MARIANA NICOLESCO, întâmpinată ca un star în China

La Concursul Internaţional de Canto din China, tenorul Adrian Dumitru a obţinut premiul I şi mezzosoprana Emanuela Pascu, premiul al II-lea. Soprana Mariana Nicolesco își aniversează astăzi ziua de naștere.

- Ceea ce v-a condus în China a fost prezenţa în Juriul Concursului Internaţional de Canto de la Ningbo, unde aţi avut bucuria succesului tinerilor artişti români care au obţinut Premiul I şi Premiul II.... - Într-adevăr, şi asta din 430 de concurenţi veniţi din 41 de ţări. E un adevărat miracol faptul că tenorul Adrian Dumitru a obţinut Premiul I şi mezzosoprana Emanuela Pascu Premiul II. Trebuie să spun că s-au prezentat magistral, fiind în fruntea tuturor la fiecare etapă a competiţiei, că au respectat absolut toate detaliile puse la punct împreună cu mine la Bucureşti, de la intrarea în scenă până la cele mai subtile forme de expresie. Am respirat cu ei pe fiecare măsură, cu sufletul cuprins de emoţie şi, culmea, mi-au mărturisit acum câteva zile că au citit pe faţa mea, deşi eram la masa Juriului, toată participarea fiinţei mele la cântul lor, ceea ce le-a dat o încredere absolută în ceea ce făceau.

- Aţi fost marea personalitate invitată în Juriu şi toate mijloacele media v-au salutat ca atare... - Competiţia a avut loc la Ningbo, oraş cu 7 milioane de locuitori situat la Sud de Shanghai, de care-l leagă cel mai lung pod din lume, suspendat pe lungimea a 38 Km, oraş cu fantastice vestigii istorice de 7000 de ani, cu un templu budist datând din anul 1013 şi cu cea mai veche bibliotecă din China. Al cincilea port al lumii, Ningbo doreşte să-şi dea un statut în cadrul culturii contemporane. Iată de ce a ţinut să găzduiască competiţia internaţională de canto.

La Shanghai, după încheierea Concursului, am fost intervievată de Radio China International, în timp ce marele cotidian Shanghai Daily mi-a dedicat o întreagă pagină cu titlul „Romanian star Mariana Nicolesco”, iar Televiziunea din Shanghai, la rândul ei, mi-a luat un interviu de o oră pentru programul „Celebrităţi Mondiale”. Iar din acel interviu a extras nu mai puţin de 15 minute pe care le-a difuzat în cadrul principalului Jurnal de Ştiri al zilei, la orele 9 seara.

Codul Rutier. Majoritatea șoferilor încalcă o regulă de bază. Confuzia care aduce amenzi

Vremea de Paște. Meteorologii vin cu vești proaste. Jumătate de țară, acoperită de ploi

- Aţi avut o carieră extraordinară. Ce aţi sacrificat pentru a atinge aceste performanţe? - N-am sacrificat niciodată nimic. Chiar şi când repetam cu Giorgio Strehler cu mult după miezul nopţii, la Teatrul alla Scala din Milano, pregătind fantasticele spectacole cu Don Giovanni de Mozart, şi reîncepeam a doua zi dimineaţa de la 10, tot fericită eram. Cântul, scena mi-au dat întotdeauna atâta energie încât totul a fost mereu o adevărată bucurie.

- Aţi apărut alături de cele mai mari voci ale timpului, sub bagheta celor mai de seamă dirijori. Ați visat ceva şi nu aţi putut realiza? - Ceea ce destinul mi-a oferit a depăşit atât de mult aşteptările sau speranţele mele, încât n-a existat niciodată o asemenea situaţie. Debutasem triumfal în Italia, debutasem triumfal în America şi mă gândeam că totuşi la Teatrul alla Scala poate că nu voi cânta niciodată. Şi iată că în fapt urma să fiu soprana pe umerii căreia aveau să stea cele mai multe premiere absolute din istoria marelui Templu al Cântului.

