Poetul român Marius Daniel Popescu s-a stabilit în Elveţia în ’90. A fost salahor şi tăietor de lemne, acum e şofer, fotbalist şi scriitor de limbă franceză premiat. Romanul său de debut, „Simfonia lupului“, va apărea în toamnă şi în România.

Românul Marius Daniel Popescu, şoferul-scriitor premiat recent în Elveţia cu Premiul „Robert Walser“ pentru debutul său în proză cu romanul „La symphonie du loup“, apare în catalogul aniversar - de 70 de ani - al prestigioasei edituri pariziene José Corti: este printre cei mai buni 11 scriitori de limbă franceză, în viaţă, care au publicat acolo. MDP, cum îi spun prietenii, trăieşte la Laussane din 1990: este poet, scriitor, tată, şofer de autobuz, joacă fotbal într-o ligă semiprofesionistă, e un mare petrecăreţ. Libertatea este, pentru el, cea mai importantă, el însuşi se declară „un lup“, cu care spune că are în comun singurătatea şi rebeliunea.

Are peste 8.000 de euro de luat de la editură pentru cele 4.000 de exemplare deja vândute ale primului său roman şi nu vrea să-şi franţuzească numele în Popesco. Anul acesta, „Simfonia lupului“ va fi tradusă în limba română la Humanitas, iar MDP lucrează la al doilea roman.

Premiul şi vagabondul

„Domnule, felicitări, îţi corespunde premiul ăsta, ţi se potriveşte“, i-a spus un scriitor lui Marius Daniel Popescu după ce a câştigat Premiul literar „Robert Walser“. Cel care a înfiorat plăcut lumea literaţilor de limbă franceză, nu înţelegea de ce i se spune asta. S-a pus pe căutat: „Walser ăsta e un mare scriitor la ei, a trăit înaintea Primului Război Mondial. Şi-acum citesc şi aflu: ăsta pleca să-şi viziteze prietenii şi se ducea pe jos câte 60-70 de kilometri. Bea, se oprea, mai scria, mai cerşea, îl mai lua poliţia... Şi el făcea literatură din viaţa lui de vagabond şi de petrecăreţ. Dar, în acelaşi timp, era prieten cu Kafka. Şi acum, eu, un imigrant şi un petrecăreţ, sunt primul elveţian de limbă franceză care a luat premiul ăsta“, spune MDP.

Trăieşte cu exuberanţă, amuşină viaţa din jurul lui şi „soarbe“ tot. Arome, gesturi, râsete, stări. Vorbeşte mult şi sâsâit, povesteşte cu mare plăcere, îi place să fie „motorul“ bunei dispoziţii şi chiar reuşeşte. Se ataşează de oameni, dar refuză să se lase „prins“ de un grup, de un statut câştigat. „Eu nu cred că ajungi bun scriitor şi rămâi aşa. O perioadă, te miri unde ai ajuns şi rămâi acolo, mental. Dar eu, la un moment dat, plec. Plec în cârciumă, plec la familie, plec în România. Voi fi tot timpul un om liber. Mă duc pe unde mă invită francezii, românii, elveţienii, dar apoi revin la viaţa obişnuită“.

Face poezie din orice, iar volumul de poeme publicat în 2002, pentru care a primit Premiul „Rilke“, o dovedeşte categoric: jumătate din volum sunt poeme ce cuprind bonuri de casă şi alte tichete.

Martor la vieţile călătorilor

„Nu e monoton să conduc autobuze, că eu sunt poet. Fac asta din 1991... Bebeluşii de acum 17 ani, care veneau cu mama lor cu căruciorul în autobuz, acum sunt liceeni şi mă enervează că nu zic «bună ziua» şi fac gălăgie. I-am vă- zut crescând, am văzut oameni îmbă- trânind, unii au dispărut fiindcă au murit ori s-au mutat... Cabina şoferului nu e despărţită de zona călătorilor, bineînţeles că trag cu urechea, e clar! De acolo culeg multe informaţii şi idei“, dezvăluie scriitorul româno-elveţian.

Toate câte i se par fascinante peste zi le notează într-un carneţel pe care-l are în permanenţă cu el şi pe ale cărui pagini cuvintele aruncate, frazele sau chiar bucăţi de text alternează cu desene ale fiicei sale mici, Oana (10 ani), şi cu pagini pline cu jocul „spânzurătoarea“.

Şapte cărţi a publicat până acum, din care şase de poezie şi doar ultima e proză. „Sunt conştient că al doilea roman trebuie să fie mai tare ca ăsta. Vreau să-l scot anul viitor, am deja 100 de pagini scrise la el“, mărturiseşte MDP, arătându-şi, satisfăcut, strungă- reaţa. Dacă şi-ar dori ca poemele şi romanele lui să fie predate în şcoli, cândva? „Nu că îmi doresc să fiu în manuale. Am să fiu!“.

