Primar din Capitală, AMENINȚAT cu MOARTEA. Familia edilului este în PERICOL

Primar din Capitală, AMENINȚAT cu MOARTEA. Familia edilului este în PERICOL

Colectarea gunoaielor a ajuns motiv de scandal între primărie și firma de salubrizare. Edilul a primit amenințări cu moartea

Stare de alertă în Sectorul 4 al Capitalei ! S.C. REBU S.A., operatorul de salubritate aflat sub contract cu Sectorul 4 al Municipiului București pentru colectarea deșeurilor menajere și asigurarea serviciilor de salubrizare stradală, refuză să respecte prevederile legale, punând astfel  în pericol sănătatea a peste 300 de mii de locuitori ai sectorului.

În ciuda nenumăratelor demersuri ale administrației locale, inclusiv de natură juridică, S.C. REBU S.C. continuă acțiunile vădit ilegale de ridicare a recipienților de colectare a deșeurilor.

Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, a anunțat, ieri, că primăria a dat în judecată pentru înșelăciune REBU, compania care colecta deșeul menajer și îl transporta la groapa de gunoi, pentru că firma nu a mai ridicat gunoiul, încălcând astfel prevederile legale.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Am dat în judecată REBU pentru înșelăciune, nu au respectat legislația, nu au dat documentația, nu ne-au dat pubelele și utilajele pentru că, la încheierea contractului, societatea este obligată să le prezinte primăriei”, a declarat Daniel Băluță.

Tot potrivit acestuia, societatea a anunțat că, în ciuda faptului că se află sub contract, nu va mai ridica gunoiul. „În paralel cu aceste acțiuni de șantaj, a apărut același tip de șantaj la adresa familiei mele. Copilul meu a fost amenințat că va fi răpit și eu am fost amenințat cu moartea. Am acționat în consecință", a mărturisit Băluță. Edilul a precizat că de colectarea gunoiului din Sectorul 4 se va ocupa ADP Sector 4, până la finalizarea licitației pentru o nouă firmă.