GENIAL: ISIS își face propagandă printre SURZI!

GENIAL: ISIS își face propagandă printre SURZI!

Într-un film difuzat duminică, ISIS s-a adresat în premieră, prin limbajul semnelor, aspiranților la jihadism fără auz.

ISIS își extinde propaganda. Într-un film dat publicității duminică, 8 martie, cu subtitrări în anegleză și arabă, grupul terorist prezintă doi luptători surzi, sau care pretind că sunt așa, și care se adresează spre cameră în limbajul semnelor.

Cei doi, înarmați până în dinți, afirmă că „adresează mesajul lor întregii lumi islamice”, amenință Statele Unite și Europa și fac apel la musulmanii occidentali să se ralieze organizației teroriste. Unul dintre ei explică ceva mai târziu că, împreună cu „fratele” Abu Abdur-Rahman, este însărcinat cu fluidizarea circulației în localitatea Mosul.

Filmul poartă titlul într-o engleză de baltă „From Who Excused (sic!) To Those Not Excused”. Potrivit lui Alex Kassirer, cercetător pentru agenția de securitate Flashpoint Intelligence, consultat de NBC, filmul urmărește să recruteze luptători din rândurile celor cu handicap fizic, ca și de a-i convinge pe cei cu veleități jihadiste că ISIS le poate oferi responsabilități multiple.

Ne puteți urmări și pe Google News

Partea a doua a filmului îi arată pe cei doi pretinzând că lansează rachete înspre o tabără kurdă. Un mod de a arăta că polițiștii de circulație ISIS pot avea și responsabilități combatante.