● Totul pleacă de la faptul că spitalele trebuie să dea bine „la cifre”. La sfârșit de an, fiecare spital, din cele 410 în contract cu Casa de Sănătate, trebuie să se încadreze în media zilelor de spitalizare alocate per pacient. ● Ca să reușească asta, numai în București sute de oameni imobilizați sau parțial imobilizați de varii boli grave sunt trimiși acasă cu escare și cu recomandarea de a primi îngrijiri la domiciliu. Însă, unii dintre ei, mor înainte să le primească. Pentru că n-au cum să depună cererile sau pentru că dosarele le sunt refuzate din cauza unor chichițe incluse în Contractul cadru

Situația gravă descoperită la Spitalul de Arși nu e o excepție pentru sistemul sanitar românesc. Poate că nu în fiecare spital sunt pacienți cu viermi, dar sute de oameni pleacă din aceste unități sanitare cu escare care depășesc înțelegerea unui om. Vorbim de răni adânci, infectate, care dacă nu sunt îngrijite zilnic, se umplu de viermi. La domiciliu, ce-i drept. De „vină” este Anexa 23 A - „Lista spitalelor pentru care plata se face prin tarif pe caz rezolvat, ICM, TCP și DMS valabile pentru anul 2016”, mai precis acest ultim DMS (durata medie de spitalizare).

Totul trebuie să „dea bine” la cifre

Dacă te uiți în document, din cele 410 spitale din țară în contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, doar la spitalele de psihiatrie pacienții pot sta internați mai mult de 10 zile. În rest, e jale. La Spitalul Clinic de Urgență de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri București, cel de Arși cum e cunoscut popular, că tot vorbeam de el, durata medie de spitalizare este de 7,09 zile, iar la Spitalul Județean Clinic de Urgență Craiova (că avem și acolo scandal, n.r.), de doar 5,90 zile. Dacă vi se pare mult, vă spunem că la Spitalul Clinic „Filantropia” București, de obstetrică- ginecologie, DMS-ul este de numai 3,27 zile.

FOTO: Pe 11 iulie, zeci de pacienți au fost „verifificați” în stradă de angajați de la CASMB care nu au pregătire medicală

Înțelegem nevoia de eficiență în sistemul sanitar, dar de aici, situația degenează în mii de cazuri. Mai ales când e vorba de bătrâni sau de bolnavi cronici. Vorbim de oamenii cu boli imobilizante (cod ECOG 4) sau parțial imobilizante (cod ECOG 3), care, stând nemișcați prea mult timp, se umplu de răni. La camerele de urgență din spitale, sunt fie tratați pe loc și trimiși acasă, în ciuda escarelor adânci cât pumnul, fie sunt internați pentru câteva zile, după care sunt trimiși acasă, iar pe biletele de externare scrie, sec, diagnostic: „ameliorat” sau „parțial vindecat”.

Mai este și cazul bolnavilor cronici care stau în spital și acolo capătă rănile adânci, pentru că n-are cine să-i miște de pe o parte pe alta la fiecare oră. Cu răni sunt externați, așa, deschise, ca la final de an spitalul să realizeze „durata medie de spitalizare” per pacient. Acești oameni au dreptul la îngrijiri la domiciliu. Decontate, de CNAS, cu 1.500 (ECOG 3) - 1.650 (ECOG 4) de lei/lună/pacient. Dar mulți n-au parte de ele.

Îngrijirile pe care nu le primești

Fiecare contribuabil are dreptul legal la 90 de zile îngrijire la domiciliu, pe an. Partea proastă este că acest sistem, care ar trebui să degreveze spitalele și să ajute oamenii externați să se vindece, este plin de chichițe legislative incredibil de stupide. Totul pornește de la Contractul cadru și de la normele de aplicare ale acestuia.

În primul rând, ca un pacient să beneficieze de aceste îngrijiri decontate de stat, trebuie să aibă aprobare de la Casa de sănătate pe raza căreia are domiciliul.

FOTO: Pe 7 iulie, zeci de pacienți refuzați inițial, au fost aduși cu targa la CASMB ca să-și deună singuri dosarele

Pentru asta, însă, cineva trebuie să depună o cerere (în fapt, un dosar cu câteva acte) la susnumita casă. Aici, parcă te lovești de un zid. Întrucât normele după care se depun aceste cereri se pot schimba de pe o zi pe alta.

Articolul cu care se tot joacă „legiutorii”

Spre exemplu, până la 1 iulie 2016, depunerea acestor cereri se făcea după: Art.7, alin 1 din Contractul Cadru. „Cererea se depune de către asigurat, de către unul din membrii familiei (părinte, soț/soție, fiu/fiică), de o persoană împuternicită legal în acest sens (exista un formular standard care trebuia completat de o terță persoană – gen un vecin cu suflet mare, dacă bolnavul nu avea rude de sânge - sau de soră, nepoată etc., n.r.) sau de reprezentantul legal al asiguratului, la casa de sănătate la care se află în evidență asiguratul”.

