Dan Andronic, jurnalist. sursa: Arhiva EVZ
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Ilie Bolojan a descoperit o nouă formulă politică, în fapt, o ticăloșie. Mort după putere, ne arată cum să conduci fără să mai fii, în sens politic, prim-ministru. Și cum Constituția devine o simplă cărticică pe care poate juca Mărunțelul, acompaniat la vioară de Dominic Fritz și la tobă de Kelemen Hunor.
Am citit ieri postarea expertului constituționalist, avocatul Adrian Toni Neacșu, și am fost de acord: Bolojan a pierdut legitimitatea, dar nu și instrumentele puterii. Guvernul său a pierdut încrederea Parlamentului, dar și-a păstrat sediul la Palatul Victoria, ministerele, bugetele, numirile și contractele.
Acesta este sensul jocului politic pe care îl fac PNL, USR și, într-o oarecare măsură, UDMR.
Constituția spune că, după încetarea mandatului, Guvernul îndeplinește numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice. Cuvântul important este „numai”. Nu „aproape toate”, nu „tot ce nu este expres interzis”, ci strict ceea ce este necesar pentru funcționarea statului până la instalarea unui nou cabinet.
În interpretarea convenabilă promovată în Guvernul Bolojan, situația este însă mult mai relaxată. Bolojan e de acord, Executivul demis nu poate adopta ordonanțe și nu poate trimite proiecte de lege în Parlament. Dar în opinia lui poate continua aproape netulburat cu hotărâri de guvern, concursuri, numiri, licitații, contracte, strategii și distribuirea banilor publici. Ce dacă a fost demis?
Este o lectură ingenioasă a Constituției. Dar deosebit de periculoasă pentru că subminează forța Parlamentului și rolul constituțional al moțiunii de cenzură.
Constituția nu limitează doar forma actelor pe care le poate adopta un guvern demis. Limitează și conținutul lor.
Plata salariilor, funcționarea spitalelor, executarea bugetului și intervenția în situații de urgență fac parte, evident, din administrarea curentă.
Reorganizarea unor instituții, adoptarea unor strategii pentru următorii zece ani sau angajarea unor cheltuieli care leagă viitoarele guverne sunt altceva. Sunt decizii politice, nu simple operațiuni de întreținere a Statului.
În lectura și spiritul Constituției, interimatul trebuie să fie o punte către permanență. Nu o modalitate de a angaja răspunderea statului român, fără a avea nicio răspundere politică.
Numai că așa s-a construit puterea clicii PNL-USR din jurul lui Ilie Bolojan. Cabinetul demis își păstrează atribuțiile aparatului executiv, dar nu mai este obligat să demonstreze că are o majoritate funcțională. Sancțiunea maximă pe care Parlamentul o putea aplica, moțiunea de cenzură, a fost deja consumată. Guvernul a fost demis, dar continuă să administreze resurse, să influențeze instituțiile și să stabilească priorități.
Pentru legile dificile există și o soluție laterală. Textele pot fi pregătite tehnic în ministere, negociate de aparatul guvernamental și apoi depuse formal de parlamentari. Pe hârtie, inițiativa aparține Legislativului. Astfel, Parlamentul tinde să devină curierul unui executiv care nu mai are dreptul să inițieze proiecte de lege.
Nu orice colaborare între ministere și parlamentari este ilegală. Guvernul poate furniza informații și expertiză. Dar atunci când parlamentarii pun doar semnătura pe un produs politic realizat integral la Palatul Victoria, prevederile constituționale privind separația puterilor în stat și limitele unui guvern demis sunt respectate formal, dar golite de conținut practic.
Transmiterea informală a unui text către parlamentari nu este expres interzisă, dar constituie o ticăloșie constituțională atunci când dreptul parlamentar de inițiativă este folosit fictiv pentru a continua programul politic al unui executiv demis prin moțiune de cenzură.
Se invocă PNRR, fondurile europene și aderarea la OCDE. Urgențele sunt reale. Tocmai de aceea România are nevoie de un guvern cu puteri depline, nu de permanentizarea unuia demis. Necesitatea unor reforme majore nu justifică ocolirea regulilor constituționale. Dimpotrivă, demonstrează că trebuie formată rapid o majoritate și învestit un nou cabinet.
PSD și AUR poartă și ele o parte din responsabilitate. Au contribuit la căderea Guvernului, dar nu au reușit să construiască o alternativă. Astfel, retragerea încrederii parlamentare a rămas un gest incomplet: Bolojan a pierdut votul, dar a păstrat puterea administrativă.
Nu se poate afirma că fiecare hotărâre adoptată de cabinet este, automat, neconstituțională. Fiecare act trebuie analizat separat, iar hotărârile de guvern pot fi contestate în contencios administrativ. Problema este însă una mai largă decât un proces sau un aviz.
Un guvern demis nu poate fi tratat ca un guvern normal căruia îi lipsesc doar ordonanțele. El nu mai are mandatul de a conduce politic România, ci doar obligația limitată de a împiedica blocarea statului.
Ilie Bolojan a rămas, după divorțul parlamentar, cu pixul și parafa. Parlamentului i-a rămas doar să achite factura.
Recomandările noastre
