Arabă Libiană Populară Socialistă apreciază că a sosit timpul de a se transfera sediul O.N.U. într-o ţară cu adevărat capabilă să-şi îndeplinească obligaţiile internaţionale de gazdă O.N.U. În caz contrar, Organizaţia Naţiunilor Unite se va prăbuşi ca şi Liga Naţiunilor, ajungându-se la retragerea ţărilor membre, Jamahiria fiind prima care va face acest lucru", arăta Gaddafi, într-un mesaj transmis lui Ceauşescu în octombrie 1985.

ŞI ALTELE

Prima întâlnire la Bucureşti, după "calitatea pâinii"

Între 24 şi 27 septembrie 1981, Muammar Gaddafi îi întorcea vizitele "prietenului şi fratelui" Ceauşescu. Atunci a răsărit legenda potrivit căreia fratele colonelului libian ar fi fost împuşcat mortal în România, într-un accident de vânătoare. Documentele CC al PCR nu conţin însă detalii legate de un astfel de eveniment. În stenogramele şedinţei din 20 octombrie 1981 - cea în care a fost prezentat raportul legat de vizita lui Gaddafi - întâlnirea e trecută la capitolul "şi altele", alături de o informare nedezbătută în şedinţă, scrisă în limbă de lemn, la pachet cu informarea despre o altă vizită de peste hotare, cea a premierului indian de atunci, Indira Gandhi.

Pe 20 octombrie 1981, de la ora 11, timp de două ore Nicolae Ceauşescu a discutat pe larg despre recolta de toamnă. Despre calitatea pâinii şi însămânţare. Despre veşnica îndeplinire a planului. La finalul întâlnirii, la punctul 4 al şedinţei, stenograma întâlnirii CC a PCR strecoară, sec: "Informări privind vizita în România a colonelului Muammar Gaddafi şi a primului ministru al Indiei, Indira Gandhi". Când ajungea aici, Ceauşescu tăia însă scurt şedinţa: "Aţi citit, nu sunt probleme deosebite, le cunoaşteţi".

O vagă informare

În lipsa unei discuţii în plen despre vizita lui Gaddafi, protocolul şedinţei cuprindea informarea despre întâlnire, una plină de fraze lungi, încărcate de "optimism bilateral" şi de laude la adresa mai tânărului "coleg" de scaun din Libia, "conducătorul Marii Revoluţii de la 1 Septembrie al Jamahiriei Arabe Libiene Populare Socialiste". "Comitetul Politic Executiv a dat deosebită apreciere rezultatelor noii întâlniri româno-libiene la nivel înalt şi a subliniat că schimburile de păreri dintre tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi colonelul Muammar Gaddafi, desfăşurate într-o atmosferă prietenească şi de înţelegere, au pus în evidenţă voinţa comună de a conferi noi dimensiuni conlucrării dintre România şi Libia, pe multiple planuri, care îşi găseşte o elocventă expresie în orientările şi măsurile stabilite, în documentele semnate şi adoptate", arată stenograma. România şi Libia urmau să intensifice schimburile comerciale în urma întâlnirii, "prin utilizarea mai eficientă a posibilităţilor economiilor naţionale ale României şi Libiei".

Pacea de pe hârtie

Cei doi dictatori au discutat în zilele petrecute de Gaddafi la Bucureşti despre politica mondială, iar protocolul sublinia: "A fost relevată importanţa schimbului de păreri dintre tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi colonel Muammar Gaddafi cu privire la situaţia internaţională, la schimbările revoluţionare, naţionale şi sociale care au loc în lumea contemporană". Spre final, Comitetul Executiv se arăta încântat – cel puţin pe hârtie – că dictatorul român şi cel libian au arătat din nou că politicile se completau. Propaganda nu scăpa însă din vedere că ambele regimuri de fier trebuiau creionate ca fiind unele pacifiste. Astfel, textul consemnează pompos că, la Bucureşti, Gaddafi şi Ceauşescu "au reafirmat hotărârea României şi Libiei de a întări conlucrarea pe plan extern, de a contribui activ la îmbunătăţirea climatului politic mondial şi soluţionarea constructivă a marilor probleme ce confruntă omenirea, la înfăptuirea năzuinţelor de pace, independenţă şi progres ale tuturor naţiunilor".

Dincolo de golul de idei întins pe două pagini, stenograma e expresia unei amiciţii şi "frăţii" dintre cei doi dictatori. Peste nouă ani însă, lucrurile stăteau altfel. Nicolae Ceauşescu era executat la Târgovişte, iar primul lider al lumii arabe care a trimis salutări noului regim instaurat la Bucureşti, printr-un emisar prezidenţial, a fost nimeni altul decât colonelul Muammar Gaddafi.

ARHIVĂ

12 decembrie 1973

Scrisoarea lui Nicolae Ceauşescu către Muammar Gaddafi din 12 decembrie 1973, un apel la pace în Orientul Mijlociu

30 ianuarie 1974

Scrisoarea lui Muammar Gaddafi către omologul său român, în care liderul libian milita pentru lichidarea imperialismului şi a subdezvoltării care ameninţă lumea întreagă".

16 decembrie 1975

La sfârşitul lui 1975, dictatorul român făcea un prim bilanţ al relaţiilor cu Libia

15 mai 1979

Telegrama lui Gaddafi din mai 1979, în care cerea altor şefi de state să susţină schimbarea Zilei Internaţionale a Muncii: 1 Septembrie ("victoria oamenilor muncii" din Libia) în loc de 1 Mai

16 octombrie 1979

Ceauşescu se declara încântat de avântul relaţiilor româno-libiene

19 iulie 1982

Reacţia lui Gaddafi după "campania murdară militară sionistă din Liban"

13 octombrie 1983

Raportul secret întocmit de consilierul prezidenţial Florea Dumitrescu, după vizita în Libia din 21-25 septembrie 1983. România fusese "muştruluită" pentru lipsa de cooperare în „problema nucleară”

SURSA: ARHIVELE NAŢIONALE