Fost coleg de cameră cu proaspătul selecţioner al României, Costel Stănici, stabilit de trei ani în America, spune că Lucescu jr. nu va trece cu vederea fiţele starului naţionalei.

De cinci zile, România are un altfel de selecţioner. Mai distins, mai culant, mai tânăr şi, ar fi de preferat, şi mai de succes decât Victor Piţurcă, precedentul antrenor al tricolorilor. Răzvan Lucescu pare în pas cu vremurile, şi asta nu doar pentru că unul dintre semnele sale distinctive este cercelul pe care-l etalează la urechea stângă. În ultimele zile, EVZ vi l-a prezentat pe Răzvan în toate ipostazele de sportiv: juniorul ambiţios, fotbalistul de nivel mediu şi antrenorul prietenos, performant, dar şi exigent. Nu i-au fost trecute cu vederea nici ieşirile comportamentale.

Trecutul noului tehnician al naţionalei ascunde încă destule secrete, motiv pentru care serialul dezvăluirilor despre fiul lui „Il Luce” continuă în paginile cotidianului nostru.

Astăzi, o voce autorizată vorbeşte, fără ocolişuri, despre cel care are misiunea să le redea românilor naţionala, iar fotbaliştilor - bucuria şi mândria de a juca sub tricolor. Vocea îi aparţine lui Costel Stănici, cel care i-a fost coleg de cameră lui Răzvan, la Sportul Studenţesc, vreme de şase ani. El îşi descrie prietenul cu lux de amănunte şi confirmă versiunea că Lucescu junior este o per soană permisivă, dar faţă de care nu e bine să întinzi coarda. Totodată, Stănici, coleg la lotul UEFA 1988 cu Florin Răducioiu şi unul dintre cei mai importanţi jucători ai formaţiei din Regie, face dez văluiri despre viaţa de „prin ţişor” pe care o ducea Răzvan. După o viaţă de „student”, se ocupă cu împachetatul Despre Costel Stănici se ştie că a fost unul dintre marile talente fotbalistice ale României. Atât de talentat încât o statistică neoficială îl indică drept cel mai prolific jucător român care a activat la loturile de juniori! În Divizia A (actuala Liga I), Stănici a jucat doar pentru Sportul Studenţesc, timp de un deceniu, deşi Revoluţia l-a găsit având un contract semnat cu Dinamo.

După retragerea din activitate, nu şi-a găsit locul în România (un timp a antrenat-o pe Unirea Urziceni, în eşaloanele inferioare), astfel că, în august 2006, a făcut cale întoarsă în America. Locuieşte acum în Blaine, un orăşel din Minnesotta cu 10.000 de locuitori, împreună cu soţia şi cei doi copii.

„Lucrez la o firmă. Mă ocup cu împachetatul. Când eram antrenor la Unirea, echipa juca pe o primă de victorie de 100 de dolari - acasă şi 200 de dolari - în deplasare, iar contractele nu depăşeau 5.000 de dolari pe an. Aici câştig mai bine decât în România. Mi-e dor de ţară, mai ales că în această zonă este iarnă timp de şase luni pe an, dar rostul copiilor este aici”, ni s-a confesat ieri fostul „student”. Răzvan Stănici are 18 ani, iar Flavius - 16. Sunt născuţi în aceeaşi zi, 1 iunie, iar coincidenţele din viaţa lor i-au făcut interesanţi pentru studiile ştiinţifice.

"La Sportul, Răzvan a intrat cu Dacia pe care o avea într-un pom! În locul lui, la poliţie a dat declaraţie fratele lui Chihaia, care lucra la Sportul." - Costel Stănici, fost coleg de cameră cu Răzvan Lucescu

CARIERĂ

Constantin Stănici

• Data / locul naşterii: 17.09.1969/Bucureşti
• Postul pe care a evoluat: mijlocaş Debut în Divizia A: 28.05.1986 (Victoria - Sportul Stud.2-2)
• Echipa la care a jucat în România: Sportul Stud. (1985-1996)
• Meciuri / goluri în Divizia A: 228 / 34
• Formaţiile din străinătate pentru care a jucat: BVSC Budapesta - Ungaria (1996-1997), Minnesotta Thunder - Statele Unite ale Americii (1998-1999), Valur Reykjavik - Islanda (2001)
• A jucat un singur meci la echipa naţională, dar are numeroase selecţii la loturile de juniori.

