„Evenimentul zilei“ l-a vizitat la Lausanne pe Marius Daniel Popescu, românul care a uimit lumea literelor din Europa cu romanul său „Simfonia lupului“. De la gara din Lausanne, a treia staţie pe stânga, la Biserica Saint-François. De aici începe excursia cu troleibuzul numărul 7, condus de scriitorul Marius Daniel Popescu. O aventură prin oraşul de adopţie, prin inima şi mintea unui om pentru care totul pare poezie.
„Asta că sunt prozator e, aşa, pentru istorie, să dau eu o mărturie literară asupra lumii în care am trăit. E vrăjeală cu proza, eu mă simt tot poet, scriu versuri mereu, mereu“, spune Daniel, omul care a câştigat, în acest an, premiul „Robert Walser“, pentru romanul „Simfonia lupului“.
Joacă pe un post romantic: libero Marius Popescu e un om norocos. Spre deosebire de Cristian Popescu, marele poet care şi-ar fi dorit să fie vatman şi să-şi plimbe rimele pe străzile murdare ale Bucureştiului şi n-a mai apucat pentru că a murit la 36 de ani, Marius trăieşte zi de zi minunea de a fi în mijlocul oamenilor. De a-i asculta, cu urechile ciulite, de a nota pe carneţel, la stopuri, toate ideile, toate cuvintele cu care se joacă seara acasă în faţa colii de hârtie.
Şi Euro 2008 îl fascinează, pentru că e fotbalist amator într-o ligă semiprofesionistă. Joacă în echipa TL, a transporturilor publice din Lausanne. E libero, fundaşul acela mai retras, mai singur, ca un lup, un post romantic, greu de găsit azi în fotbalul mare. A văzut meciurile cu Franţa şi cu Italia acasă, împreună cu mai mulţi prieteni, şi spune: „M-au chemat nişte italieni pe la ei, dar ce să caut, să mă enervez, să pocnesc vreunul, că, ştii, eu sunt «Lupul», sunt mai răzvrătit... Băieţii noştri au fost de senzaţie. Lobonţ «a marcat» cel mai mult, n-ai văzut, cu Italia «a marcat» vreo şapte...“. Mutu, cu căderile şi ridică rile lui, Mutu ăsta tragic cum e? „Ce, bă, e dat dracu’ Mutu, e un personaj. E şi el o poezie“. Şi când o spune, lui Daniel îi strălucesc ochii mari, de copil neastâmpărat.
Ne puteți urmări și pe Google News
Decorurile de la Hollywood
În ’90, când a ajuns în Elveţia, l-au fascinat rigurozitatea, precizia. „Când am văzut eu ce e pe aici, mergeam, aşa, pe străzi cu gâtul în sus şi mă minunam. Ce, bă, eram departe rău de ei, acum ne-am mai dezvoltat şi noi în ţară... Atunci ziceam că sunt pe un platou de filmare, clădirile mi se păreau decoruri de la Hollywood. Şi ştii ce? Dacă nu te adaptezi, mori! Te obligă sistemul să fii şi tu serios, nu merge aşa. Mi-am zis că decât să-i învăţ eu pe ei oltenisme, mai bine îi las să mă înveţe ei franţuzeşte!“. Nu câştigă strălucit ca şofer, mai ales că are de plătit şi chiria apartamentului, peste 1.000 de franci pe lună, pentru o locuinţă de trei camere în Prilly, o localitate minusculă lipită de Lausanne. Popescu termină tura la 14.02. E la volan de dimineaţă de la 5.30, cu o oră pauză de masă.
Idolul Mihai Constantinescu
De-abia aşteaptă să termine, pentru că avem program. Mergem la o expoziţie de pictură, în Vevey. „Te duc la o olteancă de-a mea, Livia Balu, face nişte gravuri mamă-mamă, înnebuneşti!“. Livia are 46 de ani şi s-a stabilit în Elveţia de şapte ani, la Basel. E atât de bună în meseria ei încât a ajuns să le predea elveţienilor la Facultatea de Artă! La Vevey a prezentat „L’eloge du carnaval“, picturi şi gravuri inspirate din carnavalul anual de la Basel, unul dintre cele mai mari din Europa. Livia e colecţionară de premii, fiind mai apreciată în Elveţia decât în ţară.
Drumul până la expoziţia Liviei e o aventură în sine, pentru că MDP se opreşte când te aştepţi mai puţin, întinde braţul şi zice: „Vezi? Vezi? Uite, o poezie!“. Eu văd o femeie care ţine într-o mână o ceaşcă de cafea şi în alta o ţigară, şi lasă umbra acestei imagini pe asfaltul curat ca o oglindă. Popescu vede în asta o poezie frumoasă.