- Autorităţile române au refuzat să vă prelungească viza de şedere în străinătate la terminarea studiilor la Conservatorul Santa Cecilia de la Roma şi după câştigarea marelui Concurs Internaţional de Canto Voci Rossiniane. Atunci aţi decis să nu vă întoarceţi. V-a fost teamă atunci? Cât de greu a fost începutul? - Închipuiţi-vă: în ţară, regimul totalitar mă condamna, în lipsă, la cinci ani închisoare pentru că nu am răspuns comenzii absurde de a reveni imediat aici, întrerupându-mi bursa câştigată, şi asta chiar în clipa în care câştigasem cel mai important concurs de canto al epocii. De aceea nu m-am întors timp de 21 de ani. Cât de grele au fost începuturile? Când eşti atât de tânără, precum eram eu, studentă încă, şi debutezi pe scena Teatrului dell’Opera de la Roma nici mai mult nici mai puţin decât la invitaţia lui Luchino Visconti, ei bine idealurile care te înaripează fac să nu te gândeşti la niciun fel de obstacole pe care să nu le pot depăşi.

- Străinii nu au o părere bună despre români. Cum este văzută acum România de oamenii de cultură din alte ţări? - Până în 1989 se vorbea despre români numai la nivelul vârfurilor culturii care erau cunoscute lumii. Artiştii lirici contau mult în acest context, gândiţi-vă la un Nicolae Herlea de exemplu. Iar eu, deşi nu mai puteam avea vreo legătură cu ţara natală, unde aveam să cânt pentru prima dată, la Ateneul Român, abia în 1991, m-am prezentat şi am fost percepută întotdeauna ca româncă: “Il Grande Soprano Romeno”, “The Great Romanian Soprano”, “La Gran Diva Rumana”. Lucrurile s-au schimbat desigur după 1989 când, pe lângă oamenii de valoare, în Occident au năvălit răufăcătorii de pe aceste meleaguri despre care presa a vorbit din plin. Alegerile recente au schimbat total modul în care ne percepe lumea: un popor civilizat, cu oameni care s-au sacrifiat ore şi ore în şir în numele dreptului democratic la vot şi al libertăţii de expresie a fiecăruia. Am dobândit un nou statut, care trebuie consolidat.

- Astăzi e ziua dumneavoastră de naştere. Vă urez La Mulţi Ani! Cum o veţi sărbători în acest an? - Mi-am sărbătorit ziua de naştere pe toate meridianele lumii, pe acolo pe unde vocea, arta cântului şi destinul m-au adus în faţa publicului. Cum aş putea uita minunata sărbătoare şi splendoarea imenselor buchete de flori tropicale care mi-au fost oferite după o reprezentaţie, de ziua mea, cu La Bohème la Teatrul Municipal din Rio de Janeiro? Şi cum aş putea să nu-mi amintesc, în înzăpezitul Edmonton din Canada, acei oameni care au venit să mă felicite la finele unei reprezentaţii din 28 noiembrie cu La Traviata. Erau familii de români stabiliţi acolo încă de la 1896, iar satul în care locuiau unii dintre ei se numea Boain, ca satul lor din Bucovina strămoşească. Iar altă dată, de ziua mea, s-a întâmplat să fiu Donna Elvira în Don Giovanni de Mozart la Bunka Kaikan din Tokio. Ei bine, la finele reprezentaţiei am primit pe scenă, literalmente, o căruţă încărcată cu flori.

În acest an îmi voi sărbători ziua de naştere la Bucureşti împreună cu Fanul meu Numărul Unu, Radu Varia, şi cu un grup de prieteni, printre care Crina şi Jean Naturel, care au venit anume la Shanghai şi la Ningbo pentru a asista la faza finală a Concursului Internaţional de Canto al Chinei şi a celebra, în cele din urmă, triumful tinerilor artişti români, mezzosoprana Emanuela Pascu şi tenorul Adrian Dumitru. Pe care i-am invitat, de asemenea, pentru a sărbători împreună şi această aniversare, şi victoria lor.

Foto 1: Mariana Nicolesco la Ningbo, în incinta celei mai vechi biblioteci din China, cu un teatru dedicat muzicii şi cu numeroase pavilioane consacrate lecturii şi meditaţiei.