INTERVIU

„În 1989, Răzvan conducea maşina fără permis” Domnule Stănici, îl ştiţi bine pe Răzvan... Costel Stănici: Ei, bine, da de unde? N-am stat decât vreo şase ani cu el în cameră! (râde) Cum aţi recepţionat numirea lui în funcţia de selecţioner al României? M-am bucurat pentru el. A fost o surpriză. Nu mă aştepta m să-l văd selecţioner, dar niciodată să nu spui niciodată. Ştiu că-şi dorea să fie antrenor. N-a fost locul lui acela de vicepreşedinte, post pe care l-a ocupat la Rapid, fiindcă el plecase cu alte gânduri după ce s-a lăsat de fotbal. Răzvan era însă la început. Ce mare vicepreşedinte a fost? Rapid avea însă nevoie de un om de legătură între echipă şi conducere. Dar echipa avea atunci antrenor. Nu puteau să-l dea afară pe Rednic. Dacă îşi dorea aşa mult să fie antrenor, de ce n-a optat de prima oară pentru această carieră? De ce a ezitat? E posibil să-l fi deturnat complexul de fost portar fără mari realizări? Poate că aşa a simţit el la început, că nu are destulă experienţă pentru a fi antrenor. Aşa că a încercat mai întâi într-un post administrativ. N-are legătură că a fost un portar mediocru. Nici Mourinho n-a fost un mare jucător.

„Era conştient că nu va ajunge un mare portar” Totuşi, la Sportul, aţi simţit vreun moment că era deranjat de faptul că îl ocoleau constant convocările la loturile naţionale? Nu, n-am simţit niciun moment că ar fi deranjat că nu era convocat la naţională. Era conştient că nu va ajunge un mare portar. Totuşi, la juniori a mers în cantonamente cu diverse loturi naţionale, la juniori republicani. Ştiu însă că muncea mult ca jucător. Rămâneam cu el după antrenamente ore întregi şi îi trăgeam la poartă. A lucrat mult şi cu Dan Apolzan (n.r. - metodistul FRF), care este naşul lui. Făceam împreună abdomene în toiul nopţii, în cameră. Ce fel de persoană era Răzvan pe când juca la Sportul? Participa la jocurile de cantonament? Era un băiat de grup, de comitet. El a venit la Sportul de la Dinamo ca să apere. Nu-l interesau banii. La Sportul a făcut muncă voluntară, deşi putea sta bine mersi acasă, fără să facă nimic. Răzvan nu le avea cu băutura, nici cu fumatul, dar juca rummy. Avea chiar şi o poreclă. I se spunea „Pandişpan” sau „Paneu”, de la caşcaval pane (n.r. - în perioada junioratului, lui Răzvan i se zicea „Strâmbul”). Adică el era pandişpan pentru adversari, prăjitură, ce mai, fiindcă pierdea mereu şi plătea bine jocurile pierdute! Avea bani şi era „bun” pentru adversari. Îşi permitea să piardă, prin ă87, chiar şi o sută-două de lei la câte un joc! Aţi fost un fotbalist capricios. Cum vedeţi convieţuirea lui Răzvan cu Mutu? Răzvan e un tip corect. Îşi respectă meseria. Dacă Mutu îi va face necazuri, va deranja pe cineva dacă Răzvan îl va da afară de la naţională? N-o să renunţe la el din prima. După prima abatere, va sta de vorbă, separat, cu el. De fapt, o să-l ia dinainte, să-i explice ce vrea de la el, de la grup. Sunt sigur că lui Mutu nu-i va merge cu Răzvan, în caz că îi va face probleme. Îl va da afară, dacă nu-l va asculta! Răzvan avea tratament special la Sportul? Nu, dar prin 1989 era o modă: mulţi fotbalişti conduceau maşini fără a avea şi permis de conducere. Unul dintre ei era chiar Răzvan. Dar nu era singurul. Cei de la Dinamo conduceau pe capete fără permise! Stelea (n.r. - secundul lui Răzvan Lucescu la naţională) era unul dintre cei care n-aveau carnet de conducere, dar şofa. Era o adevărată modă pe-atunci să conduci fără a avea permis de conducere!

