Război în Marea Baltică! Rusia blochează, cu nave de război, construirea unui cablu energetic între Lituania şi Suedia

Război în Marea Baltică! Rusia blochează, cu nave de război, construirea unui cablu energetic între Lituania şi Suedia

Rusia este acuzată că foloseşte vase de război pentru a sabota construirea unui cablu subacvatic care ar reduce dependenţa energetică a statelor baltice de Moscova.

Ministrul lituanian de externe a precizat că vase aparţinând Flotei Nordului a Rusiei au pătruns, numai în ultima luna, de patru ori în apele Lituaniei şi au forţat o navă suedeză să-şi modifice traseul, scrie The Independent.

Nava suedeză ar fi trebuit să supravegheze desfăşurarea lucrărilor pentru o conductă energetică subacvatică dintre Lituania şi Suedia – pe o distanţă de 400 kilometri - dar a fost alungată pe 29 martie, 10 aprilie, 24 aprilie şi 30 aprilie. Lituania a semnalat toate aceste incidente, ultima oară ajungându-se chiar la convocarea ambasadorului rus în semn de protest. Rusia nu a oferit nicio explicaţie până în prezent, în vreme ce presa lituaniană relata că vasul suedez a fost alungat pe motiv că în zonă aveau loc “exerciţii militare”.

Prin ministrul său de externe, Suedia a calificat conduita navelor ruse drept inacceptabilă. Conducta energetică dintre cele două ţări – care va lega portul lituanian Klaipeda de cel suedey Nybro – ar trebui să fie gata în luna decembrie.

Ne puteți urmări și pe Google News