ÎNTÂLNIRE

Lacrimi pentru mentorul său

Scriitorul Marius Daniel Popescu s-a întâlnit, ieri, cu cititorii săi români şi cu prieteni din lumea literară, la Institutul Francez. Criticul literar Carmen Muşat a citit scrisorile trimise de autor, în ultimii ani, scriitorului Gheorghe Crăciun, dispărut prematur dintre noi în urmă cu un an. Surpriza l-a făcut pe Marius Daniel Popescu să izbucnească în lacrimi, exprimându-şi durerea pentru prietenul şi mentorul pierdut. Pentru Marius Daniel Popescu, literatura se suprapune cu viaţa: „Totul mă interesează, deci am de muncă pentru toată viaţa“. Lidia Bodea, director editorial Humanitas, a povestit că a semnat contractul cu José Corti imediat după ce a citit romanul, la Moeciu. „Simfonia lupului“ va fi lansată în toamnă, la Târgul de carte Gaudeamus, şi se doreşte traducerea ei de către apreciatul Emanoil Marcu.

AVATARURILE UNUI SCRIITOR

A făcut de toate: salahor, tăietor de lemne, fotbalist, şofer şi scriitor premiat

Nu s-a gândit niciodată că va fi un scriitor celebru, credea că va fi inginer silvicultor, doar de-aia a făcut facultatea de specialitate din Braşov. Dar s-a îndrăgostit de o elveţiancă, în 1990, a luat-o de nevastă şi a plecat în Elveţia. Primul job pe tărâm străin - angajat la negru: „Am curăţat un canal de irigaţii, larg de 20 m şi lung de 20 km. Eram 20 de imigranţi, stăteam în apă până la piept şi tăiam cu coasa algele de pe fundul canalului. Două luni, 2.000 de euro. Dup-aia m-am dus tăietor de lemne la un patron. Ăsta avea o echipă de portughezi, una de kosovari şi una de elveţieni. Eu eram singurul român. Străin printre străini“. Acum e poet şi scriitor recunoscut în Elveţia şi în Franţa, dar are şi un alt talent: e fotbalist, joacă libero în echipa TL (a transporturilor publice din Laussane), în Liga semiprofesionistă.

„Nu sunt ţigan, dar nu mă deranjează că s-a spus asta“

Acum, MDP e pe cale să ajungă alintatul literaturii franceze şi deja circulă despre el legende. Una e că ar fi ţigan. După ce a publicat „La symphonie du loup“ la Paris, un ziarist i-a spus că e păcat că nu-i ţigan. Apoi, după ce a luat Premiul „Walser“, o ziaristă a scris că aşa îl vrea lumea pe MDP, un personaj bizar: ţigan, român, şofer de autobuz. Această descriere a fost interpretată greşit şi preluată în România. „Nu m-a deranjat asta, că înţeleg bine minorităţile, mai ales că şi eu aparţin unei minorităţi în Elveţia. Sunt imigrant“.

Mulţi scriitori s-au întrebat cum de a publicat MDP tocmai la prestigioasa Editură pariziană José Corti, de vreme ce nu obţinuse încă premiul care să-i confirme valoarea. În 2002, explică Popescu, a câştigat o bursă de trei luni în Franţa şi a locuit într-un fel de castel, unde şi-a petrecut copilăria scriitoarea franceză Marguerite Yourcenar. Acolo a cunoscut un scriitor care publica la José Corti, căruia mai apoi îi trimitea capitole din „Simfonia lupului“.

„Mi-a spus că îi plac mult şi m-a întrebat dacă îl las să ducă manuscrisul la Corti. I-a plăcut şi responsabilului de la editură şi gata“, rezumă Popescu editarea romanului său la Paris. „Încredere în carte aveam, însă la edituri din-ăstea faimoase, unde publică numai scriitori grei, academicieni, profesori universitari... ţi se pare incredibil să publici şi tu“, explică olteanul.

Poezia călătoreşte cu troleul

Pe Marius Daniel Popescu îl influenţează toţi şi tot: „Macerez ceea ce adun şi sunt conştient că trebuie să fiu inedit, original în ceea ce fac“. Vrea să cunoască omul din toate nimicurile care-l compun: „Dacă îi place cuiva brânza, corpul lui vibrează la produsul ăsta, îl cere. Este legătura între obiect şi individ. Dacă îmi dă cineva patru bonuri de casă de săptămâna asta, îmi pot face o imagine asupra lui: uite ce şampon foloseşte, ce haine, uite ce mănâncă, de la ce supermarket cumpă- ră... totul spune ceva. Totul e poetic“. Până şi munca de şofer de autobuz.

Ziua lui ca şofer începe cu trezirea la 4.30 şi 2-3 ţigări la cafeaua de dimineaţă. Când găseşte timp liber, se ocupă de publicaţia de cultură pe care a înfiinţat-o. Scoate pe masă un teanc de ziare şi ridică privirea: „Asta-i colecţia ziarului «Le Persil» - adică «Pătrunjelul » -, pe care l-am făcut în franceză acolo şi-l tipăresc în România“.

Când nu e la muncă, e la petreceri, recunoaşte MDP, şi spune jovial că e la fel de energic şi la muncă, şi în scriitură, şi la petreceri, şi în dragoste, în tot. „În orice găsim o poezie, dar pentru asta trebuie să stăm mult de vorbă, să creăm starea poetică a lui Popescu, care e şi poet, şi şofer, şi vagabond, şi tată, şi golan, şi român, şi elveţian, şi parizian“. (Tatiana Dabija, Florentina Ciuverca)

CITIŢI ŞI CUCERIM ELVEŢIA CU ŞOFERUL-SCRIITOR