Dezvăluire șocantă a directorului Societăţii Apelor Minerale: “În magazine poate ajunge şi apa de la robinet sau din lacuri”

Dezvăluire șocantă a directorului Societăţii Apelor Minerale: “În magazine poate ajunge şi apa de la robinet sau din lacuri”

Directorul companiei de stat pentru Ape Minerale spune că în peturile scoase la vânzare poate fi inclusiv apă de la robinet, pentru că producătorii nu au licenţă şi autorităţile nu ştiu ce toarnă ei în sticle. România nu are în acest moment o legislaţie clară pentru apa care se îmbuteliază, spune Radu Dumitru, directorul companiei de stat pentru Apele Minerale. Deşi în ţară sunt 68 de ape minerale licenţiate, iar pentru acordarea unei licenţe un izvor este monitorizat timp de doi ani, hipermarketurile care îmbuteliază şi vând apa de masă nu sunt obligate să respecte aceste reguli.

Evenimentul Zilei a informat despre cele cinci sortimente de apă de masă şi de izvor, comercializate în hypermarketuri și supermarketuri din București, care nu sunt bune pentru consum, întrucât nu respectă indicatorii microbiologici. Informația a fost dată publicității de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) care a amendat mai mulţi producători, în condiţiile în care mai multe sortimente de apă plată vândute în hypermarketuri și supermarketuri au indicatori microbiologici depăşiţi şi de mii de ori. Pur şi simplu între produs şi etichetă nu mai exista nicio legătură.

„Nimeni nu poate să ştie în acest moment ce se vinde în momentul ăsta, de unde este apa... poate să fie şi de la chiuvetă, şi din lac, şi dintr-un foraj. Tot ce vedeţi dumneavoastră în consum, prin hipermarketuri sau magazine, că e apă de masă sau apă de izvor nu sunt reglementate de nicio lege. Nu face obiectul nici unei legi ca să fie licenţiată şi consumată”, spune Radu Dumitru, director general Societatea Naţională a Apelor Minerale, citat de digi24.ro.

Singura instituţie care avizează aceste izvoare este Direcţia de Sănătate Publică. Din cauză că producătorii acestor ape nu plătesc redevenţe statului român, pot scoate la vânzare peturile cu preţuri mult mai mici decât cele pentru apa minerală plată. Efectul este scăderea consumului de apă minerală - de la 1,5 miliarde de litri, la doar 1 miliard de litri în doar câţiva ani.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Ce pun ei în sticlele respective? Nici petul nu este foarte bun, nici apa nu este foarte bună, şi atunci scot aceste preţuri cu care se iese în piaţă”, spune Radu Dumitru.

Redevenţa pentru apele minerale este de 4 euro pentru 1.000 de litri, iar statul încasează 5 milioane de euro anual din exploatarea izvoarelor licenţiate. Veniturile ar putea fi de trei ori mai mari dacă ar fi controlată şi taxată şi apa de masă, spun reprezentanţii companiei de stat.

Cinci sortimente de apă îmbuteliată, care ar fi periculoasă pentru consum, au fost descoperite de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, în magazine din Bucureşti. Rezultatele unor analize au arătat depăşiri, de până la 200 de ori, a cantităţii de germeni în apa ambalată.

„Pot să fie infecţii şi toxiinfecţii alimentare, infecţii virale care se transmit prin apă şi pot să fie paraziţi care se pot transmite prin apă. Sunt, de exemplu, infecţii pentru care este necesar un număr mai mic de mircoorganisme, dacă ne aflăm în cazul unui copil”, spune Irina Codiţă, medic specialist în microbiologie.

Două lanţuri de hipermaketuri au anunţat că au retras de la vânzare apa cu probleme. Este vorba despre mărcile Winny, Aro, Izvorul Zânelor, Calipso şi Aqua Quinn. În urma controalelor, inspectorii ANPC au retras de la vânzare 250 de litri de apă îmbuteliată şi au dat amenzi în valoare de 50.000 de lei agenţilor comerciali care se ocupă de îmbuteliere.

Mai multe detalii citiţi aici APĂ PLATĂ TOXICĂ în HIPERMARKETURI. LISTA NEAGRĂ în care apar CINCI MĂRCI cu LIMITE ale parametrilor MICROBIOLOGICI depăşite de MII DE ORI. În Ilfov şi Harghita sunt IZVOARELE ESCROCHERIEI cu apă de băut