Sârbu, Oprea, Diaconescu, la conducerea UNPR

Sârbu, Oprea, Diaconescu, la conducerea UNPR

Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) şi-a desemnat, astăzi, la Conferinţa Naţională extraordinară, conducerea la nivel central, care va fi asigurată de Marian Sârbu - preşedinte, Gabriel Oprea - preşedinte executiv, Cristian Diaconescu- preşedinte de onoare, Neculai Onţanu - secretar general, transmite Mediafax.

Pe lângă cei patru lideri, au mai fost aleşi preşedintele Organizaţiei de Femei, Eugenia Barna, fost deputat PSD, preşedintele Organizaţiei de Tineret, Cezar Stancu. De asemenea, delegaţii au ales un număr de 15 vicepreşedinţi ai formaţiunii, printre care Eugen Nicolicea, Liviu Câmpanu, Eugenia Barna, Ioan Munteanu, Vasile Nedelcu, Şerban Mihăilescu, Florentin Pandele, Ioan Tabugan, Valeriu Steriu, Vasile Soporan, Adrian Mocanu, Ovidius Mărcuţeanu, Sorin Chivu, Laurenţiu Chirvăsuţă. Totodată, au fost aleşi 15 membri ai Comisiei de arbitraj şi 9 membri ai Comisiei de cenzori. Trezorier al partidului va fi Răzvan Ţurea. Totodată, au mai fost aleşi 380 de membri ai Consiliului Naţional al UNPR. După conferinţa extraordinară, liderii UNPR au plecat către Piaţa Revoluţiei, unde are loc un eveniment de lansare a formaţiunii, în cadrul căruia vor cânta Marcel Pavel, Gelu Voicu, Ceata junilor din Sibiu şi Gheorghe Turda, care va cânta imnul partidului.