VIAŢĂ PERSONALĂ

„Răzvan cam schimba fetele” Răzvan avea priză la fete? În 1985 am mers într-un concediu la munte cu el. Eu eram cu fata care apoi mi-a devenit soţie şi cu care sunt şi acum, iar el a venit cu o altă fată, dar care nu este actuala lui soţie. El s-a reorientat, eu am rămas aceeaşi persoană. Deci? Le cam schimba, nu? (râde)

EMIGRANŢI. Familia Stănici trăieşte visul american Foto: Arhivă personală

ACUZE

„Florin Halagian era un antrenor comunist!” La loturile de juniori, unde i-a avut colegi pe mulţi dintre componenţii Generaţiei de Aur, Stănici era un jucător problematic, un fel de Adi Mutu al zilelor noastre.

„În ceea ce mă priveşte, nu eram neapărat capricios, dar am spus mereu ceea ce am simţit şi am crezut despre antrenorii cu care am lucrat. Pentru asta, Halagian m-a exclus din lotul de juniori. Era un comunist! Mai exact, era un prost! Nu te lăsa să bei nici un pahar cu apă în plus! Eu nu m-am realizat în carieră fiindcă am rămas la Sportul. Am avut oferte să plec la Steaua sau la Dinamo. Mă doreau Iordănescu şi Mircea Lucescu. Semnasem cu Dinamo, dar după Revoluţie nu s-a mai ţinut cont de niciun act! La Dinamo sau la Steaua poate n-aş mai fi fost liderul care am fost la Sportul. Am preferat să fiu împărat în ţara orbilor! Au apărut şi accidentările: fractură de claviculă, hepatită...”, explică Stănici. „Ce mare sculă de jucător a fost Lupescu?” Fotbalul zilelelor noastre îl amuză şi, deopotrivă, îl intrigă.

„Când mă uit la ăştia care joacă acum fotbal în Liga I, mă pufneşte râsul! Mă uit la Petre Marin... E om de bază la Steaua, are nu ştiu câte meciuri în prima divizie, dar pe vremea noastră, la Sportul, n-avea loc nici pe banca de rezerve. Îl împrumutau să joace pe la Brăniştea. Sunt mulţi care au păcălit fotbalul. Ionuţ Pârvu, Selymes, Bucur Bogdan, cu care am fost coleg... Nu aveau sclipiri. Doar alergau. Lupescu ce mare sculă de fotbalist a fost? A fost împins de la spate de Mircea Lucescu. Îl poţi compara vreodată pe Lupescu cu Hagi sau cu Popescu? La juniori am fost coleg şi cu Dorinel Munteanu. Nu se scria de el prin ziare la acea vreme, ci despre Stănici. Eram căpitan la lot. Dar uite că Dorinel, Selymes şi alţii ca ei au jucat la Mondiale, fără a fi mari jucători... Să fim serioşi, fotbalist a fost Hagi! Cel mai mare! Am jucat cu el o jumătate de sezon, la Sportul. A fost mare de tot. Ca antrenor, nu e însă un mare antrenor. A luat Cupa Turciei, dar nu cu Bursaspor sau cu Izmir, ci cu Galatasaray!”, atacă Stănici.

"Unii colegi mai luau de la Răzvan şi fără să-i ceară voie. Ţin minte că a plecat de la un antrenament în şort fiindcă i-au furat hainele!" - Costel Stănici, fost coleg de echipă cu actualul selecţioner al României