S-a apucat să scrie versuri pe la 14 ani, dar marea lui dorinţă era să fie ca Mihai Constantinescu! Să fie un cântăreţ de succes, de aia scria versuri şi muzică. „La muzică am fost afon, am rămas cu versurile. Las’ că e bine, tot am ajuns celebru...“. LA STATUIA DIN VEVEY O floare pentru domnul Eminescu
Dacă tot am ajuns în Vevey, la zece minute de mers cu trenul de Lausanne, nu ne-am lăsat până n-am fost la statuia lui Mihai Eminescu din micuţa localitate cunoscută mai ales pentru că aici e îngropat Charlie Chaplin şi pentru că tot aici este sediul central al firmei Nestle. Da, Eminescu are statuie în Vevey, pe faleză, la câţiva paşi de a lui Chaplin şi de o furculiţă imensă, omagiu pentru Nestle! E un bust amplasat în 2000, cu sprijinul Ambasadei României. După ce lasă un trandafir pe caldarâm, pentru „domnul Eminescu“, Popescu povesteşte: „A fost o dispută aici, că de ce să-l punem pe Eminescu, dacă el n-a călcat vreodată prin Vevey, da’ uite că ai noştri s-au zbătut, a intervenit şi Prinţul Sturdza, şi nu s-au lăsat până n-au pus bustul“. Şi e foarte frumos că e aşa, deşi au existat şi cereri ale unor cetăţeni nemulţumiţi de vecinătatea poetului român cu marele Chaplin. Primăria din Vevey n-a cedat, mai ales că orăşelul e înfrăţit cu satul românesc Goicea şi că aici se află editura care i-a publicat poetului nostru naţional opera în Elveţia. Se pare că „ultimul romantic“, aşa cum scrie pe bustul sprijinit pe nişte cărţi sculptate superb, le-a plăcut elveţienilor din moment ce în Vevey există chiar o asociaţie intitulată „Les amis de Eminescu“. Şi tot la Vevey, o altă româncă a devenit celebră: Clara Haskil (1895-1960), o pianistă stabilită acolo şi care a dat şi numele unui apreciat festival. MAI ARE UN SINGUR DOR „Iau Nobelul şi-l plimb cu troleul!“
Călătorii coboară din „7“, MDP îmi arată mândru aparatele sofisticate de la „bordul“ troleibuzului său. „Ştiu când am câteva secunde avans, ne arată aici, aşa că mai tragem de timp când suntem aproape de centru, să n-ajungem prea devreme. Totul e calculat, nu te joci... Eu conduc şi autobuz, şi troleibuz, conduc orice, tot ce vedeţi voi pe stradă că merge, eu am carnet să conduc. Ne schimbă ăştia mereu de pe un număr pe altul, să nu ne plictisim, ne ţin cursuri să ne perfecţ ionăm, calitate...“.
Lui Popescu îi place meseria asta, deşi spune că nu o să o practice decât încă vreo trei-patru ani. Visează frumos: „Iau Nobelul şi-l plimb cu troleul, apoi mă las, văd eu ce fac...“. Nu-l deranjează că i se spune şoferul-scriitor, chiar dacă ar prefera scriitorul-şofer: „Păi, n-am pus eu la o carte de-a mea motto la introducere: «Sunt şofer pe IAS-eu şi am gagică de liceu/- Sunt şofer pe basculantă şi am gagică vagaboandă/Sunt şofer pe autobuz şi-am gagică-n cucuruz»? Ce, marii scriitori n-au avut toţi meserii ciudate? Au fost poştaşi, au fost de toate“.
Să se întoarcă în România nu se gândeşte. „Să vin ca să ce? Nu pot să fiu şofer acolo, toţi te înjură, la autobuze n-ai banda ta. Cu literatura să vedem. Cine ştie cum mă vor primi scriitorii români... Eu sunt un străin peste tot acum“. CURRICULUM VITAE
Cine e acest Popescu?
Marius Daniel Popescu este un om ca o ofertă promoţională: toţi într-unul. E şi român, şi oltean, şi ţigan, şi şofer de autobuz, şi imigrant, şi redactor-şef la o revistă literară care funcţionează la el acasă, şi poet, şi prozator publicat în Paris la „Jose Corti“, şi fotbalist amator, şi soţ, şi tată, şi vagabond mereu în căutarea eternului feminin. S-a născut la Craiova pe 10 iunie 1963, a fost student la Facultatea de Silvicultură din Braşov, a făcut Revoluţia pe străzi, a plecat în ’90 la Lausanne cu o elveţiancă de care s-a îndrăgostit fulgerător la un schimb de experienţă între studenţi şi cu care s-a căsătorit la câteva săptămâni de la prima întâlnire. În Elveţia a luat-o de la zero, a fost drujbar, a curăţat canale, până şi-a găsit locul, ca şofer pentru transportul din Lausanne. A divorţat, s-a recăsătorit cu o pictoriţă şi are două fete adolescente. MDP a publicat patru volume de poezie în ţară, încă două în Elveţia. Primul în 1995: „4x4. poemes tout-terrains“, care a apărut la Editura Antipodes. În 2006, pentru „Arrets deplaces“ (apărută în 2004, tot la Antipodes, în Lausanne) a luat Premiul Rilke. Marea lovitură a dat-o anul acesta cu „Simfonia lupului“, debutul său în proză, premiat cu prestigiosul „Robert Walser“. De la acest roman autobiografic de 400 de pagini lui Popescu îi merge bine. E pe cale să înhaţe o bursă de 50.000 de franci, iar volumul va fi publicat în toamnă în România, la Humanitas.
Corespondenţă din Lausanne
ULTIMELE ŞTIRI DE LA EURO 2008: Patru schimbări în echipă pentru meciul cu Olanda
„Nici taică-său nu credea că o să iasă fotbalist!“
Viorel Moldovan: „Olandezii vor fi moi“
Bölöni: „Avem peste 50 la sută şanse de calificare!“
Austriecii speră, polonezii s-au resemnat
CRISTIAN DELCEA: Dacă ne calificăm... ---------------------------------------------------------------------- Războaiele de la Euro ne-au decimat naţionala!
David Villa loveşte din nou şi duce Spania în „sferturi“
Recomandările noastre