De la 1 iulie, însă, același Art. 7, aliniat 1, este modificat, peste noapte, așa că cererile mai pot fi depuse doar de: „asiguratul, de unul dintre membrii familiei (părinte, soț/soție, fiu/fiică) de o persoană împuternicită în acest sens – prin procură notarială sau de reprezentantul legal al asiguratului, la casa de Sănătate la care se află în evidență asiguratul”.

Procura care te pune pe drumuri

Doar că, procura notarială - deși legală - în cazurile pacienților parțial imobilizați sau imobilizați este o aberație, așa cum Evenimentul zilei a atras atenția încă de la jumătatea lunii mai. Spuneam asta pentru că presupune următoarele scenarii: fie ca bolnavul – care nu se poate mișca și are răni adânci - să se ducă la notar, fie să găsească - treaba lui cum - un notar dispus, contra unei sume consistente, să vină la el acasă.

Ca să nu mai vorbim de cazul în care bolnavul are diagnostic cu demență senilă sau Alzhaimer, iar notarul nu poa-te emite procură decât după ce o instanță declară persoana în cauză incapabilă și deleagă un tutore. Lucru care poate dura luni, ba chiar ani! Timp în care pacientul nu are cum să primească îngrijirile medicale la care are dreptul, prin lege!

Ca fapt divers, procura aceasta costă în jur de 100 de lei dacă te duci la cabinetul notarului, iar dacă dă Dumnezeu și găsești un notar care să vrea să vină la bolnav acasă, atunci ea costă între 240 și 300 de lei, sau chiar mai mult. Bașca, trebuie să aștepți, că notarul nu-și face programul după cum au nevoie unii sau alții.

Conform legii, bolnavii parțial imobilizați sau imobilizați au de așteptat 48 de ore până sunt acceptați sau refuzați

Oricum ai face, cererea la Casa de Sănătate trebuie s-o depui. Dacă bolnavul stă la oraș, se mai rezolvă cumva, dar ce fac oamenii care stau la țară? Cum au ajuns pacienții cu targa la CSAMB Din cele 1.100 de cereri de îngrijire la domiciliu depuse la Casa de Asigurări de Sănătate a Capitalei (CASMB), în 4-5 iulie 2016, au fost refuzate în jur de 650 (lista publicată pe site-ul CSAMB în 6 iulie, n.r.). Motivul: „nu au fost depuse de un reprezentant legal”.

Disperate, rudele bolnavilor și angajații de la firmele de îngrijiri medicale au luat pacienții cu targa sau cu scaunul cu rotile, și i-au dus la CSAMB, să-și depună singuri dosarele.

Pe 7 iulie, angajații CSAMB i-au primit cu targa, dar în 11 iulie nu i-au mai lăsat pe bolnavi să intre în clădire, ci i-au ținut afară, pe caniculă, în ambulanțe!

Mai rău, niște funcționari publici fără studii medicale au verificat cererile oamenilor. Oare au trecut în fișa postului să facă astfel de verificări? Sau au un regulament intern, la CSAMB, prin care îi este interzis unul bolnav accesul în instituție? Pe care - să ne înțelegem - tot ei l-au obligat să vină la Casă, singura lui „vină” fiind că poate e singur pe lume și n-are soț/soție, fiu/fiică sau n-are bani de procură.

Iar la coadă, în zilele acelea, erau și „pacienț i ” care depuneau pentru ei dosare, deși nu păreau a fi parțial imobilizați sau imobilizați ca să aibă nevoie de îngrijiri la domiciliu.

Nu mai sunt medici care să analizeze cererile

Nebunia se datorează și faptului că cererile de îngrijiri la domiciliu nu mai conțin, de vreo trei luni, biletul de externare. Ci doar recomandarea ca pacientul să primească astfel de îngrijiri. De când a fost exclus biletul, structura din CSAMB care se ocupă de îngrijiri, spre exemplu, nu mai are decât un singur medic angajat, din cei 5-6 pe care- i avea. Iar el nu mai verifică medical dosarul, pentru că nu are cum fără biletul de externare care conținea diagnosticul. La fel e în toată țara.

Întrebările care se nasc din această situație sunt: Dacă nu mai există la dosar bilet de externare, oare verifică cineva în SIUI dacă pacientul în cauză chiar a fost internat și chiar are nevoie de acele tehnici medicale puse pe recomandare? Și, cum ar fi normal, scoate cineva vreun raport, pentru fiecare din cei 1.100 de pacienți, care să justifice medical decizia de acordare a îngrijirilor la domiciliul?

Oare conțin dosarele aprobate astfel de rapoarte, cum ar fi legal? Cum au fost, în fapt, verificați cei cărora li s-au acordat aceste servicii, din moment ce li se cere chiar pacienților să depună odată cu cererea până și dovada faptului că e asigurat? Se încadrează toți în ECOG 3 (parțial imobilizat) și ECOG 4 (total imobilizat la pat), singurele categorii care beneficiază legal de aceste servicii, din moment ce unii au stat în picioare la coadă?

