Scrisoare deschisă a 30 de poeţi români către membrii juriului de acordare a premiului de Poezie Mihai Eminescu - pentru Opera Omnia

Scrisoare deschisă a 30 de poeţi români către membrii juriului de acordare a premiului de Poezie Mihai Eminescu - pentru Opera Omnia

Un grup format din peste 30 de poeţi români a lansat astăzi o scrisoare deschisă, către preşedintele şi membrii juriului de acordare a Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu - pentru Opera Omnia prin care îşi manifestă nemulţumirea faţă de decizia de desemnare a lui Gabriel Chifu drept câştigător al ediţiei din 2015 a marelui premiu.

Poeţii nemulţumiţi consideră că prin acordarea premiului vicepreşedintelui Uniunii Scriitorilor din România, Gabriel Chifu, „s-a încălcat adevărul poeziei”. „Prin ce s-a întâmplat la Botoşani, când un premiu de prestigiu superlativ a revenit unui poet cel mult onorabil, în dauna unor poeţi într-adevăr superlativi, aţi făcut un lucru grav: aţi încălcat adevărul poeziei”, se arată în scrisoare.

Semnatarii protestului îl acuză pe preşedintele juriului, Nicolae Manolescu, dar şi pe ceilalţi membri ai juriului că „s-au îndepărtat în anii din urmă de spiritul acestui premiu, care ar trebui să impună respectul contemporanilor noştri”. „S-a ajuns la nişte decizii discreţionare pe care le ia exclusiv domnul Nicolae Manolescu, care conduce Uniunea Scriitorilor şi juriul de la Botoşani al Premiului Mihai Eminescu de la Paris. Prin tot felul de interpuşi, e hotărât de câţiva ani să-şi răsplătească apropiaţii, nu să răsplătească valoarea literară”, a declarat, pentru AGERPRES, poetul Ovidiu Komartin. El a adăugat că „răul a fost deja făcut”, însă, în numele colegilor săi, solicită ca asemenea „erori care duc în derizoriu un premiu important să nu se mai întâmple şi pe viitor”.

Vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor din România, poetul şi prozatorul Gabriel Chifu, a fost desemnat câştigătorul ediţiei din acest an a Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu- pentru Opera Omnia. Laureatul celei de-a 23-a ediţii a Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu a primit trofeul în cadrul unei gale care a fost organizată, pe 15 ianuarie, la Botoşani, cu prilejul împlinirii a 165 de ani de la naşterea lui Eminescu.

Ne puteți urmări și pe Google News