„Sportivii” cu escare pe tot corpul

Fabulos este că cererea pentru îngrijiri medicale nu mai trebuie să conțină biletul de ieșire din spital în care e trecut și diagnosticul (cum se făcea până în 2014). Include, în schimb, o „Declarație” prin care bolnavul spune „pe propria răspundere, că afecțiunea de care suferă nu a apărut în urma unei boli profesionale, a unui accident de muncă sau sportiv”. De parcă pensionarii sau bolnavii cronici, cu răni ca în poza alăturată, ar avea cum să practice vreun sport sau să meargă la serviciu ca noi toți ceilalți.

Avocatul ba e, ba nu e reprezentant legal! Dosare aprobate, deși recomandarea medicală e expirată!

Art.7, din care citam anterior, prevede ca pacientul care nu se poate duce singur la Casă are varianta ca, în numele lui, să trimită un reprezentant legal. Adică un împuternicit cu procură sau nu avocat, nu?! Incredibil, însă, din cele 1.100 de cereri de îngrijire la domiciliu depuse în 4-5 iulie 2016, CSAMB a refuzat, în 6 iulie 2016, în jur de 650, pentru că au fost depuse de avocați – în baza unor contracte de asistență juridică semnate cu fiecare bolnav nedeplasabil! Motivul: „nu au fost depuse de reprezentantul legal”!

Imediat, a izbucnit un mare scandal. Pe de-o parte, așa cum povesteam, pacienții au fost duși cu targa la ghișeu, iar pe de alta, pentru că avocații au făcut memorii peste memorii prin care atrăgeau atenția Casei că se încalcă Legea 51 din 1995 (a avocatului, n.r.), cea care dă dreptul oricărui român ca, în numele lui, un avocat să poată depune măcar o cerere. Speriați de posibilitatea de a se trezi cu sute de procese, în 11 iulie, „legiutorii” anunță, pe siteul instituției, că vor reanaliza dosarele depuse de avocați.

În 12 iulie, este publicat în Monitorul Oficial „Odinul 830/422/2016 privind modificareaordinuui763/ 377/2016”, prin care este acceptat și avocatul. Dar, în referatul făcut pentru completarea normelor, nu este prezentat și motivul pentru care au făcut modificarea. Că doar nu puteau recunoaște c-au greșit!

Recomandarea medicală expirată

În aceeași zi, CASMB se reapucă să analizeze dosarele respinse. Dar, stați un pic. Art.7 spune că analizarea cererilor se face în maximum 48 de ore, iar în situația de față trecuseră deja vreo șase! Mai mult, în aceste 650 de cereri respinse (depuse în 4-5 iulie), fiecare pacient avea și câte o recomandare medicală. Dar aceasta este valabilă doar „5 zile lucrătoare”, potrivit faimosului Art. 7 cu care se tot joacă „legiutorii” .

Or, dacă CASMB se reapucă pe 13 iulie să reanalizeze cererile refuzate, nicio recomandare nu mai este valabilă. Le-au aprobat (aproape toate), după cum vedem în lista publicată pe site-ul CASMB! Și aici ne întrebăm: cum recomandările erau deja expirate, s-a respectat legea? Și dacă un pacient vine acum cu o recomandare veche de 5 zile, i se aprobă dosarul?

Partea dramatică e că, cu toată nebunia asta, dintre oamenii refuzați în 6 iulie, câteva zeci au murit. Nu poți să nu te gândești că poate unii aveau nevoie de o simplă perfuzie ca să trăiască... Nu de alta, dar perfuziile nu se opresc la externare ca să aștepte o semnătură pe o foaie!

În plus, orice ar aproba angajații de la Casă, fondurile deja s-au terminat. Sursele noastre susțin că anunțul oficial va fi făcut astăzi! Poate li se face milă și suplimentează, totuși, fondurile.

Poșta nu e bună pentru bolnavi, ci doar pentru stat!

Orice plătitor de taxe și asigurat social din țara asta știe că Poșta Română e cale oficială de transmis documente, bani etc. Acolo se plătesc taxe, prin ea se trimit adeverințele de venit sau vin pensiile. Ei, bine, pentru CNAS, Poșta e instrument unilateral. Adică, bolnavul imobilizat în pat, să zicem că reușește să apeleze la ajutorul unui samaritean ca să-i trimită cererea de îngrijiri, prin Poștă. Casele de Sănătate le primesc, chiar cu confirmare de primire, dar nu le iau în seamă! Dosarele depuse așa sunt respinse, pentru că la Art. 7 au uitat sau au omis să treacă și posibilitatea aceasta! În schimb, același CNAS dar și casele teritoriale din subordine folosesc serviciile Poștei Române atunci când au de trimis înștiințări. Ba chiar și cardurile de sănătate ni le-au trim